Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici a lansat al treilea volum de proză memorialistică

Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici a lansat al treilea volum de proză memorialistică

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici

Rectorul de onoare al Universității ”Andrei Șaguna” din Constanța, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, și-a lansat al treilea volum de proză memorialistică intitulat “Amintiri… Vacanțele mele în vremurile bune de altădată”, în cadrul unei festivități organizată în Aula Magna a instituției de învățământ superior.

În deschiderea evenimentului, managerul Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu, a realizat o incursiune în universul fascinant al lucrării și o prezentare exhaustivă a epocii în care a trăit și s-a format intelectualul Bălăceanu Stolnici, justificând astfel rafinamentul intelectual al narațiunii și descriptivismul meticulos al stărilor, sentimentelor, clipelor derulate în cursul vacanțelor petrecute de acesta pe parcursul vieții.

“Avem privilegiul să-l avem alături de noi, astăzi, pe academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici Homo, acest poate ultim homo universale, din generația sa, formație formație culturală care din păcate s-a pierdut în România, prezentându-ne în volumul ‘Amintiri… Vacanțele mele în vremurile bune de altădată’ o față necunoscută multora dintre cititori a Constanței, fondarea stațiunii Mamaia, Balcicul Reginei Maria și Italia interbelică. (…) Prin ochiul său atent, critic, cultivat, erudit, percepem stări, sentimente, trăiri, ipostazieri, descrieri ale zestrei culturale care a stat la baza formării civilizației din toate statele europene. Izvorăște din această carte, totodată, o nostalgie după o epocă pe care autorul o redă din amintirile părinților, la Belle Epoque, pe care nu a reușit să o trăiască personal, una dintre cele mai frumoase perioade din istoria umanității”, a afirmat Doina Păuleanu, vorbind despre lucrare.

CITEȘTE ȘI  Scriitorul Norman Manea, decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”

Constantin Bălăceanu-Stolnici, descendent al vechii familii boierești a Bălăcenilor, este o personalitate cu formație intelectuală enciclopedică. Este medic neurolog, geriatru, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a sistemului nervos, profesor de Istoria culturii și științei, antropolog și deține și acum, la 94 de ani, funcțiile de președinte al Societății Ateneul Român, director onorific al Institutului de Antropologie al Academiei Române, președinte al Centrului Internațional Antidrog și al Drepturilor Omului, efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești și altele.

Vasta sa operă cuprinde atât volume științifice de referință în neurologie, neurocibernetică, geriatrie și antropologie, cât și cărți ce tratează teme inedite, precum cabala iudaică și creștină, gândirea magică, istoria politică și militară a Europei sau povestea propriei familii — “Saga Bălăcenilor”.

Volumul “Amintiri… Vacanțele mele în vremurile bune de altădată” lansat la Constanța face parte din ciclul autobiografic și urmează celor două lucrări de mare succes “Amintiri… O viață de poveste în Bucureștiul interbelic” și “Amintiri… Viața la țară — Stolniciul interbelic”.

e-Cultura.info / Autor: Dan Mihăescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017