1 Iunie - Evenimente organizate pentru copii în Bucureşti şi în țară

1 Iunie – Evenimente organizate pentru copii în Bucureşti şi în țară

1 Iunie - Evenimente organizate pentru copii în Bucureşti şi în țară

1 Iunie – Evenimente organizate pentru copii în Bucureşti şi în țară

De 1 Iunie, autoritățile locale, precum și instituții sau organizații nonguvernamentale au pregătit copiilor, în țară, evenimente speciale, concursuri, spectacole, expoziții.

Parcuri din toate sectoarele Capitalei vor găzdui joi evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.

*** Cișmigiul Copiilor și caravana Gașca Zurli

“Cișmigiul Copiilor”, ajuns la a XVI-a ediție, face parte dintre evenimentele pregătite de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, pentru a celebra Ziua Internațională a Copilului. Pe scena din centrul Parcului Cișmigiu, între orele 11,00 și 21,00, vor avea loc reprezentații de dans, recitaluri corale și concerte, printre artiști numărându-se grupul DoReMi, corul de copii Allegretto, Corul de copii Radio, grupul vocal Melodia, dansatorii de la școala Show Dance Art și grupul vocal Sunetul Muzicii.

Ziua se va încheia cu trei dintre cele mai în vogă nume ale momentului în muzica românească: formația The Motans, precum și solistele Alina Eremia și Nicole Cherry.

Tot în Cișmigiu, în locul numit “La Cetate”, marionetele și actorii independenți vor pregăti spectacole de teatru, reprize de dans și jocuri antrenante. Printre reprezentații se va număra spectacolul “Rapunzel”, pus în scenă de asociația Creas, care transpune în teatru de păpuși cunoscutul basm al fraților Grimm. “Ursul păcălit de vulpe” va prinde viață datorită artiștilor din trupa de teatru Mirciolino, iar concertul muzical pop-rock al marionetelor companiei de teatru Pur Anima promite să amuze întreaga asistență. Vor mai fi prezente compania de teatru Interactiv și trupele de teatru Mușchetarii și MagicArt.

Pe aleile parcului, copiii vor putea participa la ateliere de origami, arta actorului, pictură, fun science, reciclare creativă, păpuși de mână, percuție, tobe africane sau pantomimă.

“Maeștrii de la Cortul Magic vor încânta publicul curios cu numerele lor captivante. Vor evolua, începând cu ora 15,00, nume cunoscute precum Teo Magic Show, Ștefania Bănică, Emil Drăgan sau Magi Tot. Celebrul iluzionist Rothini va încheia seara de magie cu trucurile sale ce țin asistența cu sufletul la gură”, a informat ARCUB.

Cei mai talentați dintre micuții melomani vor putea participa la sesiuni de karaoke, organizate la intrarea principală în parc.

*** Caravana Gașca Zurli

Gașca Zurli va susține spectacole în parcuri din toate cele șase sectoare ale Capitalei, în cadrul unui eveniment pregătit de Primăria Municipiului București, prin ARCUB. Caravana va porni din Piața Universității (din fața TNB) la ora 10,00, camionul multicolor urmând să oprească pentru reprezentații în toate sectoarele Capitalei:

—Parcul Floreasca, ora 10,30 (bd. Mircea Eliade)

—Parcul Național, ora 11,40 (str. Maior Ion Coravu)

—Parcul IOR, ora 12,50 (str. Lotrioara)

—Parcul Carol, ora 14,00 (Piața Libertății)

—Parcul Sebastian, ora 15,10 (str. Moțoc)

—Parcul Crângași, ora 16,20 (Calea Crângași)

*** Festivalul Copiilor

Cea de a V-a ediție a Festivalului Copiilor își deschide porțile în perioada 1 — 4 iunie, între orele 10,00 — 20,00, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Evenimentul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani și își propune să îi sărbătorească pe cei mici într-un mediu distractiv și plin de veselie. Distracția celor mici va fi asigurată prin participarea la diferite ateliere.

Totodată, copiii se vor putea bucura de o plimbare cu balonul cu aer cald și se vor distra la spectacolele de teatru, muzică, dans și magie. Tot în Parcul Herăstrău, cei mici sunt invitați la o călătorie în timp, având posibilitatea să cunoască farmecul Bucureștiului interbelic. Atmosfera acelei perioade va prinde contur prin panouri reprezentative, mașina de epocă, animatori pe picioroange, statui vivante, pictori, studio foto ambulant, flașnetar și Roata Norocului.

