Bătaia de toacă, o tradiție foarte veche în biserica noastră

Bătaia de toacă, o tradiție foarte veche în biserica noastră

Bătaia de toacă, o tradiție foarte veche în biserica ortodoxă

Bătaia de toacă, o tradiție foarte veche în biserica ortodoxă

Mitropolitul Banatului, Ioan, spune că bătaia de toacă este o tradiție foarte veche în biserica ortodoxă, “pentru că înainte de clopot a fost toaca”.

Potrivit acestuia, ea a fost “la îndemâna pustnicilor, a călugărilor din pustie care băteau în toacă și se adunau toți călugării care erau prin peșteri sau prin deșert și așa se apropiau”.

“Era un semn să se apropie de biserică pentru că încep slujbele de obște. Această conotație a intrat în tipicul și în rânduiala noastră bisericească, dar sunt foarte multe bisericile în care se aude peste sat, duminicile, bătaia de toacă și apoi clopotele. Se știe că acum, în Săptămâna Patimilor, peste tot la noi, în Biserica Ortodoxă, se aude toaca peste sat. (…).

Prin rugăciune, transcendență și asceză, bătaia de toacă te înalță spre cer. Toaca devine o rugăciune alături de cântecul de strană. Toaca și clopotul sunt instrumente care prin sincretismul lor dau acel melos de înălțare spre Familia Divină — Tatăl, Fiul și Sfântul Duh”, a declarat mitropolitul Banatului citat de Agerpres.

33 de toace, după numărul anilor pe care i-a avut Mântuitorul, s-au adunat într-un recent festival, lângă Timișoara, creând adevărate simfonii pe mai multe voci care au respectat partituri speciale. Iar despre istoria toacei apărute, probabil, odată cu primul om care avea la îndemână două lemne, vorbește cu pasiune prof. Ciprian Cipu, fost director al Centrului de Cultură și Artă a Consiliului Județean Timiș.

“Toaca a apărut prin secolul al IV-lea cu un ciocănel cu care se bătea la ușile călugărilor, bătea toaca fie pentru miezonoptică, fie pentru liturghie, deci toaca îi trezea. Apoi, toaca a evoluat. Se lua o bucățică de scândură în perioada prigonirii creștinilor de dinainte de Constantin cel Mare, pe când creștinii trăiau în catacombe. Fiecare întorsătură de toacă (schimbare a ritmului bătăilor — n.r.) semnifica ceva, era un semnal de chemare la rugăciune, fie pentru un loc în care să se întâlnească, fie că anunțau orele de rugăciune, orele de ascultare pentru călugări. Apoi a apărut pe lângă toaca de lemn și tochița, care se bate cu un ciocan și are o altă formă, dar a apărut și toaca de metal.

Pe unele dintre ele le întâlnim în amvonul Mănăstirii Tismana, cu vulturul bicefal și cu decorațiuni și care este deja o operă de artă, dar cu elemente de sonorizare excepționale. Există și la alte mănăstiri asemenea toace de lemn”, spune prof. Ciprian Cipu.

CITEȘTE ȘI  Picturi din timpul domniei lui Petru Rareș, descoperite la Mănăstirea Coșula

După cum precizează prof. Cipu, toaca nu este o bătaie în scândură, ca și la o baterie, deși și acolo sunt elemente de percuție, ci bătaia de toaca era legată de pulsul inimii. “Știm că în inimă sunt acele sentimente tainice pe care inima le păstrează și le redă în formă sentimentală exterioară, dar se și interiorizează”, adaugă Ciprian Cipu.

Cei care trăiesc atunci când bat toaca susțin că în acele momente simți nevoia de rugăciune, pulsul ei te scoate din viața lumească, iar omul, care este un microcosmos, este înnobilat de alese sentimente care-l poartă spre scara Raiului.

În comuna timișeană Alioș, copiii bat toaca în grup. Se lucrează pe partituri, toacele se acordează între ele și se creează pe lângă formula ritmică și întorsături, se formează și acel element de sonoritate perfectă, armonică și pare o melodie care te trimite spre cer.

“Sunetul de toacă depinde și de esența lemnului din care este făcută, de obicei folosim paltin alb. Se taie cu șase luni înainte, se păstrează la o temperatură constantă, apoi se crapă lemnul pe verticală, se ghiliuește (se albește — n.r.) lemnul. Toacele au niște găuri laterale care, prin bătaie, emană sunete puțin asemănătoare cu naiul prin rezonanța lor. Unele dintre toace sunt mai mari și se bate în grup”, spune Ciprian Cipu.

Copiii care împânzesc în aceste zile curțile bisericilor bănățene știu că toaca nu se bate ca să faci gălăgie și să deranjezi vecinii și se întrec să învețe cât mai multe ritmuri de bătăi. Plânsul lor se va transforma blând, în cântec de bucurie, în noaptea Învierii, când clopotele vor răsuna și vom fi chemați să luăm Lumină.

e-Cultrura.info/Autor: Otilia Halunga

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus