Actorul Ioan Caramitru, va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Actorul Ioan Caramitru, va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Actorul Ioan Caramitru

Actorul Ioan Caramitru

Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului National din București, va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în urma unei decizii a consilierilor generali, exprimată în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Iniţiativa aparţine unui grup de consilieri generali PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Consilierul general Ana Maria Ciceală (USR) s-a opus oferirii acestei distincţii.

„Se propune acordarea acestui titlu având în vedere performanţele din întreaga sa carieră, puse în sujba tearului şi filmului românesc, precum şi dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în domeniul managementului cultural (…) Acordarea acestui titlu reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local”, potrivit proiectului CGMB.

Născut în 1942, într-o familie de aromâni, Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în „Eminescu”, de Mircea Ştefănescu.

CITEȘTE ȘI  Anul Ovidiu - Evenimente culturale la Constanţa

A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a deţinut în perioada 1990 – 1993. A debutat pe marele ecran în filmul „Comoara din Vadul Vechi”, de Victor Iliu, în 1963, iar ulterior a deţinut roluri principale în peste 40 de pelicule. A interpretat peste 60 de roluri importante din dramaturgia românească şi universală, în ţară şi în străinătate.

Ion Caramitru a fost decorat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, pentru activitatea culturală româno-britanică desfăşurată de acesta.

e-Cultura.info / Nicolae Oprea.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017