Comemorare Dimitrie Cantemir la Academia din Berlin

300 de ani de la primirea lui Dimitrie Cantemir în Academia din Berlin

La 11 iulie 2014 s-au împlinit 300 de ani de la primirea lui Dimitrie Cantemir ca membru al Academiei din Berlin. Pentru marcarea acestui eveniment în capitala Gemaniei, Ambasada României în Germania, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Berlin-Brandenburg şi cu Institutul Cultural Român din Berlin au organizat o ceremonie de celebrare a personalităţii lui Dimitrie Cantemir.

La eveniment au participat din partea germană: Prof. Dr. Dr. h.c. Günter Stock, preşedinte al Academiei berlineze, Prof. Dr. h.c. Christoph Markschies, vicepreşedinte, Prof. Dr. Wenchao Li, Dr. Karin Becker, Dr. Wolf-Hagen Krauth, Dr. Ute Tintemann, precum şi alţi membri ai distinsului for academic. Din partea română au participat: Prof. Dr. Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, Radu Podgorean, secretar de stat MAE, E.S. Dr. Lazăr Comănescu, ambasadorul României în Germania, Brânduşa Predescu, purtător de cuvânt MAE, Prof. Dr. Corina Dumitrescu, rector Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Prof. Dr. Cristina Cristureanu, prorector Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Prof. Dr. Dumitru Acu, preşedinte al Asociaţiei ASTRA, Dr. Mioara Bud, secretar ştiinţific Asociaţia ASTRA, Cristina Hoffman, director ICR Berlin, alţi reprezentanţi ai Ambasadei României la Berlin şi ai ICR.

Cu ocazia acestui eveniment, organizat în cadrul Academiei de Ştiinţe Berlin-Brandenburg, Prof. Dr. Dr. h.c. Günter Stock, preşedintele prestigiosului for academic, a rostit o alocuţiune în care a elogiat  personalitatea lui Dimitrie Cantemir, multiplele valenţe umaniste, precum şi rolul acestuia ca personalitate ce a realizat un important transfer de cunoaştere dintre Orient şi Occident.

CITEȘTE ȘI  Sarbatori traditionale in luna februarie

Din partea română au rostit alocuţiuni Prof. Dr. Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, domnul Radu Podgorean, secretar de stat MAE,  Prof. Dr. Corina Dumitrescu, rector Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. Aceştia au evidenţiat activitatea şi opera principelui cărturar, importanţa relaţiei avute cu membrii academiei din Belin şi cu G.W. Leibniz, fondatorul acesteia. Totodată, a fost subliniat spiritului enciclopedic al lui D. Cantemir şi influenţa majoră avută în epocă, dar şi în posteritate, precum şi relevanţa actuală a acestei personalităţi de sinteză, în calitate de punte între civilizaţii.

Ceremonia de omagiere a personalităţii lui Dimitrie Cantemir a cuprins, de asemenea, acordarea unei medalii comemorative dedicate Tricentenarului Cantemir (ediţie de colecţie, serie limitată) preşedintelui forului academic berlinez, Prof. Dr. Dr. h.c. Günter Stock, şi dezvelirea unui bust de bronz al domnitorului şi umanistului român, creaţie a sculptorului român Valentin Tănase.

Subliniind importanţa acordată dialogului dintre personalităţile vizionare ale lui G.W. Leibniz şi Dimitrie Cantemir, busturile celor doi umanişti vor fi amplasate unul lângă altul în cadrul Academiei de Ştiinţe Berlin-Brandenburg.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017