Competiția Mondială de Balet 148 de dansatori de pe trei continente

Competiția Mondială de Balet 148 de dansatori de pe trei continente

Competiția Mondială de Balet

Competiția Mondială de Balet

Publicul va avea ocazia să vadă în perioada 19-22 martie, pe scena Teatrului de Balet din Sibiu, 148 de dansatori, din 17 țări de pe trei continente, în cadrul celei de a opta Competiții Mondiale de Balet, “Open România 2015″, au anunțat luni, organizatorii, printr-un comunicat de presă.

“Pentru ediția din acest an a evenimentului s-au înscris în concurs 148 de dansatori din România, Republica Moldova, Suedia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie, Polonia, Australia, Franța, Croația și Israel. În concurs s-au înscris și nouă dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu. Concursul are o durată de trei zile. Festivitatea de premiere și o Gală de balet cu invitați internaționali vor încheia ediția din acest an, duminică, 22 martie 2015″, se arată într-un comunicat.

Dansatorii înscriși în concurs, în categoriile juniori (8 — 11 ani), intermediari (12 — 13 ani), avansați (14 — 17 ani) și profesioniști (18 — 26 ani), vor concura în categoriile individual și grup, categoria grup incluzând subcategoriile Pas de Deux și Ansamblu. Câștigătorul locului întâi primește un premiu în valoare de 3000 de dolari și se califică în finala concursului din Orlando, Florida, SUA. Finala din Statele Unite ale Americii a evenimentului va avea loc în perioada 8 — 13 iunie 2015. Concursul de la Sibiu va începe joi, 19 martie 2015, la ora 15:00 și va continua în zilele de vineri, 20 martie 2015, de la ora 15:00 și sâmbătă, 21 martie 2015, de la ora 13:00. Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 22 martie 2015, de la ora 16:30, întreg evenimentul încheindu-se cu o Gală de balet, în care vor dansa atât parte dintre concurenții acestei ediții, cât și artiști internaționali. Gala de balet va începe la ora 19,00.

Târgul Internațional de Carte și Muzică Brașov 2015

PUBLICITATE

Din juriul ediției din acest an fac parte nume sonore ale baletului din România și din străinătate: Adiarys Almeida (Cuba) — care va dansa și în cadrul Galei de balet de duminică, 22 martie, Sergiu Anghel (România), Milica Bijelic (Serbia), Viorel Dascălu (Croația), Alexandru Fotescu (Germania), Gyu Ja Hwang (Coreea de Sud), Yoon Sun Hyung (Coreea de Sud), Vasile Petruțiu (SUA), Rodney Rivera (Puerto Rico), Marina Stolyar (Rusia), Traian Vlas (România), Dawn Weller (Africa de Sud).

CITEȘTE ȘI  Gală de Balet la Oradea

Duminică, 22 martie 2015, de la ora 19,00, în închiderea evenimentului va avea loc o Gală de balet de excepție, la care sunt invitați să danseze dansatori consacrați, precum: Adiarys Almeida (Cuba), Davit Galstyan (Armenia), Arianne Lafita Gonzalez (Cuba), Dinu Tamazlacaru (Republica Moldova), Sena Hydaka (Japonia) și Dawid Trzensimiech (Polonia). Alături de aceștia vor performa și parte dintre concurenții înscriși în ediția din acest an a concursului, dar și artiștii Teatrului de Balet Sibiu: Lorena Negrea și Ovidiu Iancu (România), Ada Gonzalez (Spania), Keston Meyer (SUA), Yvonne Slingerland (Spania) și Elliot Bourke (Australia). Teatrul de Balet Sibiu va prezenta în cadrul galei de duminică coregrafia ‘Tura. Vura. Uvertura’ — primul balet comic al TBS, coregrafiat de Aleisha Gardner și Russell Hewey.

Accesul la eveniment, atât pentru zilele de concurs, cât și pentru Gala de balet de duminică, 22 martie, se face pe bază de bilet. Costul unui bilet este de 10 lei, elevii, studenții și pensionarii beneficiind de 50% reducere. Biletele se pot rezerva pe siteul oficial al Teatrului de Balet Sibiu, www.sibiuballet.ro/bilete sau se pot cumpăra de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Parcul Tineretului, nr. 1 (fostul Teatru de Vară) și din secretariatul sălii de spectacol, Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, strada Emil Cioran, nr. 1A, intrarea B, etajul 1.

E-Cultura.info/ Autor: Isabela Paulescu

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017