*** Zilele Porților Deschise la TVR

Pe pe 1 și 2 iunie vor avea loc Zilele Porților Deschise la TVR, iar Televiziunea Română a pregătit pentru oaspeți întâlniri-surpriză cu zeci de campioni din lumea sportului. Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, foștii internaționali Costel Gâlcă, Tibor Selymes, Cătălin Munteanu și Nana Falemi, pugilistul Mihai Nistor, dar și campionul european la baschet Angel Santana sunt doar câțiva dintre sportivii ce se vor întâlni cu publicul.

Joi, în Studioul Pangrati, vizitatorii o vor întâlni pe multipla campioană la judo Andreea Chițu și vor da mâna cu Iulia Florea (17 ani, centura neagră 1 Dan karate shotokan, campioană națională și mondială, sempai) și Bogdan Lipianu (centură neagră 5 Dan karate shotokan, multiplu campion național, european, mondial, maestru emerit al sportului) și alți campioni la karate.

Multe fetițe au visat să devină gimnaste, iar întâlnirea cu multiplele campioane Sandra Izbașa și Monica Roșu — vedete îndrăgite ale TVR — va fi un cadou frumos de Ziua Copilului. Fostele gimnaste îi vor aștepta pe vizitatori în Studioul Pangrati și vor oferi autografe pentru micuții fani. În Studioul Pangrati, gimnastica ritmică va fi reprezentată de Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, iar publicul va fi spectator al demonstrațiilor lotului național de junioare de gimnastică aerobică.

*** Concerte, spectacole de dans, ateliere de creație, în parcuri din Sectorul 4

Concerte Anna Lesko, Antonia, Corina, Ștefan Bănică, Alex Velea, Horia Brenciu, întreceri sportive, ateliere de creație, spectacole de dans vor avea loc, de joi până duminică, în parcurile “Lumea Copiilor” și “Orășelul Copiilor”, cu prilejul zilei de 1 Iunie, a informat Primăria Sectorului 4.

“Patru zile cu spectacole în aer liber, concerte live ale celor mai îndrăgiți artiști ai momentului, concursuri și premii sunt pregătite pentru cei care vor alege să își petreacă timpul liber în mijlocul comunității. Mai mult, în acest an, locuitorii Sectorului 4 au un motiv în plus de sărbătoare: pe 1 iunie, de Ziua Copilului, vor sărbători pentru prima dată și Ziua Sectorului în care muncesc, trăiesc și iubesc. Maratonul distracției va începe pe 1 iunie, la ora 10,00, când cei mai ambițioși copii, animați de competiție, vor lua startul la întrecerile pregătite în Parcul ‘Lumea Copiilor’”, precizează sursa citată. Iubitorii sporturilor în aer liber sunt așteptați cu premii, tombole și surprize să participe la probe de atletism, la meciuri de fotbal sau de baschet 3X3, la concursuri individuale în cadrul evenimentului Play 4 Fun.

*** Tramvaiul copiilor va circula prin București, de Ziua Copilului

“Tramvaiul copiilor” va circula joi prin București, iar cei mici, însoțiți de părinți sau bunici, vor avea parte de o plimbare plăcută și de ateliere inedite pregătite pentru ei. “În timpul călătoriei vom citi fragmente din povești, vom desena și ne vom imagina cum ar arăta Bucureștiul altfel”, a informat Biblioteca Metropolitană București.

Tramvaiul va face două curse, cu plecări la ora 11,00 și la ora 13,15, de la Depoul Dudești spre Șura Mare, oprind în stațiile Piața Hurmuzachi și Bucur Obor. Returul, cu plecări de la Șura Mare, la orele 12,30 și 14,45, presupune o stație la Colegiul Gheorghe Șincai. Apoi, tramvaiul cu povești și povestitori își va continuă drumul fără oprire până la Depoul Dudești.

*** Acces gratuit pentru copii și adolescenți în Grădina Zoologică

Copiii și adolescenții cu vârste de până la 18 ani vor avea acces gratuit, joi, în incinta Grădinii Zoologice, unde vor avea loc o serie de activități educative pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului, dar și Ziua Mondială a Mediului, a informat Primăria Capitalei. În cadrul evenimentului, care își propune promovarea unor comportamente responsabile față de natură, vor avea loc ateliere de creație și pictură. Copiii vor putea aduce câte o carte care va fi donată altor copii mai puțin norocoși.

*** Muzeul Național Cotroceni va putea fi vizitat pe 1 și 2 iunie

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Muzeul Național Cotroceni îi invită pe părinți și copii deopotrivă să petreacă această sărbătoare a familiei într-un loc de poveste, educativ și încărcat de istorie. Micii vizitatori, însoțiți de părinți, vor putea admira, în cadrul turului clasic, saloanele oficiale ale palatului, apartamentele familiei regale, dar și expoziția dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza și soției sale, doamna Elena Cuza, sau expoziția “Iași, oraș regal”, menită să marcheze centenarul “Iași — Capitala Regatului României, 1916 — 1918″.

