Centrul Cultural Casa Artelor "Dinu Lipatti" a fost inaugurat

Centrul Cultural Casa Artelor “Dinu Lipatti” a fost inaugurat

Centrul Cultural Casa Artelor

Centrul Cultural Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Primăria Municipiului Bucureşti inaugurează luni, de la ora 19,00, Centrul Cultural Casa Artelor “Dinu Lipatti”, care va găzdui, pe parcursul săptămânii viitoare, cea de-a doua ediţie a Festivalului “I love Lipatti”.

Cu sediul chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu, la nr. 12, noul centru va fi introdus în circuitul cultural al Capitalei.

“Ideea proiectului Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’ aparţine regizoarei Alice Barb, director fondator al acestei instituţii, şi presupune crearea unui centru cultural ce va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte şi manifestări cultural-educative, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară, în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional, acţiuni ce vor dezvălui valoarea incontestabilă pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura românească”, precizează PMB.

Odată cu inaugurarea casei memoriale, va avea loc deschiderea celei de-a doua ediţii a Festivalului “I Love Lipatti”, înscris în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri şi care se va desfăşura până pe 25 martie.

CITEȘTE ȘI  Cele mai aşteptate filme ale anului 2016 VIDEO

Cei prezenţi vor putea admira expoziţia “Dinu Lipatti 1917 – 1950″, alcătuită din 20 de fotografii cu familia, profesorii şi prietenii acestuia.

În perioada 21 – 23 martie, vor avea loc conferinţe despre viaţa şi creaţia lui Dinu Lipatti susţinute de către prof. univ. dr. Grigore Constantinescu (“Walter Legge despre Dinu Lipatti”), prof. univ. dr. Dan Dediu (“Despre pianistica lui Dinu Lipatti”), lector univ. dr. Irina Hasnaş (“Dinu Lipatti – Predecesori şi urmaşi”), jurnalistul Marius Constantinescu (“Dinu Lipatti. Schiţă pentru un anti-brand”).

Cunoscut mai mult în străinătate decât în propria ţară, supranumit “al doilea Enescu” şi comparat, nu de puţine ori, cu Mozart, Dinu Lipatti este perceput, la nivel internaţional, drept unul dintre simbolurile culturii româneşti. Deşi s-a stins din viaţă la vârsta de doar 33 de ani, activitatea concertistică a lui Lipatti, desfăşurată în întreaga Europă, precum şi invitarea sa ca profesor emerit la Conservatorul din Geneva, desemnarea de către BBC Music Magazine drept unul dintre cei mai buni 10 pianişti care au existat vreodată alături de Liszt şi Rachmaninov, sunt elemente de natură să convingă de anvergura geniului său muzical.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus