Bacăul, noua Capitală a Tineretului din România

Bacăul, noua Capitală a Tineretului din România

Bacăul, noua Capitală a Tineretului din România

Bacău Capitală a Tineretului din România

Timişoara a predat Bacăului, titlul de Capitală a Tineretului din România, pe care-l va purta în perioada 2 mai 2017 – 1 mai 2018. Bacăul are la dispoziţie şi 50.000 de euro pentru a dezvolta activităţile de tineret pe care şi le-a propus.

Începând de marţi, 2 mai, Bacăul este cel de-al doilea oraş care va purta titlul de Capitala Tineretului din România. Timişoara şi-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, iar luni, în Piaţa Operei, a avut loc festivitatea simbolică de predare a acestui titlu.

În ultimul an, sub conceptul “Check-Out Timişoara”, în oraş au avut loc sute de evenimente, activităţi şi proiecte care au pus în valoare tinerii din regiune şi ideile lor.

„Fiind prima ediţie, a fost o mare provocare pentru noi. A fost un an întreg de activităţi, pregătit în trei luni. Credem că rezultatele care au fost ne-au făcut o poftă mult mai mare, drept urmare am şi aplicat pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului şi am ajuns în finala competiţiei. Sunt câteva elemente cheie pe care urmează să le păstrăm. Vorbim despre Check-Out Festival, care nu este doar un festival de artă stradală, dar şi unul care încearcă să lucreze cu tineri care provin din medii defavorizate, din centre de plasament”, a declarat Adrian Vilcea, preşedintele Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş, care a implementat programul naţional Capitala Tineretului din România la Timişoara.

Potrivit acestuia, marţi va fi lansată în dezbatere Strategia Judeţeană de Tinere şi va fi lansată platforma de voluntari.

„Utilizăm cultura ca măsură de integrare socială. Mâine (n.r. marţi) lansăm în dezbatere Strategia Judeţeană pentru Tineret. Vom lansa şi platforma de voluntari, cu scopul de a face o conexiune între tineri şi sectorul nonguvernamental. Ne gândim să aducem în Timişoara personalităţi, care să împărtăşească tinerilor experienţele pe care le au”, a mai spus Vilcea.

CITEȘTE ȘI  TNB anunță lansarea programului 9G

Bacăul a câştigat titlul de Capitală a Tineretului din România, în noiembrie 2016, după ce a propus un program de activităţi inspirit din George Bacovia. Oraşul a primit din partea unei companii bancare şi 50.000 de euro pentru a dezvolta activităţile pe care şi le-a propus.

„Ne propunem să ne bucurăm în acest an de tot ce înseamnă Bacău – Capitala Tineretului din România şi dorim să facem foarte multe evenimente, avem foarte multe proiecte şi vrem să tragem un semnal de alarmă asupra faptului că tinerii contează în România. Am câştigat şi o sponsorizare de 50.000 de euro, prin care suntem motivaţi să ducem la capăt acest proiect”, a declarat Gabriel Cărnariu, reprezentant al programului Bacău – Capitala Tineretului din România.

Programul Naţional Capitala Tineretului din România este implementat de Consiliul Tineretului din România, Federaţia SHARE şi Grupul PONT.

„Impactul acestui program care de-abia a început este acela de a învăţa tinerii şi organizaţiile de tineret să lucreze împreună cu autorităţile publice şi cu mediul privat ca să creeze proiecte şi iniţiative pentru tineri. Nu a existat niciodată o legătură atât de strânsă între aceste componente. Ele au început cu experienţa Clujului, fostă Capitală Europeană a Tineretului, după care am avut proiectul pilot Timişoara – Capitală Naţională a Tineretului şi urmează ca în fiecare an să avem o altă capitală. Timişoara i-a dat ocazia Capitalei Tineretului din România să se nască, pentru că şi-a asumat acest titlu şi pilotarea acestui titlu”, a precizat Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România.

În perioada următoare, va fi lansată competiţia pentru selectarea următorului oraş care va purta titlul de Capitala Tineretului din România, începând din luna mai 2018.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017