Programul de vizitare va fi de la ora 9,30 până la ora 16,00 (ora de intrare a ultimului grup de vizitatori).

*** Ziua Copilului, sărbătorită în parcurile Titan și ‘Alexandru Ioan Cuza’

Expoziții, spectacole, proiecții de film, ateliere și un concurs de pescuit vor fi organizate, de 1 Iunie, și de Primăria sectorului 3, în parcurile Titan și ”Alexandru Ioan Cuza”.

Cea de a XII-a ediție a festivalului “Copiii colorează viața” va fi organizată de echipa Itsy Bitsy FM, începând cu ora 10,00, pe aleile și la Foișorul de lemn din Parcul ”Alexandru Ioan Cuza”. În cadrul evenimentului, vizitatorii vor avea ocazia să participe la jocuri și concursuri, ateliere de creativitate și sportive, demonstrații și spectacole antrenante, să asculte muzică și să danseze.

Pe scenă vor urca Virgil Ianțu, Marius Moga, actorul Marian Râlea, Gabriel Cotabiță, magicianul Bogdan Muntean și Maia Mălăncuș, câștigătoarea de la Vocea României Junior.

În prima parte a zilei, între orele 9,00 și 12,00, pe platforma de la intrarea în Parcul ”Alexandru Ioan Cuza” va avea loc o expoziție cu mașini de intervenție, iar cei prezenți vor putea afla despre acțiunile polițiștilor locali din sectorul 3.

Cei mici vor putea participa și la concursul de pescuit sportiv “Cupa Arrow — 1 iunie” din Parcul Titan.

Începând cu ora 20,30, pe scena din Parcul Titan vor urca membrii trupei Cargo, iar în Parcul ”Alexandru Ioan Cuza”, de la ora 21,00, va fi proiectat filmul “Tache”, în regia lui Igor Cobîleanski.

*** De 1 Iunie, gratuitate pentru copii la Roata mare din Parcul Tei

Copiii vor avea acces gratuit, în perioada 1 — 6 iunie, la Roata mare și la alte echipamente de distracții din Parcul de agrement Tei, potrivit unui comunicat al Primăriei sectorului 2.

Roata mare, cu cei 63 de metri înălțime, Roller Coaster-ul, Caruselul, Roata mică, mașinuțele electrice, lanțurile și Casa Groazei vor funcționa, gratuit, pentru cei mici, după următorul program: de luni până vineri, între orele 10,00 — 21,00, sâmbătă și duminică și în zilele de sărbători legale — în intervalul orar 10,00 — 22,00, miercuri, 7 iunie, fiind închis pentru revizie.

*** Tehnică din dotarea forțelor de ordine, expusă la MAI

După ce miercuri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a fost Ziua Porților Deschise pentru Copii, în cursul zilei de joi, în perimetrul exterior al instituției, va fi expusă în continuare tehnică din dotarea poliției, pompierilor, jandarmilor și polițiștilor de frontieră.

* ALBA

Aproape 1.500 de copii din așezămintele sociale și centrele educaționale coordonate de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia vor pune în scenă, în 1 iunie, cel mai mare dans sincron organizat în România, apoi vor crea un steag și o mare inimă tricoloră, conform organizatorilor.

Sub genericul ‘Dansul Bucuriei’, copiii din așezămintele sociale și centre educaționale din Alba și Mureș vor pune în scenă un dans sincron pentru care este realizată o scenografie și o muzică specială și pentru care ei se pregătesc de o lună, iar în final vor crea un steag al României folosind șepcuțe tricolore.

Pe Facebook a fost creat un eveniment special de unde poate fi descărcat filmul cu coregrafia și pașii de dans și unde, de asemenea, pot fi văzute și filmulețe cu pregătirile copiilor.

A fost lansată, totodată, o provocare tuturor copiilor care vor să se alăture acestui flashmob, care sunt invitați să învețe pașii de dans și cântecul ‘Imnului Copilăriei’ și să vină, în 1 iunie 2017, la ora 10.00, în Cetatea din Alba Iulia, în Piața Tricolorului. Toți participanții vor primi câte o șepcuță roșie, galbenă sau albastră.

Copiii vor fi ajutați la crearea evenimentului de câteva zeci de voluntari din rândurile elevilor de la Colegiul Național Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia și a Grupului de Inițiativă a Tinerilor din Protopopiatul Alba Iulia.

Totodată, toți copiii și tinerii ocrotiți în casele de tip familial și centrele de îngrijire de zi aflate în structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba vor sărbători ziua de 1 Iunie prin activități culturale, artistice, distractive, sportive și mese festive.

Peste 1.000 de copii din Blaj sunt așteptați joi, în Parcul Avram Iancu, la tradiționalul spectacol organizat de autoritățile locale, pentru al șaselea an consecutiv, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, la finalul căruia vor primi, ca de fiecare dată, cadouri.

Noutatea din acest an o reprezintă atelierele organizate, cu sprijinul Asociației Studențești Amicus, pentru copiii care doresc să devină ‘oameni mari în orășelul visurilor lor’. Astfel, pe baza unui “pașaport” de acces, cei mici vor putea vizita și participa la cele 15 “instituții” ale acestuia, organizate astfel: Poliție, Pompieri, Jandarmi, Ambulanță, Crucea Roșie, Face Painting, Atelier de Meserii, Club Exploratori, Club Licurici, Teatru, Poștă, Spital, Stomatologie, Filarmonică, Coafor, Baza Sportivă, Piață, Club Electronică. La fiecare “instituție” din “Orășelul Copiilor”, cei mici trebuie să prezinte “pașapoartele” pentru a fi ștampilate și a achiziționa credite, care le vor permite să reviziteze standurile deja văzute. La final, cei mici vor primi o diplomă de “cetățean de onoare al Orășelului Copiilor.”

În municipiul Sebeș, autoritățile locale au pregătit un eveniment plin de surprize și cu multă veselie, pentru a marca sărbătoarea copilăriei. La Centrul Cultural ‘Lucian Blaga’, în parteneriat cu Spitalul Municipal, va avea loc o întâlnire cu cei născuți la Maternitatea Sebeș de-a lungul timpului, iar începând cu ora 13,00, în Parcul Primăriei, vor avea loc numeroase concursuri, surprize, spectacole, la care adaugă un tobogan gonflabil, cu acces gratuit, precum și înghețată și dulciuri, oferite oferite celor mici în trei puncte din oraș.

Copii vor putea vizita, de asemenea, de 1 iunie, gratuit, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Cu această ocazie, cei mici se vor putea bucura și de expoziția temporară “Vitrina cu păpuși”, vernisată miercuri.

Sunt expuse aproape 100 de păpuși, ce aparțin colecției unei angajate a muzeului, Smaranda Cutean.

Sunt expuse păpuși din porțelan, îmbrăcate în rochii de epocă, dar și păpuși mai vechi ale primei fabrici românești de profil, Arădeanca, ori clovni în ținute foarte colorate. Expoziția, organizată de Consiliul Județean Alba și MNU, poate fi vizitată timp de o lună.

* BIHOR

Prima ediție a Kids Fest, eveniment organizat de Primăria Oradea, va avea loc, în perioada 1 — 4 iunie, în Cetate, fiind cel mai amplu eveniment dedicat copiilor care s-a organizat vreodată în Oradea, conform organizatorilor. Cele două curți ale Cetății Oradea vor fi amenajate special pentru evenimentele dedicate copiilor, cu tobogane, trenulețe, trambuline, decoruri uriașe etc.

În fiecare zi a Festivalului Copiilor — Kids Fest Oradea 2017 — va fi prezentată câte o piesă de teatru pentru copii, ale trupelor orădene ori din județele vecine, și vor fi organizate câte zece ateliere de creație, jocuri, spectacole de magie și multe alte surprize.

Copiii vor putea participa, în fiecare zi, sub genericul “Casa meșteșugărească”, la ateliere de olărit, de confecționat flori artizanale sau jucării tradiționale, “micul patiser” etc.

În premieră pentru Oradea, echipa Famous Art din Cluj va fi prezentă zilnic în cadrul evenimentului ‘Bufoni regali’, care vor distra copiii prin jocurile lor, Păpuși Uriașe care vor uimi prin dimensiune și “copaci” vorbitori pe catalige.

Nu vor lipsi spectacolele de dansuri și cântece pe scena amenajată din curtea interioară a cetății.

În data de 1 iunie, copii vor putea lua parte, de asemenea, la un Atelier de creație pe teme de Astronomie, susținut de Asociația Astro Club Meridian Zero (orele 16.00—19.00), iar Asociația Noua Acropolă va pune la dispoziția celor mici un Atelier de experimente științifice și Ateliere creative de origami și pictură.

Majoritatea activităților vor avea intrarea gratuită, inclusiv spectacolele de teatru sau concertele pentru copii (unele ateliere pentru copii vor avea anumite costuri, necesare pentru materialele de lucru, precum cele de olărit, modelaj în lut ori la toboganele gonflabile uriașe sau pentru gustări și băuturi răcoritoare).

Muzeele din cetate vor fi deschise în data de 1 iunie, accesul făcându-se fără bilet.

