Bucureștiul - o Bucureștiul - o lume balcanică, pestriță și peticită

Dan C. Mihăilescu: Bucureștiul – o lume balcanică, pestriță și peticită

Foto: (c) Sorin LUPȘA

Foto: (c) Sorin LUPȘA

Bucureștiul este o lume balcanică, pestriță și peticită ca anteriul lui Arvinte, în care, în doar un sfert de ceas, poți trece din medievalitatea “Curții cu miracole” la ultimul tip de BMW și de la Casa Melik la cea mai hidoasă arhitectură de veac XXI, afirmă criticul și istoricul literar Dan C. Mihăilescu,”ORAȘUL MEU, BUCUREȘTI”.

În interviu, criticul vorbește despre copilăria sa, în care spune că a întâlnit personaje — rămășițe ale lumii interbelice precum doamne de salon devenite croitorese ori patroni de fabrici ajunși mecanici auto.

El declară că Bucureștiul este orașul din care nu s-a gândit niciodată să plece.

REPORTER: Sunteți născut în București. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Bucureștiul?

Dan C. Mihăilescu: O lume balcanică, pestriță și peticită ca anteriul lui Arvinte, melting pot etnic (bulgari, greci, armeni, evrei, albanezi, unguri, sârbi, țigani, cu sinagogi, moschei, biserici anglicane și italienești, cimitire sefarde ș.a.m.d.), gata de șocuri vizuale (și nu numai) la tot pasul. Aici, în doar un sfert de ceas, poți trece din medievalitatea “Curții cu miracole” la ultimul tip de BMW și de la Casa Melik la cea mai hidoasă arhitectură de veac XXI.

REP: Cum era orașul în vremea copilăriei dumneavoastră și cum vi se pare că arată el azi?

Dan C. Mihăilescu: Erau infinit mai multe și mai bine coapte oazele de mahala patriarhală. În anii ’50-’60 aveam încă, dacă nu intacte, oricum destule rămășițe ale lumii interbelice. Eu încă am prins o suită de “foști” și “foste”, chit că în tristă degradare: doamne de salon devenite croitorese, patroni de fabrici ajunși mecanici auto, bucătărese la case mari, care gătiseră pentru baluri cu zeci de persoane și care acum trăiau făcând colivă, șerbet și dulcețuri pentru mămăițe și chivuțe. Am prins și garda călare patrulând pe ulițe, concursurile de porumbei voiajori, cursele de dirt-track pe cociocul dindărătul cimitirului Bellu (unde-i azi Parcul Tineretului) plus acea fabuloasă familiaritate întru promiscuitate a mahalalei de altădată, cu vicii opulent exfoliate și virtuți înduioșătoare. În cazul meu, zona Pieptănari-Ferentari-Drumul Găzarului. Ca vrednic paseist, firește că filtrez invariabil orașul de azi prin nostalgii, fantasme, utopii, visând la bătăi cu flori la Șosea, la întronarea neoromânescului Mincu-Antonescu drept normă arhitectural obligatorie, la cât mai multe zone pietonale, la refacerea completă a Centrului istoric. Ne călcăm singuri în picioare și ne otrăvim conștient cu beton, sticlă, aluminiu, plastic și alte surogate chimice, în sinucigaș dispreț față de cărămidă, var, chirpici, lemn, trestie, piatră de râu. Nici sat, nici oraș, Bucureștii ar face bine să-și drămuiască farmaceutic ambivalența.

REP: Ce vă place cel mai mult la acest oraș?

Dan C. Mihăilescu: Trecutul. Altfel spus, cultul plăcerii, levitația nepăsării istorice, lehamitea dibace (partea bună a turcirii), taclaua de amiază la masa de sub nucul din fundul grădinii, diminutivele (cafeluță, dulcețică, vinișor, ciorbiță, fripturică, sticluță, păhărel), zona Mântuleasa-Armenească-Italiană, pridvorul mănăstirii Antim, lotizarea Ioanid-Icoanei, Cotrocenii, insulițele de vechime din Delea Veche. Și mai ales cimitirul Bellu, cu condiția de a-i obliga pe actualii hăpăitori de cavouri să păstreze indicația vechilor proprietari.

C.Dan Mihăilescu

C.Dan Mihăilescu

REP: V-ați gândit vreodată să plecați din București și să vă stabiliți într-un alt oraș?

Dan C. Mihăilescu: Niciodată. Eu nu voi pleca definitiv de aici decât către locul de veci din Cernica. M-a surprins soția, anii trecuți, când bovariza periculos de convinsă pe străzile Sibiului și Bistriței, precum că acolo totul ar fi infinit mai respirabil și pentru noi și pentru copii. Adevărat, așa este, dar numai pentru câteva luni, altminteri totul ne reține, ne cheamă, ne obligă, ne oprimă și ne încântă aici, în București.

