Alexandru Dabija "reinventează" pe Vasile Alecsandri și Matei

Alexandru Dabija “reinventează” pe Vasile Alecsandri și Matei

Regizorul Alexandru Dabija îi “redescoperă și reinventează” pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău pe Vasile Alecsandri și Matei Millo prin spectacolul “Vârciorova. Carantină” transmite Agerpres.

“În aparenta lor naivitate, vodevilurile lui Alecsandri ori Millo oferă, din punct de vedere teatral, nu prostioare, ci distracție autentică și, oricum, mult mai onestă decât ceea ce vedem, în prezent, pe ecranele televizoarelor. Dar, marile revelații ce mi-au fost oferite în montarea acestui spectacol, precum și altor texte din creația lui Alecsandri pe care le-am pus în scenă la încă patru teatre din România sunt date atât modernitatea ipostazelor reliefate de acestea, dar și de formulări pe care le-am întâlnit, apoi, chiar textual, la Caragiale. Învățați cu stilul de dramaturgie al acestuia, am uitat de Alecsandri, care îi oferise lui Caragiale șansa unor idei ori, chiar, pasaje de text. Cred că este normal să ne întoarcem privirea și către perspicacitatea lui Alecsandri și, mai ales, către limbajul de o ironie suculentă al acestuia, ‘boier’ de la Mircești cu deschidere către bunătate. Putem avea, astfel, surprize nedetectate cu privire la ceea ce suntem astăzi, cu ale noastre bune sau rele”, a declarat Alexandru Dabija.

Susținându-și afirmația, regizorul a precizat că a citit mai bine de 1.600 de pagini de teatru scrise de Alecsandri, fiind impresionat de “actualitatea izbitoare” a temelor scrise de acesta.

“De la Alecsandri am constat că pe noi, românii, ne caracterizează mai mult comedia decât tragedia, de unde și o atitudine de bășcălie față de probleme cel puțin având tentă gravă, surprinsă exemplar în teatrul popular, temă care mă preocupă și care m-a făcut să mă apropii de Alecsandri și Millo. De altfel, spectacolul realizat la Bacău este al patrulea dintr-o suită Alecsandri, care va continua cu alte două montări în țară”, a precizat Alexandru Dabija.

CITEȘTE ȘI  Teatrul 'Regina Maria' gazda Festivalul Internațional de Teatru Oradea

“Vârciorova. Carantină”, subintitulată drept “o prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate” de Cătălin Ștefănescu și Doru Mareș, care au prelucrat textele lui Alecsandri și Millo pentru conceperea acestui spectacol, beneficiază de muzica creată special de Ada Milea.

“Aș face toate spectacolele cu Ada Milea pentru că transmite autentic, limpede, cum suntem buni ori răi. Mă ajută cu muzica sa pentru că oferă coeziune și coerență textelor pe care le montez”, a spus Alexandru Dabija.

Scenografia spectacolului programat să înceapă duminică, la ora 18,00, este semnată de plasticianul Cristina Ciobanu, iar din distribuție fac parte actorii Firuța Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Simona Nica, Florina Găzdaru, Daniela Vrânceanu, Corina Goranda, Adelaida Perjoiu, Bogdan Buzdugan, Matei Bogdan, Ștefan Alexiu, Dumitru Rusu și Ștefan Ionescu.

“Vârciorova. Crantină” este a treia premieră montată în acest an pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău după spectacolele “Hotel Far Est” și “Călin. Poveste modernă”. Până la sfârșitul stagiunii actorii băcăuani mai vizează prezentarea altor trei premiere teatrale. Până atunci, Florina Găzdaru va reprezenta Teatrul Municipal Bacovia la Gala Star, singurul festival din România și printre puținele din lume deschis spectacolelor și creațiilor de dramaturgie de tip “One Show Man” și “One Show Women”, ce va debuta în data de 4 aprilie la Bacău.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017