"140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși"

“140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”

Programul

Programul “140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”

Programul “140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși a fost lansat la Institutul Cultural Român (ICR),

“Socotim că anul 2016 trebuie să fie acel început în care Brâncuși, om deplin al culturii române, așa cum mai sunt alte nume în cultura română, trebuie să constituie o permanență a manifestărilor noastre ale tuturor”, a spus președintele ICR, Radu Boroianu, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, “marile personalități care au marcat evoluția culturii, civilizației merită să fie continuu în atenția noastră și să stârnim cât mai multă creativitate adiacentă, care să le pună în valoare în această continuitate de preocupare. Pentru noi trebuie să înceapă să fie anul zero al acestei acțiuni care să n-aibă final, să se continue, să fie din ce în ce mai amplă”, a punctat Radu Boroianu.

El a anunțat că ICR își propune, în perspectivă, organizarea, la Centrul Pompidou din Paris, a unui amplu colocviu internațional menit să pună în valoare personalitatea artistului.

Boroianu a menționat totodată că un nou dosar dedicat consacrării Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” de la Târgu Jiu ca monument UNESCO va fi instrumentat într-un viitor apropiat, acesta urmând să fie tratat ca un întreg.

Programul “140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, derulat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ce poartă numele artistului, cuprinde o serie de proiecte — Colocviile “Brâncuși” cu participare internațională, Atelierele și Caravana “Brâncuși”, Festivalul de film “Brâncuși DocuArt” și acordarea Premiului “Brâncuși”.

Doru Strîmbulescu, manager al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a anunțat că, în 19 februarie, vor debuta Colocviile “Brâncuși”, desfășurate tradițional în prezența unor importante personalități culturale din țară și străinătate, care și-au dat măsura în cercetarea operei marelui artist.

Evenimentul va continua cu vernisarea unei expoziții a sculptorului Max Dumitraș și cu lansarea unei ediții speciale a revistei dedicate lui Brâncuși.

Matei Stîrcea Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie “Francisc Rainer” al Academiei Române, a informat că instituția pe care o conduce a demarat un proiect de cercetare a limbajelor obiectuale, în urma căruia se vor putea formula răspunsuri la marile probleme legate în principal de semnificația motivelor brâncușiene.

Sculptorul Vlad Ciobanu a precizat că, pe parcursul câtorva luni, concomitent cu acțiunile teoretice, vor fi organizate o serie de ateliere internaționale de sculptură, pictură, grafică și textile, evenimente stimulative având ca punct de plecare opera și numele lui Brâncuși, iar artistul Mihai Țopescu a anunțat că, în calitate de curator, va realiza o expoziție cu fotografii-document, alb negru, prezentate sub forma unor printuri de dimensiuni muzeale, prin care se dorește promovarea Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” de la Târgu Jiu.

Expoziția, care va fi realizată cu sprijinul financiar al ICR și al autorităților locale din Târgu Jiu, va fi prezentată la Budapesta, Viena, Munchen, Paris și la Bruxelles.

Regizorul Cornel Mihalache, care a reiterat faptul că este falsă afirmația că Brâncuși ar fi dorit să-și doneze opera statului român, a anunțat că proiecții cu un film documentar dedicat lui Brâncuși vor fi prezentate la ICR din străinătate.

Totodată, deputatul Ion Pârgaru a dat asigurări că Muzeul Brâncuși de la Târgu Jiu va fi deschis în acest an.

În cadrul evenimentului, la care a fost prezent viceprimarul orașului Târgu Jiu, Adrian Tudor, au fost proiectate fragmente din documentarul “Brâncuși”, realizat de regizorul Cornel Mihalache în 1996, film consacrat ansamblului de la Târgu Jiu.

e-Cultura.info/ Autor: Daniel Popescu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

CITEȘTE ȘI  Expoziții, concerte și comunicări științifice la Colocviile Brâncuși

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017