Beatrice Rancea în rolul principal, din spectacolul de teatru-dans ”Bal”

Beatrice Rancea în rolul principal, din spectacolul de teatru-dans ”Bal”

Spectacolul de teatru-dans ”Bal”

Spectacolul de teatru-dans ”Bal”

Spectacolul de teatru-dans ”Bal” va avea o nouă reprezentație pe scena Operei Naționale Române Iași, sâmbătă, 14 mai 2016, începând cu ora 18:30. Beatrice Rancea, managerul Operei ieșene revine pe scenă, în rol principal.Spectacolul reprezintă o călătorie dansantă și muzicală în anii ‘70.

Producția este realizată în regia și coregrafia lui Yvette Bozsik (Ungaria), artist ce a câștigat o reputație solidă ca dansator după absolvirea Academiei de Balet din Budapesta. Este fondator al Companiei de Dans Yvette Bozsik din cadrul Teatrului Katona Joszef; a devenit membru fondator al Collective of Natural Disasters, un grup de teatru – dans de avangardă. Producțiile proprii – peste 30 de spectacole de autor – , colaborările, turneele în Europa și SUA și festivalurile – Edinburgh, Hong-Kong, Moscova, Copenhaga, i-au adus recunoașterea internațională.

”Ideea spectacolului s-a născut în baza filmului meu preferat: Ettore Scola – „Balul”, care constituie mărturia fără text, prin diferite stiluri de dans, a destinelor și relațiilor umane, precum și a istoriei secolului XX. Piesa mea nu se concentrează asupra istoriei, ci asupra personajelor care își caută fericirea valsând solitar”, spune Yvette Bozsik despre ”Bal”.

CITEȘTE ȘI  Vladimir Cosma compozitorul de origine română, omagiat în Europa

Conceput în două părți, contrastul dintre acestea este puternic evidențiat: prima parte se petrece într-un local, iar a doua pe o plajă, în firescul naturii. Atmosfera părții a doua este mult mai poetică: cei care, mai înainte, s-au afirmat printr-un dans plin de culoare își prezintă acum propria lor soartă, singurătatea și diferitele momente unice din viață. Materialul sonor ne oferă piese aparținând celor mai importante curente muzicale ale secolului XX, de la jazz până la canzonette, de la muzica clasică până la muzica modernă, într-un amalgam de stiluri și atitudini.

Dansurile de diferite stiluri, valsurile, tango-urile ne povestesc în stilul „Bozsik” despre dorințe și vise nerealizate, despre singurătate și iubire, despre alienare, interiorizare și căutare de sine.

Alături de Beatrice Rancea interpretează Ansamblul Operei Naţionale Române Iaşi.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017