Actriţa Coca Bloos, premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo

Actriţa Coca Bloos, premiul pentru întreaga carieră la gala Gopo

Actița Coca Bloos

Actița Coca Bloos, premiul pentru întreaga carieră

Actița Coca Bloos, una dintre cele mai prolifice actriţe de film, teatru şi televiziune, va primi trofeul pentru întreaga carieră la cea de-a noua ediţie a galei premiilor Gopo, care se va desfăşura pe 30 martie, la Sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

Unul dintre cele mai importante trofee, premiul pentru întreaga carieră, a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici pentru filmul românesc, precum Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru şi Jean Constantin.

Născută pe 1 octombrie 1946, la Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, Coca Bloos este una dintre cele mai prolifice actriţe de film, teatru şi televiziune din România, în ciuda unui debut întârziat: înainte de a da admitere la actorie, ca urmare a întâlnirii cu Olimpia Arghir, actriţă a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, Coca Bloos a urmat cursurile facultăţii de filosofie şi trei ani de cursuri de jurnalism.

Primele roluri în teatru i-au fost oferite de Alexandru Tocilescu, la Satu Mare, unde regizorul îşi dădea lucrarea de diplomă. După alte stagiuni petrecute pe la Braşov şi Piatra-Neamţ, în 1987, Coca Bloos a început să facă naveta pentru un rol la Cătălina Buzoianu în “Uriaşii munţilor”, la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Şi, graţie intervenţiei lui Dinu Săraru, directorul Teatrului Mic, care a decis s-o detaşeze la Bucureşti, a rămas în Capitală.

Debutul în cinema a venit un an mai târziu, cu un rol în penultimul film al regretatului Alexandru Tatos, “Secretul armei secrete” (1988). Din acel moment, actriţa a alternat teatrul, unde a jucat în piese montate de cei mai mari regizori români ai momentului, precum Alexandru Darie, Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Grigore Gonţa, Dragoş Galgoţiu, Cornel Todea, cu cinematografia unde, de asemenea, a avut partituri importante în câteva dintre filmele de căpătâi de după 1990, precum şi în filmele “noului val” de după 2000.

CITEȘTE ȘI  Peste 50 de evenimente în cadrul Festivalului Comediei Românești festCO 2017

Astfel, actriţa are în filmografie, printre altele, câte trei roluri în peliculele lui Andrei Blaier (“Divorţ… din dragoste”, “Crucea de piatră”, “Terente – Regele bălţilor”), Mircea Daneliuc (“Patul conjugal”, “Această lehamite”, “Ambasadori, căutăm Patrie”) şi Lucian Pintilie (“Terminus paradis”, “După-amiaza unui torţionar”, “Niki Ardelean, colonel în rezervă”), dar şi în filmele de debut ale lui Nae Caranfil (“E pericoloso sporgersi”, 1993), Cristian Mungiu (“Occident”, 2002), Titus Muntean (“Examen”, 2004), Corneliu Porumboiu (“A fost sau n-a fost?”, 2006) şi Gabriel Achim (“Visul lui Adalbert”, 2011).

În 2014, Coca Bloos a putut fi văzută pe marile ecrane în lungmetrajul lui Răzvan Săvescu “America, venim!”, nominalizat la ediţia din acest an a premiilor Gopo, la categoria “cel mai bun film de debut”.

Gala premiilor Gopo 2015 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, şi al Babel Communications.

e-Cultura.info/ Autor: Diana Pârvulescu

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017