Baia Mare 2021 își asumă eșecul pierderii titlului de Capitală Europeană a Culturii

Baia Mare 2021 își asumă eșecul pierderii titlului de Capitală Europeană a Culturii

Baia Mare 2021

Baia Mare 2021

Directorul artistic al Fundației Baia Mare 2021, Vlad Tăușance, și-a asumat vineri, pe pagina sa de socializare, responsabilitatea pentru conținutul cultural propus în dosarul de susținere a candidaturii municipiului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, competiție pe care a câștigat-o orașul Timișoara.

“Îmi asum deplina responsabilitate pentru deciziile strategice și conținutul cultural propus în dosar. Cred în ele așa cum cred în probitatea și onestitatea colegilor mei. Regret că nu am putut fi mai convingător, că nu am găsit toate argumentele pe care juriul le aștepta. Sper ca forțele decizionale și comunitatea să decidă continuarea proiectelor fanion ale fundației: festivaluri, saloane sau ateliere de formare. În ultimul an, am fost o Capitală Europeană a Culturii. Ține de noi să continuăm. Ne vedem, ca până acum, în Piața Libertății. Rămânem cu sufletul, mintea și fapta în Baia Mare”, a spus Vlad Tăușance citat de Agerpes

De asemenea, acesta a felicitat toți reprezentanții orașelor candidate — București, Cluj-Napoca, Timișoara și a solicitat specialiștilor, administrației locale și publicului să continue susținerea proiectelor din dosarele de candidatură.

“Susțineți în continuare managerii culturali care au lucrat pentru orașele voastre, chiar dacă rezultatul nu a fost pozitiv. Ei sunt cei care pot să reinventeze educația și cultura în România, în ultimul an și-au dovedit zi de zi devotamentul și încăpățânarea de vedea în viitor. Această competiție trebuie să ne unească și să întărească sectorul cultural, să ne redea încrederea. Păstrați-vă curajul de a vrea mai mult și ajutați-i pe cei care pot face ca lucrurile să se întâmple” a precizat Vlad Tăușance, pe pagina sa de socializare.

CITEȘTE ȘI  14 oraşe au trecut de preselecţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021

În context, președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a declarat pentru AGERPRES că proiectele culturale cuprinse în dosarul de candidatură a municipiului Baia Mare vor continua, cu sprijinul administrației locale.

“În primul rând vreau să felicit echipa Fundației Baia Mare 2021, echipă despre care știu cât a muncit, câtă energie a depus în ultimul an de zile pentru acest proiect de candidatură. Așa cum am susținut în fața comisiei la București, proiectele și ideile frumoase care s-au născut în această perioadă vor continua chiar dacă Baia Mare nu a câștigat competiția. Am realizat în acest timp câteva lucruri fără precedent în istoria democrației locale — parteneriatul dintre CJ Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare și am avut sprijinul de susținere a administrației locale din județele limitrofe, îndeosebi a județului Satu Mare, am realizat proiecte culturale fără de care Baia Mare ar fi fost mult mai săracă. Avem în fața noastră o generație nouă de politicieni pentru care aceste parteneriate vor rămâne în continuare o prioritate”, a spus Gabriel Zetea.

Comisia de selecție a decis, vineri, la București ca viitoarea Capitală Europeană a Culturii 2021 să fie municipiul Timișoara.

e-Cultura.info / Autor: Leontin Cupar


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017