Au început înscrierile la Gala "Bun de Tipar" 2015

Au început înscrierile la Gala “Bun de Tipar” 2015

Gala Industriei de Carte din România "Bun de Tipar"

Gala Industriei de Carte din România “Bun de Tipar”

Înscrierile la cea de-a patra ediţie a Galei Industriei de Carte din România “Bun de Tipar”, care îşi propune să contribuie la promovarea celor mai importante proiecte anuale ale pieţei de carte româneşti, cât şi la profesionalizarea celor din industria de carte, au început.

Dedicată excelenţei editoriale, Gala “Bun de Tipar” îşi propune să contribuie deopotrivă la promovarea celor mai importante proiecte anuale ale pieţei de carte româneşti, cât şi la profesionalizarea celor din industria de carte şi la creşterea sentimentului de breaslă, informează un comunicat al organizatorilor.

Astfel, profesionişti ai cărţii – editori, autori, traducători, graficieni, tipografi, librari, bibliotecari şi specialişti în vânzări, marketing şi comunicare – vor avea ocazia să se bucure de recunoaşterea colegilor de breaslă şi a publicului în această gala “dedicată excelenţei editoriale”.

La cea de-a patra ediţie intră în concurs produsele editoriale ale anului 2014. Drept urmare, sunt invitate să participe toate editurile care sunt înregistrate, publică şi difuzează carte în România (inclusiv cele din Republica Moldova care au o filială în România), tipografiile care au sediul în România, bibliotecile autohtone, librăriile care au sediul pe teritoriul României, precum şi cele online înregistrate ca firme româneşti şi platformele online dedicate promovării cărţilor.

 Înscrierea proiectelor în competiţie are loc în perioada 3 – 29 martie, iar decernarea premiilor este programată pentru data de 14 mai, începând cu ora 18.00.

“Gala Industriei de Carte din România se doreşte a fi un mesaj încurajator, pe o piaţă de carte, precum e cea autohtonă, confruntată cu dificultăţi tot mai pronunţate. Ajuns la cea de-a IV-a ediţie, proiectul nostru sperăm să convingă definitiv, atât publicul larg, dar mai ales profesioniştii cărţii, de utilitatea şi oportunitatea sa. Piaţa de carte românească are nevoie de confirmarea valorii produselor sale şi, mai ales, de solidaritatea tuturor celor care contribuie la consolidarea ei“, au declarat organizatorii informează Mrdiafax.

CITEȘTE ȘI  Festivalul Dilema veche în Cetatea Alba Iulia

Din juriul celei de-a patra ediţii fac parte Mircea Vasilescu (preşedinte) – eseist, critic, istoric literar, jurnalist, profesor doctor al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, Simona Kessler – agent literar, Cosmin Ciotloş – critic literar, asistent doctor al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, Luca Niculescu – jurnalist, Oana-Valentina Suciu – lector doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, membră a echipei Institutului Cultural Român (ICR), Victoria Pătraşcu – autoare de cărţi pentru copii, foarte activă în promovarea lecturii în rândul şcolarilor, preocupată să susţină ilustraţia de carte românească, Carmen Apetrei – lector universitar doctor, director Departament Grafică al Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, Cristina Foarfă – editor coordonator Bookaholic, specialistă în comunicare digitală, şi Tudor Creţu – directorul Bibliotecii Judeţene Timiş, scriitor.

Calendarul care detaliază etapele jurizării, regulamentul, precum şi orice alte informaţii despre ediţia din acest an a Galei Industriei de Carte din România se găsesc pe galabundetipar.ro.

Gala “Bun de Tipar” este organizată de Asociaţia Headsome Communication şi Asociaţia Editorilor din România (AER), în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Lansată în 2012, Gala Industriei de Carte din România s-a bucurat de o primire excelentă atât în rândul profesioniştilor pieţei de carte autohtone, cât şi al publicului larg. Ediţia a treia a galei, din 2014, a înregistrat o creştere semnificativă faţă de ediţia a doua – cu 20% mai multe proiecte înscrise în competiţie (peste 120 de instituţii şi peste 700 de proiecte; la ediţia a treia au fost acordate, în total, 23 de premii şi şase menţiuni speciale, precum şi trei premii speciale).

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017