Angela Gheorghiu alături de Orchestra Națională Radio, la Sala Radio

Angela Gheorghiu alături de Orchestra Națională Radio, la Sala Radio

Angela Gheorghiu a lansat recent albumul de colinde ‘O, ce veste minunată!’, alături de Orchestra Națională Radio și dirijorul Tiberiu Soare, material discografic ce a obținut deja, în urmă cu doar câteva zile, Discul de Aur din partea casei sale de discuri

În seara de 23 decembrie, la Sala Radio s-a derulat un concert festiv de Crăciun, prilej ca soprana să încânte publicul cu o parte dintre colindele înregistrate pe album, la finalul evenimentului artista acordând timp de două ore autografe fanilor săi. Vocea inegalabilă, o prezență carismatică, plină de umor și dezinvoltură, sunt atributele care au însoțit prestația Angelei Gheorghiu, furtunos aplaudată de public.

Deși concertul organizat de Primăria sectorului 3 și Centrul cultural Casa Artelor în parteneriat cu Radio România și Fundația Angela Gheorghiu a fost unul de circuit privat, seara muzicală de sărbătoare va ajunge astăzi, chiar în Ajunul Crăciunului, în casele tuturor românilor! Evenimentul va fi transmis de la ora 19.00 pe Radio România Cultural și Radio România Muzical (on-line și on-air), dar și pe postul de televiziune Antena 3, în aceeași zi, de la ora 23.00. Magia sărbătorilor va pătrunde așadar de la Sala Radio în casele dvs. prin îndrăgite colinde și cântece de Crăciun, ca ‘Domnuleț și Domn din cer’, ‘O, ce veste minunată’, ‘Trei crai de la Răsărit’, ‘Moș Crăciun’, ‘Cantique de Noël’ (‘O, Holy Night’) ș.a.

CITEȘTE ȘI  Concert de omagial dedicat lui Marin Constantin

Evenimentul a avut loc cu participarea Orchestrei Naționale Radio și a două coruri cu o carte de vizită remarcabilă ca Madrigal și Accoustic.

Soprana al cărei nume este vestit pe toate meridianele lumii a cântat sub bagheta unui artist român alături de care se află adesea pe scene internaționale, unul dintre cei mai mari muzicieni români la ora actuală: Tiberiu Soare, dirijor principal al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Au contribuit de asemenea semnificativ la succesul evenimentului și dirijorii Voicu Popescu — Corul Madrigal și Daniel Jinga — Corul Accoustic. Seara a fost prezentată de Alice Barb, care de altfel a semnat și regia spectacolului din această seară.

Printre cei care au aplaudat evenimentul s-au aflat mai multe personalități ale vieții publice, precum Robert Sorin Negoiță, primarul Sectorului 3, și Emil Constantinescu, fostul președinte al României.

SURSA:  AGERPRES

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017