Actorul Radu Gheorghe a lansat primul audiobook din carieră

Actorul Radu Gheorghe a lansat primul audiobook din carieră

actorul Radu Gheorghe

actorul Radu Gheorghe

Actorul Radu Gheorghe și-a lansat marți seară primul audiobook din carieră, “Tata este gras”, o lectură a romanului cu același titlu al lui Jim Gaffigan.

El a povestit că în volum sunt cuprinse subiectele pe care actorul american le-a dezvoltat în cluburi, “cu precădere despre familia lui”, rezultând o carte și un audiobook care pot fi citite sau ascultate pentru câteva ore de relaxare.

“Este o experiență unică pentru mine și oricum prima, fiindcă n-am mai înregistrat înainte. Subiectul ‘Tata este gras’ este foarte ofertant și eu aș spune că atât cartea, cât și audiobook-ul este mai mult decât un exercițiu de stand-up, este un îndreptar pentru toți cei care au copii pentru că Jim Gaffigan și-a propus ca în toate turneele pe care le-a făcut și le face în America să plece cu toată familia ca să aibă controlul asupra educației copiilor. Toate fazele prin care a trecut în educarea copiilor lui, de toate vârstele, de la două luni la 11 ani, le descrie cu umor în această carte și eu le-am preluat în înregistrările audiobook-ului”, a declarat Radu Gheorghe informează Agerpres.

CITEȘTE ȘI  S-a stins actriţa Margareta Pogonat- Caliopi

Radu Gheorghe a menționat că înregistrările pentru audiobook au mers mai greu decât se aștepta deoarece obosea foarte repede, nefiind obișnuit cu acest mod de a realiza CD-uri.

“A citi o carte de umor este cu totul altceva decât a citi o carte tehnică, de exemplu, unde totul poate fi cursiv și alb. Aici trebuie să găsești tonalitatea pentru anumite poante, să scoți în evidență ceva”, a povestit Radu Gheorghe.

Audiobook-ul conține 65 de povestiri întinse pe parcursul a 8,5 ore, și un mic album cu fotografii realizate de actorul american în timpul pelegrinărilor sale prin America.

Alături de Radu Gheorghe, la lansare a participat și actorul Mihai Bisericanu care a citit câteva pagini din romanul lui Jim Gaffigan.

e-Cultura.info/ Autor: Petronius Craiu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017