Alegeri la UNESCO pentru un nou director general

Alegeri la UNESCO pentru un nou director general

UNESCO

UNESCO

Abilitatea de a strânge fonduri și o personalitate cu potențial unificator sunt cerințele principale pe care trebuie să le îndeplinească noul director al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), a declarat actualul director general al instituției.

Consiliul executiv al UNESCO va vota începând de luni pentru alegerea unui succesor al Irinei Bokova, care spune că această agenție este “un vis pentru lume, dar se află în dificultăți financiare și politice din acest motiv”, relatează AFP.

Șapte țări au propus candidați — Franța, China, Vietnam, Azerbaidjan, Egipt, Qatar și Liban.

O provocare importantă pentru persoana care va fi aleasă să conducă organizația va consta în “reducerea suprapolitizării acțiunilor sale, care în anumite momente, au inflamat situația, împiedicând atingerea obiectivelor sale”, a afirmat candidata libaneză Vera el-Khoury Lacoeuilhe.

UNESCO, organizație cunoscută în primul rând pentru lista siturilor incluse în patrimoniul mondial, a fost în mod repetat afectată în trecutul recent de conflictele din Orientul Mijlociu. După ce UNESCO a acceptat Palestina în rândul membrilor săi, Statele Unite — cel mai mare susținător financiar al ei — a oprit plățile către organizație.

CITEȘTE ȘI  O 'carte neagră' a persecuţiilor la adresa creştinilor, apărută în Franţa

Primul tur de votare va începe luni. Dacă niciun candidat nu va obține majoritatea voturilor exprimate de cei 58 de membri ai consiliului executiv, votarea va continua pe parcursul săptămânii viitoare cu alte patru tururi de scrutin.

Câștigătorul va trebui să fie apoi confirmat prin vot cu ocazia unei sesiuni generale la care vor participa toate țările membre, pe 10 noiembrie.

e-Cultura.info / Autor: Florin Bădescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017