REP:Profesia v-a purtat prin multe alte orașe ale lumii. Care este orașul care v-a rămas la suflet și de ce?

Dan C. Mihăilescu: Praga, cel mai dulce insinuant oraș pentru mine, fermecându-mă simultan prin vechime, noblețe, cumințenie, firesc aurit, boemie de cramă și rânduială germano — slovacă. Eu sunt eurocentric rabiat, astfel încât nu povestesc narcotizat decât despre străzile din Sienna, Delft și Bruges, despre canalele cu lebede, rațe și pescăruși ale Amsterdamului, despre gingașa cadă a Reginei Maria din Balcic și suavul sat Arbanasi de lângă Veliko Târnovo, despre gondolele de pe Canal Grande din Veneția, împrejurimile Alfamei din Lisabona, turnul Belhem, San Jeronimo și Batalha, despre Santa Croce, San Miniato și campanilla lui Giotto din Florența, ori despre ordinea civilizatorie din Londra și demențiala senzație din Oxford, de pipăit secol după secol într-o perfectă naturalețe temporală, cu convingerea fermă ca azi suntem alaltăieri și că mâine va fi ca la facerea lumii.

Încă nu am ajuns la Cracovia, Sevilla, Varșovia, Salamanca, Roma, Milano, Berlin, Munchen, Alhambra și Madrid, așa că, dacă vrea Dumnezeu, poate mai vorbim peste câțiva ani.

REP: Ce v-ar plăcea să se schimbe în București în următorii ani?

Dan C. Mihăilescu: Chiar Bucureștii în sine. Să dobândim în sfârșit un proiect coerent de oraș, unul confin tradițiilor de urbe tranzitorie, numai cu parter plus unu sau doi, cu pădurici, parcuri, grădini și teatre de vară. Să scăpăm odată de mania inutilelor parcări subterane, de megalomania șoselelor aeriene, de arghirofila dambla a unor arhitecți de-a avea “și noi Dubaii noștri”. Nu către India, Emirate și Brazilia, nu către stepele Rusiei și nemărginirile sângeroase ale Chinei avem a ne uita, arhitectural, noi, ci către Nord, mereu către Nord, înspre Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Danemarca, pe care să le înmuiem, să le îndulcim, să le îmblânzim cu dogorile Hurezilor, Putnei, Tismanei, Suceviței, Râmeților, Coziei, Ieudului…

REP:: Care este locul dumneavoastră preferat din București?
Dan C. Mihăilescu: Curtea mănăstirii Antim. Acolo mă simt ocrotit de ziduri vechi, acolo m-am spovedit prima oară, acolo visez la grupul Rugului Aprins, acolo-mi dau întâlnire cu gazetarii care-mi provoacă paseismul. Și tot acolo mă simt la un pas de miasmele fetide ale Rahovei, Chirigiilor și Viilor, de calea dulcilor păcate dinspre Giurgiului, a primelor iubiri preumblate în parcul Carol, a partidelor de săniuș de pe dealul Crematoriului — și câte altele asemenea.

REP: De ce ar iubi străinii Bucureștiul?

Dan C. Mihăilescu: Din exact aceleași motive pentru care au făcut-o de trei, patru veacuri încoace. Adică pentru tot ceea ce ține, antinomic, de firea și posibilitățile lor. Aici își află Occidentul o excitantă, teribilă baie de sălbăticie. Suntem și noi, ca mai toate destinațiile exotice, un amant ideal pentru reveriile doamnei Chatterley. Aici are civilizația Vestului perversa plăcere de-a se întâlni cu plezirismul (adesea iresponsabil) al Orientului, cu voluptatea dolce farniente-lui și bucuriile elementare, cu mărarul, leușteanul, șoriciul, borșul de pește, mititeii, bulzul, apa rece din fântână, dar și cu puricii, câinii vagabonzi, drumurile desfundate, latrina-n fundul grădinii, noroaiele seculare și tot ce ține de frisoanele off road-ului.

C.Dan.Mihăilescu

C.Dan.Mihăilescu

REP: Bucureștii de altădată și Bucureștiul de azi. Ce ați alege și de ce?

Dan C. Mihăilescu: Aș alege colțurile de vechi București pe care cred cu tărie că este în stare să le recreeze elita urbană de azi, într-un feeric amestec de Brâncoveanu, I. L. și Matei Caragiale, de Anton Pann, Mircea Eliade, Dimitrie Gusti și Mircea Vulcănescu.

REP: Care este amintirea dumneavoastră cea mai dragă legată de București?

Dan C. Mihăilescu: Liniștea însorită de după ploaie, cu sau fără curcubeu, pe străduțele pavate cu piatră, când lipăiam cu tălpile goale prin apa călduț-nisipoasă din rigolă. Guguștiucii. Melcii etalați dintr-o dată pe ziduri. Și mirosul Reginei Nopții, care-ți îngenunchia nările.