O paradă a personajelor de poveste va încheia manifestarea în 4 iunie, paradă care va anunța, totodată, deschiderea Festivalului de Teatru pentru Copii Arcadia, ce va avea loc în perioada 4 iunie-2 iulie. După paradă, pe scena din Cetate va avea loc show-ul “Plouă cu baloane” dat de Dr. Bubble și Milkshake, semifinaliști la concursul televizat Românii au Talent.

CITEȘTE ȘI  Muzeul Naţional al Literaturii Române, relocat în două spaţii centrale

Kids Fest este organizat de Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, din subordinea Primăriei, în colaborare cu administrația fortăreței, bugetul alocat fiind de 120.000 de lei.

* BUZĂU

Muzeul Județean Buzău va deschide joi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, expoziția de machete ‘Daci și romani în miniatură’, organizată în colaborare cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

“Expoziția cuprinde 12 machete realizate profesional, opt reconstituiri de steaguri de luptă ce au aparținut legiunilor romane, precum și scene din viața domestică, la care se adaugă fotografii cu Garda Apulum din Alba Iulia”, a declarat pentru AGERPRES directorul Muzeului Județean Buzău, Laurențiu Dumitraș.

Potrivit sursei citate, machetele reconstituie scene de luptă dintre daci și romani, scene din timpul construirii fortificațiilor, asedii ale legiunilor romane, dar și ale armatelor barbare.

Expoziția va fi deschisă în perioada 1-15 iunie, intrarea fiind liberă.

* DÂMBOVIȚA

O expoziție de pictură cu vânzare, ”Florile copilăriei”, va fi vernisată, pe 1 iunie, la Muzeul de Artă din Târgoviște, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu școlile ”Matei Basarab” și ”Coresi” din Târgoviște

”Picturile din cadrul acestei expoziții cu vânzare sunt realizate în culori de ulei, de către elevii din clasele V-VIII ai Școlii ‘Matei Basarab’ și ai Școlii ‘Coresi’ din Târgoviște, care au lucrat sub îndrumarea profesorului lor de desen, Dan Popescu. Acest eveniment își propune să contribuie la promovarea activităților artistice realizate de către copii și cu scopul mărturisit ca, prin vânzarea lucrărilor, micii artiști să-și poată asigura materialele necesare continuării activității artistice”, conform Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgoviște.

Copiii însoțiți de părinți și bunici sunt așteptați, în perioada 1-5 iunie, la toate muzeele și obiectivele care sunt în administrarea Complexului Curtea Domnească. Astfel, sunt deschise spre vizitare, în perioada 1-5 iunie, între orele 9.00 — 17.00, Ansamblul Monumental ‘Curtea Domnească’ Târgoviște, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Casa Atelier ‘Gheorghe Petrașcu’, Muzeul Comunismului, Peștera Ialomiței din Munții Bucegi, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.

Spectacole de teatru pentru copii, ateliere interactive, desene pe asfalt și concursuri sunt, totodată, printre evenimentele care vor avea loc pe 1 și 2 iunie, la Târgoviște, în cadrul Festivalului copiilor ”Anima-ție”, a anunțat primarul Cristian Stan.

Manifestările pregătite de Primăria Târgoviște de Ziua Copilului se vor ține în Parcul Chindia și la Complexul de Natație din municipiu.

”Pe 1 iunie în Parcul Chindia și la Complexul de Natație vom avea evenimente absolut deosebite, de la ateliere, spectacole pentru copii, desene pe asfalt, dans, jocuri interactive cu copiii. Activitățile vor debuta în ambele locații la ora 10.00, program este nu numai pe 1 iunie, dar și pe 2 iunie. Invit toți târgoviștenii care vor să petreacă câteva clipe agreabile să vină împreună cu copiii să se relaxeze, să se simtă bine, cei mici vor primi dulciuri și baloane, atmosfera va fi una frumoasă. La Complexul de Natație marcăm și începerea sezonului, special pentru copii au mai fost achiziționate tobogane”, a anunțat, într-o conferință de presă, primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

”Rapunzel”, ”Lolo și Bobo”, ”Întâmplările celor trei purceluși”, ”Zâne și vrăjitoare”, ”Frumoasa din pădurea adormită” sunt printre spectacolele de teatru pentru copii ce vor avea loc în cele două zile în Parcul Chindia din Târgoviște. Vineri, manifestările festivalului se încheie cu spectacolul ”Magicianul și prietenii săi” — Marian Râlea.

* GALAȚI

Ziua internațională a copilului va fi marcată, la Galați, prin spectacole și concursuri, care se vor desfășura atât în aer liber cât și pe scena.

