A 2 a edție a 'Zilelor Cetății zânelor' are loc la Covasna

A 2 a edție a ‘Zilelor Cetății zânelor’ are loc la Covasna

'Zilele Cetății zânelor' are loc la Covasna

‘Zilele Cetății zânelor’ are loc la Covasna

Rezultatele unor cercetări științifice realizate de muzeografi și arheologi din țară privind tezaure și așezări dacice vor fi prezentate publicului în cadrul celei de-a doua ediții a ‘Zilei Cetății zânelor’, ce va avea loc duminică, în stațiunea Covasna.

Potrivit președintelui Asociației culturale Cetatea Dacică-Valea Zânelor, Vlad Adrian Vicențiu, participanții la acest eveniment vor avea ocazia de a vedea o expoziție cu obiecte descoperite în timpul lucrărilor arheologice efectuate la cetatea din Covasna, vor putea lua parte la ateliere de olărit și pictură pe vase ceramice și la jocuri tradiționale, cum ar fi țurca și Săpăliga sau Țărușul. De asemenea, vor putea viziona filme istorice despre daci și vor putea face o excursie până la cetate.

Printre acestea se numără așezările dacice din zona Castelului Corvinilor, cetatea dacică de la Ardeu, județul Hunedoara, precum și cetatea dacică din Covasna, ale cărei ziduri au ieșit întâmplător la lumină în anul 1995, în urma unei furtuni puternice care a smuls arborii din rădăcini.

‘Activitățile din cadrul evenimentului vor avea loc în Poiana Zânelor din Voinești-Covasna, începând cu ora 11,00, parțial în aer liber, parțial în spații special amenajate, astfel încât rugăm publicul să vină pregătit corespunzător. Pentru excursia la Cetatea zânelor vă recomandăm să aveți încălțăminte potrivită pentru drumeții la munte’, a menționat președintele asociației, precizând că participarea publicului la acest eveniment este gratuită.

Potrivit specialiștilor, cetatea dacică din Covasna a fost ridicată în urmă cu aproape două mii de ani și este una dintre cele mai mari cetăți dacice din afara Munților Orăștiei, fiind înconjurată de cinci ziduri fortificate înalte de aproape doi metri, foarte bine conservate.

Cercetările la cetate au început în anul 1998 de o echipă coordonată de dr. Viorica Crișan, de la Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, aici fiind descoperit, printre altele, un templu dacic.

CITEȘTE ȘI  Conferința Internațională Valorificarea turistică a cetăților medievale în țările din Regiunea Dunării

Dr. Viorica Crișan a declarat, că templul se aseamănă cu unul dintre cele existente la Sarmizegetusa Regia și este o raritate pentru cetățile din afara Munților Orăștiei. Este posibil să fi fost folosit de daci pentru a aduce ofrande zeilor, în interiorul acestuia fiind găsite foarte multe oase de animale și vase, în special cești de opaiț, dar și mărgele și alte piese de podoabă, fabricate din chihlimbar și sticlă, fibule, pandantive, catarame, vârfuri de săgeți, pinteni, etc.

“Da, se spune că în interiorul cetății ar fi o pivniță în care se găsește un tezaur foarte mare (…) Sigur, sunt multe legende care vorbesc despre comori, dar eu cred că cea mai mare comoară sunt informațiile pe care, până la urmă, cetatea ni le dă, legate de modul de lucru la vremea respectivă. Cetatea a presupus un efort uriaș ca să fie ridicată (…), putem vorbi de un întreg munte tăiat și fortificat. (…) Nu știm dacă a fost ultimul refugiu al lui Decebal, noi am vrea să fie așa, dar nu avem nicio dovadă. Știm că Decebal s-a îndreptat către o cetate din Est, dar este greu de spus dacă a fost cetatea de la Covasna sau nu”, a spus Viorica Crișan, informeaz[ Agerpres.

Potrivit unei legende, cetatea de la Covasna ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal, iar potrivit alteia, aici ar fi ascunsă o importantă comoară.

‘Ziua Cetății zânelor’ este organizată cu sprijinul Primăriei Covasna, al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeului Brăilei ‘Carol I’, Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, Asociației Cultural-Creștine ‘Justinian Teculescu’ și Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Covasna.

e-Cultura.info / Autor: Oana Mălina Negrea.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017