REP: Dacă ar fi să transmiteți ceva orașului de ziua lui, care ar fi urarea care i s-ar potrivi cel mai bine Bucureștiului la cei 555 de ani ai săi?

Dan C. Mihăilescu: Să se vindece de masochism. Să se îngrozească de ceea ce nu mai are, să se urască pentru tot ce-a dărâmat cu barbară inconștiență și să se bucure de ceea ce încă deține. Să-și alunge “dezvoltatorii” ucigași de identitate, să ia exemplul Hurezilor, Mogoșoaiei și culelor din Nordul Olteniei, iubindu-se construind pe stil vechi, nu distrugându-se pe stil nou.

e-Cultura.info/autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu

Un proiect editorial iniţiat de Agerpres

Photo credit: (c) SORIN LUPSA

Photo credit: (c) SORIN LUPSA

Bucharest is a Balkan world, mottled and patchy like the legendary robe of Arvinte, a folk tale character who cut his sleeves to patch his elbows, then his skirt to extend the sleeves. There one could go from the medieval Court of Miracles to the latest model of BMW, and from Melik House to the ugliest 21st century architecture, literary critic and historian says in an interview  for the MY CITY BUCHAREST project.

CITEȘTE ȘI  Pianistul Dan Grigore: Istoria Bucureștiului e o carte vie; era un Mic Paris cu parfum de Orient

He tells of his childhood, of the characters he met — relics of the interwar period, like fancy upper class ladies turned into dressmakers or factory owners who became car repairers. He asserts he never thought of leaving Bucharest.

REPORTER: You are born in Bucharest, what does the city mean to you?

Dan C. Mihailescu: A Balkan world, mottled and patchy like Arvinte’s robe, an ethnic melting pot of Bulgarian, Greeks, Armenians, Jews, Albanians, Hungarians, Serbs, Gipsies, with synagogues, mosques, Anglican and Italian churches, Sephardic cemeteries, etc.; ready for visual (and other) shocks on every corner. Here you can go within a quarter of an hour from the medieval Court of Miracles to the latest BMW model and from Melik House to the ugliest 21st century architecture.

REP: How was the city back in your childhood, and how does it look today?

Dan C. Mihailescu: There were infinitely more and riper oases of patriarchal slums. During the ?50s and the ?60s we still had — if not intact, at least numerous — relics of the interwar world. I remember a series of ‘ex’ men and women, albeit sadly degraded: fancy upper class ladies turned into dressmakers, factory owners working as car repairers, big house cooks who used to cater for parties with tenths of guests who got to earn bread by preparing coliva [traditional charity dish offered by mourners in remembrance of the dead], sorbets and jams for grannies and Gipsy women. I also saw races on the bog behind Bellu cemetery, where we now have the Youth Park, plus this fabulous familiarity in promiscuity of slums, with lavishly exfoliated vice and heart-warming virtues. In my case, it’s the Pieptanari-Ferentari-Drumul Gazarului area. As a valiant old-timer, I inevitably filter the present-day city through the nostalgia, phantasms and utopias, while dreaming of battles of flowers along the highway, of the enshrining of Mincu-Antonescu New Roman [style] as mandatory architectural norm, of as many as possible pedestrian areas, of the complete restoration of the historical Downtown. We stampede and consciously poison ourselves with concrete, glass, aluminium, plastic and other chemical surrogates, in a suicidal contempt for brick, lime, wood, cane, pebble. Neither a village, nor a town, Bucharest should dose its ambivalence with pharmaceutical accuracy.

REP: What do you like most in this city?

Dan C. Mihailescu: The past. In other words, the cult of pleasure; the levitation of historical carelessness, the skilled spleen (the better part of Turkish fashion); the lunch chatter at a table under a walnut in the backside of the garden, the diminutives [he goes on with a series of one-word, non-translatable, Romanian-specific diminutives for coffee, jam, wine, soup, steak, bottle, glass]; the Mantuleasa-Armeneasca-Italiana streets area, the portico of the Antim Monastery, the Ioanid-Icoanei lots, the Cotroceni neighbourhood, the islands of antiquity in Delea Veche. And especially the Bellu cemetery, on the condition of compelling the present crypt devourers to keep the specification of old owners.

C.Dan.Mihăilescu

C.Dan.Mihăilescu

REP: Have you ever considered moving out from Bucharest, to another city?

Dan C. Mihailescu: Never. I will never leave for good, except to the grave in Cernica. My wife surprised me a couple of years ago, when she was making bovaristic remarks on the streets of Sibiu and Bistrita [in Transylvania] about how much more breathable it was there for ourselves and for our children. It’s also true, but just for a couple of months; otherwise, everything is holding us back, calling, compelling, oppressing and delighting us here, in Bucharest.

