Cetatea dacică de la Ardeu își deschide porțile

Cetatea dacică de la Ardeu își deschide porțile

Cetatea dacică de la Ardeu

Cetatea dacică de la Ardeu

Cele mai recente descoperiri arheologice din cetatea dacică de la Ardeu, situată pe raza comunei hunedorene Balșa, vor fi prezentate celor interesați de istorie în cadrul manifestării ‘Ziua porților deschise’ ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, în organizarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva și Asociației ‘Pro Corvina’.

Cu acest prilej va putea fi vizitat șantierul arheologic, situat pe culmea dealului Cetățuie, unde vor fi prezentate unitățile de cercetare investigate în campania din acest an, în special construcția monumentală din incinta fortificației, stadiul general al cercetării sitului, precum și istoria locului’, a declarat luni purtătorul de cuvânt al MCDR Deva, Daniel Iancu.

Turiștii care vor ajunge la cetatea dacică Ardeu vor primi toate explicațiile necesare chiar din partea arheologilor care au lucrat pe acest șantier arheologic, iar accesul este gratuit.

CITEȘTE ȘI  Cetatea medievală de la Feldioara se redeschide la sfârșitul lunii iunie

Cetatea dacică Ardeu este un monument istoric mai puțin cunoscut de publicul larg, cercetările arheologice sistematice de aici fiind începute în urmă cu 15 ani. Fortificația are o vechime de peste 2.000 de ani, debutul acesteia fiind plasat în secolul I, î.Chr.

În prezent, șantierul arheologic ‘Ardeu-Cetățuie’ este organizat de MCDR Deva, iar la săpături participă voluntari recrutați de Asociația ‘Pro Corvina’, precum și studenți de la Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Viena.

Accesul spre cetate se face din halta de cale ferată Geoagiu, pe drumul județean care duce spre comuna Balșa, sau direct din stațiunea Geoagiu Băi, aflată la circa 10 kilometri distanță de situl istoric.

e-Cultura.info/Autor: Sorin Blada

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017