Cercurile încrederii desemnată piesă a anului 2017 la Concursul Națonal de Dramaturgie

Cercurile încrederii desemnată piesă a anului 2017 la Concursul Națonal de Dramaturgie

“Cercurile încrederii” de Radu Popescu, a fost desemnată cea mai bună piesă a anului 2017 la Concursul Națonal de Dramaturgie (CND), ediția a-2-a, organizat de Teatrul Națonal din Timișoara.

Textul va fi prelucrat în continuare astfel ca spectacolul pe acest text să fie prezentat în anul 2018 de Teatrul Național din Timișoara.

Identitatea a fost tema propusă participanților la această ediție a Concursului Național de Dramaturgie.Organizatorii spun că formatul ediției CND 2017 a fost unul inovator.

Din cele 40 de propuneri au fost selectate următoarele proiecte: Cercurile încrederii de Radu Popescu, Brent de Adrian Jivan, Ana de hârtie de Crista Bilciu, Act de identitate: TU. EU suntem NOI… de Edith Negulici și Ultima iubire a lui Cezar de Horia Gârbea (text retras ulterior din concurs).

Juriul a fost format din prof. univ. dr. Nicolae Mandea (rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, președintele juriului), dramaturgul și teatrologul Mihaela Michailov, actrița Claudia Ieremia, criticul de teatru Ion Cocora și teatrologul Dan Marius Zarafescu.

CITEȘTE ȘI  Spectacolul "Doamna Hess şi gradiniile ei" revine la Teatrul Evreiesc de Stat

Argumentele pentru alegerea piesei s-au referit la contextul dramatic bine construit, la personajele bine conturate și la situațiile create, atât veridice, cât și comice, precum și la subiectul ales de autor din universul adolescenților.

„Piesa Cercurile încrederii construiește o imagine vie și atașantă a unei vârste a inițierii și a accesului spre definirea identității, a conturării personalității și a confruntării cu realități care ar trebui schimbate. Prin subiectul abordat și prin adresabilitatea temei dezvoltate, autorul a răspuns astfel cerinței acestei ediții de concurs de a aborda dramaturgic conceptul de Identitate printr-o realizare artistică valoroasă”, a precizat președintele juriului, Nicolae Mandea.

În urma atelierelor, dramaturgii au avut libertatea de a dezvolta piesele finale. În luna noiembrie, acestea au fost prezentate în lectură publică, în coordonarea regizorilor Mihaela Lichiardopol (Cercurile încrederii), Ion-Ardeal Ieremia (Brent), Ștefan Iordănescu (Ana de hârtie) și Sabin Popescu (Act de identitate: TU. EU suntem NOI…) și lectura actorilor Teatrului Național.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018