Copii din Tărlungeni au primit cărți donate de Principele Nicolae

Copii din Tărlungeni au primit cărți donate de Principele Nicolae

Principele Nicolae

Principele Nicolae

Principele Nicolae s-a aflat luni în județul Brașov, făcând o donație de carte copiilor din comuna Tărlungeni. El a precizat că este pentru prima dată când se află într-o vizită oficială la Brașov, însă este un oraș pe care îl cunoaște bine, venind aici de multe ori însoțit de musafiri din străinătate.

“De fiecare dată când merg prin țară, Brașovul este locul unde opresc. Aveți un oraș și o zonă foarte frumoase și cred că de aceea sunt tot timpul turiști pentru că zona este foarte atractivă și o să revin cât pot de des. Brașovul este un model de arhitectură pentru România și musafirilor mei le-a plăcut foarte mult aici. Pentru mine este o zonă unde îmi doresc să revin”, a afirmat ASR Principele Nicolae la Prefectură, unde s-a întâlnit cu autorități județene.

El a precizat că intenționează să revină la Brașov în 23 aprilie când va pleca, împreună cu colegii de la Asociația “Curtea Veche”, înființată anul trecut, într-un tur pe biciclete de la Sighetul-Marmației la Constanța, un traseu lung de 1.000 de kilometri, cu scopul de a a strânge bani pentru a promova lectura și o viață mai sănătoasă, pentru a ajuta copiii și tinerii defavorizați.

CITEȘTE ȘI  Principesa Margareta: Mulțumesc că aveți încredere în viitorul culturii noastre

“Sperăm să strângem cât mai mulți bani pentru a face cât mai multe donații pentru copiii și tinerii defavorizați. Și în cursul zilei de azi am donat cărți copiiilor din localitatea Tărlungeni, iar propunerea domnului prefect de a ne implica într-o serie de proiecte pentru copiii romi din Săcele este bine venită și studiem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a explicat Principele Nicolae.

Prefectul i-a propus Principelui Nicolae ca, prin Asociația “Curtea Veche” pe care o patronează, în anumite zone din județ să lucreze și să se implice împreună cu Prefectura pentru a ajuta persoanele defavorizate.

“Zona Gârcini din municipiul Săcele, unde trăiește o comunitate de romi de 10.000 de persoane, cea mai mare din România, unde 1500 de copii învață în trei schimburi la școala din cartier, să vedem cum reușim să ne implicăm. Indiferent că ajutorul poate fi material, spiritual sau orice componentă, consider că este important pentru că orice ajutor este bine venit pentru acești copii. Chiar dacă se rezumă doar la donație de carte este foarte bine”, a subliniat prefectul.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017