Joi, de la ora 9.00, la Stadionul Gloria Galați va avea loc deschiderea Olimpiadei Naționale a sportului primar mixt (competiție de rugby), care se va desfășura până duminică inclusiv, în organizarea Fundației Sportul Gălățean, în parteneriat cu Federația de Rugby și Inspectoratul Școlar Județean Galați. La competiție participă 96 de copii-sportivi din opt județe (Botoșani, Galați, Bihor, Timiș, București, Brașov, Ilfov, Vâlcea).

De la ora 10.00, se va deschide oficial Plaja Dunărea. Potrivit investitorului, în perioada 1-5 iunie intrarea va fi gratuită la plajă, urmând ca pe data de 15 iunie să fie deschisă și piscina. Gălățenii vor putea veni la plajă, care va fi complet funcțională, amenajată cu beach bar-uri, iar atmosfera va fi animată cu evenimente și concursuri cu premii specifice sezonului estival. Pentru data de 1 și 2 iunie sunt pregătite spectacole pe plajă: începând cu ora 18.00, pe 1 iunie, va concerta trupa Bambi, iar pe 2 iunie, începând cu aceeași oră, Proconsul și Cici de la trupa Sistem.

Tot de la ora 10.00, pe 1 iunie, la Grădina de Vară a Teatrului Muzical ‘Nae Leonard’ va fi prezentată piesa de teatru ‘Scufița Roșie’, de către Teatrul de Păpuși Gulliver, iar de la ora 11.00, un spectacol al trupei de dans Tempo din cadrul Școlii Sueno Dance.

De la ora 13.00, distracția se va muta în Grădina Publică, unde Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copii cu Autism Galați, împreună cu Asociația Teraphy Animals vor organiza concursuri de desene pe asfalt, jocuri de puzzle pentru cei mici, ateliere de creație și vor face o reprezentație cu un cățel pentru terapie.

* GIURGIU

Manifestările dedicate Zilei Copilului, organizate de Primăria Giurgiu, în acest an, vor începe în centrul municipiului, la ora 9.30, cu Marșul bucuriei, la care sunt invitați să participe toți copiii de la școlile și grădinițele din oraș, după care acțiunile se vor desfășura pe categorii de vârstă și de preferințe, anunță organizatorii.

În centrul orașul, cei mici vor putea participa la un concurs pe role ori la Crosul primăverii, vor putea lua parte la demonstrații de arte marțiale, concursuri de mini-fotbal, tenis de masă sau mini-baschet. Cei atrași de culoare se pot înscrie la Atelierele creației, pentru a putea desluși tainele picturii pe față.

Tot orașul va fi transformat într-un parc de joacă cu tobogane gonflabile, castele și arlechini pe stradă.

Seara se va încheia cu spectacole muzical-coregrafice în aer liber, un spectacol de teatru pentru copii și un concert de muzică ușoară.

* HARGHITA

Consiliul Județean Harghita și alte organizații din județ le-au pregătit copiilor, pentru ziua de 1 Iunie, spectacole, activități de echitație și demonstrații de ciclism.

Potrivit programului pus la dispoziție de Consiliul Județean Harghita, în data de 1 iunie, copiii sunt așteptați la un manej de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, unde vor avea loc activități de echitație, cum ar fi sărituri peste obstacole sau demonstrații de îndemânare.

Un concurs de îndemânare pentru micii bicicliști este programat de asemenea, joi, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, în deschiderea academiei de ciclism a campionului paralimpic Eduard Novak. Evenimentul are loc între orele 11.00 și 14.00, se desfășoară în Piața Majláth Gusztáv Károly și este adresat oricărui sportiv amator sau profesionist.

De asemenea, pe platoul din centrul orașului sunt așteptați sute de copii care să participe la un festival tradițional de dansuri populare pentru cei mici, intitulat ‘Csürdöngölő’, eveniment ce a ajuns la a XXX-a ediție, organizat de Ansamblul Național Secuiesc Harghita, Fundația Andras și Consiliul Județean Harghita, cu scopul de a păstra și promova portul popular și tradițiile locale.

Un alt festival folcloric dedicat copiilor are loc la căminul Cultural din comuna Sărmaș. Festivalul intitulat ‘Cântec, joc și voie bună’, ediția a IX-a, este organizat de Asociația Învățătorilor Harghiteni și este parte a proiectului ‘Tradiții și credințe milenare pe plaiuri harghitene’.

* HUNEDOARA

Spectacole, dansuri, jocuri, numere de magie și teatru de păpuși sunt doar câteva dintre evenimentele la care sunt invitați să participe copiii din județul Hunedoara cu ocazia Zilei de 1 Iunie.