REP: Your profession took you to many cities around the world. Which one remains into your heart, and why?

Dan C. Mihailescu: Prague, most sweetly insinuating city for me; it charmed me at the same time through its age, nobleness, good sense, gilded genuine, wine cellar Bohemian stance and German-Slovak orderliness. I am a rabid Eurocentric, so I would not daydream other than about streets in Sienna, Delft and Bruges, about channels with swans, ducks and seagulls in Amsterdam, about the frail bathtub of Queen Mary [of Romania] in Balcic, and the suave village Arbanasi near Veliko Tarnovo; about the gondolas on Venice’s Canal Grande, about the surroundings of Alfama in Lisbon, the Belem Tower, San Jeronimo and Batalha; about Santa Croce, San Miniato and Giotto’s campanile in Florence; or about the civilizing order in London and the mad sensation of Oxford, feeling one century after another in a perfect temporal earnestness, with the firm conviction that today is the day before yesterday, and tomorrow will be like the Creation.

I’ve not been yet to Cracow, Sevilla, Warsaw, Salamanca, Rome, Milan, Berlin, Munich, Alhambra and Madrid, so — God willing — we could talk again in a couple of years.

REP:What would you like to change in Bucharest over the coming years?

Dan C. Mihailescu: Bucharest itself. Finally get a consistent city project, confining the traditions of a transit polis, just with a ground floor plus first or second floors, with small forests, parks, gardens and open-air theatres. Get rid once and for all of the mania of useless underground parking lots, of the megalomania of suspended motorways, of the covetous lunacy of some architects to have ‘our Dubai’. It’s not to India, the Emirates and Brazil that we must look in terms of architecture, not the Russian steppe and the gory infinity of China; but to North, always North, to Norway, Sweden, Finland, Iceland, Denmark, which we should soften, sweeten, mellow with the heat of [the monasteries of] Hurezi, Putna, Tismana, Sucevita, Rameti, Cozia, Ieud…

REP:What is your favourite place in Bucharest?

Dan C. Mihailescu: The courtyard of the Antim Monastery. There I feel ensconced by old walls; there’s where I made my first confession; there I dream of the Burning Stake group; there’s where I meet journalists provoking my love for good old times. It’s there, too, that I feel one step away from fetid malodours of Rahova, Chirigiilor and Viilor [neighbourhoods], of the way of sweet sins towards Giurgiului, of the first loves promenaded through the Carol Park, of the sleigh races on the Crematory Hill — and much many of those things.

REP: Why would a stranger love Bucharest?

Dan C. Mihailescu: From precisely the same reasons they did for three or four hundred years. That is, for everything antinomically belonging to their complexion and possibilities. Here, the Occident finds an exciting, terrible pool of truculence. We are — just like any other exotic destination — the ideal lover for the daydreams of Lady Chatterley. Here, the Western civilization perversely indulges in meeting the (often irresponsible) hedonism of the Orient, the voluptuousness of the dolce farniente, and the elementary joys — dill, lovage, pork rind, fish borscht [bouillabaisse], mititei [spicy grilled mincemeat, a Romanian specific dish], bulz [polenta-cheese with sour cream and butter, a shepherds' dish], cold well water, and also fleas, stray dogs, bumpy roads, privies in the backyard, century-old mud and all things pertaining to off-road thrill.

C.Dan.Mihăilescu

C.Dan.Mihăilescu

REP: Old days Bucharest versus contemporary Bucharest — what’s your choice, and why?

Dan C. Mihailescu: I’d choose patches of old Bucharest which I strongly believe the contemporary urban elite could re-create, in a fabulous mix of Brancoveanu, I.L and Mateiu Caragiale [father and son Romanian writers], Anton Pann, Mircea Eliade, Dimitrie Gusti and Mircea Vulcanescu [other Romanian writers, philosophers, etc.].

REP: What is your dearest memory of Bucharest?

Dan C. Mihailescu: The sunny peace after a rain, with or without a rainbow, on stone paved narrow streets, when I would splash barefoot in the warm-sandy water of gutters. Turtledoves. Snails suddenly showing up on walls. And the smell of nightshade, prostrating your nostrils.

REP: Should you say something to the city on its 555th anniversary, what would it be.

Dan C. Mihailescu: Cure its masochism. Tremble for what it lost, hate itself for everything it demolished with barbarian dumbness, and enjoy what it still has. Ban its identity-killing ‘developers’, follow the example of Hurezi, Mogosoaia and fortified houses in northern Oltenia; love itself by building old-fashion, not by destroying itself in a modern way.

e-Cultura.info

An editorial project initiated by Agerpres

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017