Albumul "Muzeul Literaturii Române (1957 - 2017) - Şase decenii în slujba Culturii", lansat la sediul MNLR

Albumul “Muzeul Literaturii Române (1957 – 2017) – Şase decenii în slujba Culturii”, lansat la sediul MNLR

Albumul

Albumul “Muzeul Literaturii Române (1957 – 2017) – Şase decenii în slujba Culturii”, lansat la sediul MNLR

Albumul aniversar filatelic “Muzeul Literaturii Române (1957 – 2017) – Şase decenii în slujba Culturii” a fost lansat, joi în sala de conferinţe a noului sediu al MNLR.

Albumul este un proiect Romfilatelia, realizat exclusiv pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române, într-un tiraj limitat de 321 de exemplare, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, albumul include o istorie a prestigioasei instituţii, ilustrată, deopotrivă, cu o serie de mărci poştale tematice din perioada 1968 – 2014. Acestea îi prezintă, printre alţii, pe Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Coşbuc, Sadoveanu, Macedonski, Arghezi, Bacovia, Minulescu, Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Nichita Stănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade.

“Conţinutul albumului este legat şi de unul dintre mesajele pe care directorul MNLR, Ioan Cristescu, a dorit să le transmită. A dorit să aibă în acest album o poveste a istoriei literaturii cu personalităţi pe care noi am reuşit să le tezaurizăm în patrimoniul românesc, dar, în acelaşi timp, să arate şi noile spaţii ale Muzeului Literaturii şi să încerce să atragă cât mai mulţi vizitatori prin toate piesele noi de arhitectură, de tehnică modernă pe care le-a realizat cu ajutorul investiţiei. Acest lucru nu face decât să reunească o poveste, o istorie, dar în acelaşi timp să te aducă în prezent”, a spus, la lansare, directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu.

În paginile lucrării este expusă şi marca poştală şi plicul “prima zi” ale emisiunii “60 de ani, Muzeul Naţional al Literaturii Române” din 2017.

Potrivit lui Ioan Cristescu, albumul lansat joi va putea fi consultat de vizitatori, urmând a fi expus în muzeu. Cristescu a menţionat că doar câteva exemplare vor fi scoase la vânzare, cel mai probabil la preţul de 1.000 de lei.

În contextul lansării a fost dezvelit şi un panou cu întregul emisiunii “60 de ani, Muzeul Naţional al Literaturii Române”, care va fi expus într-una din sălile MNLR. Timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8 lei este dedicat fondatorului muzeului, poetul şi istoricul literar Dumitru Panaitescu-Perpessicius.

CITEȘTE ȘI  Evocare Bacovia 60

Totodată, acad. Eugen Simion a prezentat ediţia Dumitru Murăraşu a poeziilor eminesciene, apărută în colecţia Opere Complete – Pleiade a Academiei Române, prin colaborarea dintre Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi MNLR.

“Este o ediţie specială faţă de toate celelalte. O ediţie cronologică a poemelor. (…) Ce a făcut Murăraşu, prin anii ’70, a făcut un lucru extraordinar, a făcut o reconstituire a poemelor. A avut ideea bună, de altfel e unic în istoria eminescologilor, de a încerca să reconstituie poemele şi să le publice aşa cum au fost ele scrise, cum au fost redactate, cu revenirile, cu întoarcerile, cu extrapolările, cu introducerile. Este o ediţie formidabilă, pe care, într-o zi, va trebui să o reluăm”, a spus Simion.

Fondat la 1 aprilie 1957 de criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu), totodată şi primul director al instituţiei, Muzeul Naţional al Literaturii Române, inaugurat la 1 iunie 1957, adăposteşte un tezaur literar autentic format din peste 300.000 de piese, organizate în 300 de colecţii (sec. XV – XX), cuprinzând manuscrise ale scriitorilor români, de la cronicari precum Varlaam, Dosoftei, la Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Lucian Blaga, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii.

De asemenea, muzeul deţine manuscrise valoroase ale unor scriitori ai literaturii universale, precum Marcel Proust, Thomas Mann, Paul Valery, Giovanni Papini, Giuseppe Ungaretti.

Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, sculptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video.

Pe 21 martie 2017, MNLR s-a redeschis într-un sediu nou, situat în strada Nicolae Creţulescu 8, menit să găzduiască expoziţii şi evenimente accesibile publicului.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017