Primăria Deva a pregătit pentru cei mici mai multe activități interactive și distractive, unul dintre evenimente fiind programat joi, de la ora 11,00, în piața din fața casei de cultură. Aici va avea loc spectacolul ‘Burtiplici și Tontonici’ produs de Teatrul de Artă Deva. Reprezentația va fi urmată de mai multe momente de dans sportiv, jocuri, pictură și numere de iluzionism.

În municipiul Hunedoara, copiii sunt invitați în Parcul Tineretului, între orele 12, 00 și 20,00, unde se vor putea bucura de ateliere și activități creative. Nu vor lipsi pictura pe față, spectacolele cu baloane de săpun, numerele de magie și teatrul de păpuși. La dispoziția copiilor se vor afla și mai multe tobogane gonflabile.

Potrivit Primăriei Hunedoara, cei mici se vor putea bucura și de prezența unor mascote Disney și a unor clovni, care vor întreține atmosfera și se vor fotografia cu copiii. Micuții care vor veni în 1 iunie în Parcul Tineretului din Hunedoara vor primi din partea organizatorilor înghețată și vată pe băț.

Cei 170 de copii aflați în centrele de plasament sau casele familiale din localitățile Orăștie, Brad, Hunedoara, Lupeni și Vulcan vor participa, de 1 Iunie, la un carnaval cu măști colorate, vor face desene pe asfalt și vor putea lua parte la un concurs de ghicitori și cultură generală, a informat Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara. Pe lângă muzică și dans, toți copiii vor avea parte de o masă festivă cu tort, prăjituri și suc. Copiii din Centrul specializat de zi Petroșani se vor bucura de o excursie la Târgu Jiu.

* IAȘI

Conducerea Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași invită copiii de toate vârstele să își petreacă ziua de 1 iunie ca “detectivi de plante și animale” în Grădina Botanică, când vor fi organizate expediții de recunoaștere a broscuțelor, șerpilor sau tritonilor, trasee de interceptare a fluturilor, cărăbușilor și albinelor, căutare activă de păsări, precum și câteva lecții de limbaj al ciripiturilor de dragoste și război. Acestora li se adaugă experimente interactive, expoziții de fotografie și un atelier special care îi va familiariza pe participanți cu viețuitoarele din lacul Grădinii.

“Cunoscând mai bine lumea de dincolo de pereții casei noastre, de televizorul sau calculatorul căruia i-am dăruit aproape tot timpul nostru liber, avem șansa de a redescoperi frumusețea bucuriilor simple, aflate la îndemâna tuturor și chiar plăcerea de a trăi”, a declarat conf. univ. dr. Carmen Gache, coordonatorul evenimentului.

Proiectul “Biologia în parc” se va desfășura între orele 10,00 și 18,00 în mai multe zone din Grădina Botanică. În perimetrul serelor și pe platoul din zona de acces în Grădina Botanică, dinspre strada Dumbrava Roșie, vor fi amplasate standuri experimentale tematice. Prin intermediul experimentelor și simulărilor, cei curioși vor putea cerceta țesuturi de plante și animale cu ajutorul microscopului, vor învăța mai multe despre schelete, despre insecte și plante germinate, precum și despre ciuperci — inclusiv cele invizibile ochiului liber, dar atât de importante în funcționarea corectă a organismelor.

De la ora 10.00 la ora 13.00, pe malul lacului din Grădină, va avea loc un atelier de hidrobiologie, unde specialiștii vor aduce la suprafață câteva specii de viețuitoare din apă, pentru a fi văzute îndeaproape și analizate de public.

Cele mai interesante activități pentru publicul larg vor îmbrăca forma unor “expediții” în Grădina Botanică, ce vor avea loc de la orele 10,00, 11,00, 16,00 și 17,00, patru itinerarii tematice urmând să le propună celor prezenți să descopere ecosistemul parcului. De asemenea, în zona Grădinii Botanice vor fi amenajate două expoziții.

* OLT

Jocuri interactive, tombole cu premii, sunt câteva dintre activitățile și surprizele pregătite de Primăria Slatina pentru copii, de 1 iunie. Evenimentele vor avea loc pe esplanada din centrul civic al municipiului, unde vor fi organizate activități cultural educative și sportive pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani.

În premieră, vor fi acordate “Pașapoarte de copilărie” celor care vor participa la activitățile de pe esplanadă. În baza acestor “pașapoarte”, copiii se pot înscrie la o tombolă cu premii constând în biciclete, trotinete, role, mingi, diferite jocuri etc.

Cu acest prilej, cei mici pot participa la ateliere cu jocuri interactive, de pictură, de desene pe asfalt, de jocuri virtuale, dar și la jocuri sportive precum trageri cu arcul, cu pistolul cu bile ori aruncarea la coșul de baschet.

Dacă un copil va trece pe la cinci asemenea ateliere, el va obține de la fiecare câte o ștampilă pe “pașaportul de copilărie” și, la final, va putea merge la cabina Foto Booth, unde se va putea fotografia cu personaje din lumea desenelor animate ori cu accesorii hazlii. Cei care se fotografiază primesc și o fotografie cu magnet, promit organizatorii.

* PRAHOVA

Paradă a costumelor și dansurilor organizată după modelul carnavalului de la Rio, desene pe asfalt, paradă de păpuși gigant, marionete și statui vivante, spectacole de muzică și teatru, diverse ateliere și concursuri sunt câteva dintre activitățile pe care autoritățile din Ploiești le organizează pentru a marca Ziua Internațională a Copilului.

Potrivit Biroului de comunicare al Primăriei Ploiești, festivalul de artă stradală pentru copii și tineret “Magie, feerie și povești” are loc în oraș în perioada 1-4 iunie, prima manifestare prevăzută în program având loc, joi, în intervalul orar 10.00-13.00, fiind vorba despre a XXI-a ediție a evenimentului “Copilăria inundă bătrânul bulevard”.

În acest interval, aproximativ 500 de copii de la diverse școli de dans vor defila după modelul carnavalului de la Rio pe Bulevardul Independenței, cunoscut sub numele de Bulevardul Castanilor, într-o paradă a costumelor și dansurilor, a precizat purtătorul de cuvânt al primăriei, Alina Istrătescu.

Deschiderea oficială a festivalului are loc după-amiază, de la ora 17.30, aceasta fiind marcată de o paradă de păpuși gigant, marionete și statui vivante, un spectacol al artiștilor Filarmonicii ‘Paul Constantinescu’ și spectacolul ‘Frumoasa și bestia’ al secției pentru copii a Teatrului “Toma Caragiu.

Tot joi dimineață, cei mici sunt așteptați în centrul orașului, în fața Palatului Administrativ, pentru a participa la un atelier de desene pe asfalt.

Un spectacol ecvestru, ateliere de origami, pictură, șah, aeromodele, păpuși cusute, piese de teatru și concursuri specifice copiilor vor avea loc pe toată perioada festivalului.

* SIBIU

Un număr de 20 de meșteri populari din România și Republica Moldova vor aduce jucării create manual, în perioada 1-5 iunie, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la un târg național de profil.

Copiii vor putea vedea și cum se fac jucăriile tradiționale. Meșterii vor organiza la Sibiu ateliere interactive cu meșteșuguri precum prelucrarea lemnului (jucării, instrumente muzicale), confecționarea de păpuși și jucării croșetate, împletit de fibre vegetale, textile, ceramică, jucării din lână împâslită, dar și confecționat podoabe.

“Târgul Național de Jucării este un eveniment destinat copiilor, părinților și bunicilor sau tuturor celor care vor să își reamintească fenomenul copilăriei. Din program nu vor lipsi activitățile în aer liber cum sunt, de pildă, Ora de joacă — program de animații, și proiecțiile de diafilme pentru copii. Vizitatorii fac loc, astfel, copilăriei cu toate bucuriile pe care ea le oferă”, a declarat Raluca Andrei, pedagog muzeal, potrivit unui comunicat al Muzeului ASTRA.

În cadrul târgului vor mai avea loc ateliere practice și meșteșugărești de cusături, împletit fibre vegetale, olărit, pictură, confecționat moriști, confecționat păpuși. De asemenea, la Etno Tehno Parc, vineri, 2 iunie, și sâmbătă, 3 iunie, actorii de la Teatrul Mic din Sibiu vor susține spectacolele “Fata babei și fata moșului” și “Soacra cu trei nurori”.

Duminică, 4 iunie, pe scena de pe lac vor avea loc Festivalul de folclor și obiceiuri tradiționale “Pe malul Cibinului”, organizat de Palatul Copiilor Sibiu și spectacolul “Amintiri dintr-o copilărie muzicală. Copilăria între muzicanți și muzicieni”, susținut de Gaudeamus Quartet și invitații săi.

Târgul Național de Jucării se va desfășura în Muzeul în aer liber, zona-școală din Ticera, Etno Tehno Parc, după următorul program: joi, 1 iunie, orele 11,00-18,00; vineri, 2 iunie, până duminică, 4 iunie, orele 10,00-18,00; luni, 5 iunie, orele 10,00-17,00.

Pe scena de pe lac vor avea loc zilnic și spectacole între orele 14,00 și 20,00.

e-Cultura.info / Autor: Marinela Brumar, Eugenia Pașca, Dorin Ivan, Cornelia Dumitru, Dan Paic, Gina Ștefan, Daniela Malache, Cristina Matei, Anamaria Toma, Camelia Bigan, Sorin Blada, Isabela Paulescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017