Cornel Ilie (Vunk): Bucureștiul are un farmec aparte

Cornel Ilie (Vunk): Bucureștiul are un farmec aparteCornel Ilie (Vunk): Bucharest has a distinct charm

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU

Solistul trupei Vunk, Cornel Ilie, este un împătimit al mersului pe jos. În acest fel nici nu stă blocat în trafic, glumește el. Știe ”pe dinafară” toate străzile din zona în care a copilărit și a crescut, dar și alte zone care îi sunt dragi din București, pe care le-a străbătut de atâtea ori…la pas.

El a povestit, în cadrul proiectului ”ORAȘUL MEU, BUCUREȘTI”, că era pasionat de muzică de mic copil, când, împreună cu alți puști din cartier, cânta…în parcul din spatele blocului, dar și în alimentara ”din colț”, și nu orice, ci piese ale Beatles-ilor.

Cornel crede că Bucureștiul este un oraș frumos, cu un farmec aparte, dacă îl ”privești cu anumiți ochi”, dar că oamenii din București nu-și dau seama de importanța orașului în care locuiesc.

Reporter: Te-am prins liber destul de greu, pentru că și voi sunteți în mari repetiții pentru concertul pe care-l aveți în octombrie, ”Orașul minunilor”.

Cornel Ilie: Da, ”Vunk în Orașul minunilor”. Ne-a luat foarte mult timp. Noi acum suntem pe ultima sută de metri cu aceste repetiții. Toată ”demența” noastră a început undeva prin aprilie. Suntem, cumva, cu ultimele forțe și trebuie să ne încărcăm pentru 3 octombrie și de-aia suntem aglomerați. Mai ales că este și început de toamnă, pentru zona asta din muzică se întâmplă tot felul de evenimente și de lucruri care îți ocupă timp și se cam suprapun.

Reporter: Nu știu dacă titlul concertului, ”Orașul minunilor”, este inspirat de București, dar aș vrea să-mi spui ce înseamnă pentru tine Bucureștiul.

Cornel Ilie: Titlul nu este inspirat neapărat de București, este inspirat de un oraș imaginar, este locul în care fiecare se regăsește. Poate să se întâmple absolut oriunde în lumea asta. În București, orașul în care m-am născut și în care trăiesc, îmi plac foarte multe lucruri. Sunt și multe de-a-ndoaselea și anapoda, dar în continuare vreau să văd partea bună a lucrurilor. Nu numai în oraș, ci în general, în orice situație. La București, dacă privești cu anumiți ochi, este un oraș foarte frumos. Are un farmec aparte.

Reporter: Aș vrea să te întorci puțin în timp și să îți amintești cum era Bucureștiul pe vremea copilăriei tale.

Cornel Ilie: Eu m-am născut în zona Dorobanți, acum este o zonă de fițe. Dar în perioada în care eu am copilărit era o zonă foarte frumoasă și cred că cea mai calmă din tot Bucureștiul. Nu se întâmpla mai nimic, existau câteva magazine — era ”Materna”, ”Magazinul tineretului”, ”Gospodina”, un fel de cofetărie, ”Alimentara”, ”Pâine”, ”Loto”, chioșcul de ziare, ”Filatelia”. Și licee și școli. Nu era demența de acum cu bănci și farmacii. Era o zonă care mie îmi plăcea foarte mult, avea un alt șarm, parcă. Altfel bătea lumina soarelui… Eu sunt născut în 1976, deci am devenit conștient în anii ’80, de când datează și amintirile mele. Îți dai seama, am o nostalgie foarte adânc înfiptă în mine și mi se pare că frumusețea Bucureștiului de atunci nu o să se mai întoarcă niciodată. Evident că alții or să spună că perioada interbelică a fost cea mai frumoasă sau în anii ’60 și așa mai departe. Dar pentru mine anii ’80 în București au fost superbi.

Reporter:Cum vezi acum Bucureștiul?

Cornel Ilie: Mult mai occidental din punct de vedere al agitației. Trebuie să fii foarte tare ca să reziști aici, nu ca meserie, ci ca nervi. Trebuie să-ți faci un antrenament foarte puternic, se pare că este mult prea aglomerat, foarte înghesuit și cu oameni mult prea nervoși. Sunt foarte stresați. Din toată țara, mi se pare că în București sunt cei mai stresați oameni. Poate și pentru faptul că este Capitala, aici se întâmplă lucrurile, așa se spune. Și de asta oamenii sunt agitați, se uită urât la tine. Câteodată, pentru cei care vin din afară, cred că este foarte supărător, pentru că au impresia că nu sunt foarte bine primiți. Dar nu, așa sunt bucureștenii.

Cei mai mulți sunt foarte triști, nu se uită în stânga sau în dreapta, nici nu apuci să ridici mâna că imediat claxonează. Dar, pe de altă parte, Bucureștiul crește foarte frumos din punct de vedere al educației. Oamenii au învățat să trăiască într-un oraș mare. Și, pornind de la faptul că din ce în ce mai mult — chiar dacă este o problemă cu bicicletele, că nu sunt respectate pistele — faptul că există din ce în ce mai multe… eu nu știu să merg pe bicicletă, dar respect și îmi plac oamenii care merg cu bicicleta. Mi se par foarte puternici, pentru că aleg să facă chestia asta. Mi se pare că oamenii încep să înțeleagă mai bine care este ritmul unui oraș. Și dacă știi să-ți faci programul, dacă ești foarte atent, poți să înțelegi că între orele 8,00 și 10,00 nu se iese cu mașina că nu ai pe unde să mergi, deci mai bine stai acasă și nu faci nimic. Și știi foarte bine că între anumite ore poți să faci ce vrei în București, pentru că este liber, este foarte plăcut. Au început să existe niște reguli tacite în București, pe care, dacă le vezi, poți să trăiești foarte frumos în orașul acesta.

Reporter:Pentru că vorbeai mai înainte despre Bucureștiul interbelic, dacă ai putea, ce ai alege — Bucureștiul de altădată sau Bucureștiul de acum?

Cornel Ilie: L-aș alege pe cel de altădată din curiozitate, pentru că mi se pare că aș avea ce să învăț și din acea perioadă. Nu aș alege Bucureștiul de acum. Acum nu este un mod de viață și un oraș în care îmi place neapărat să trăiesc. Am învățat să trăiesc. Și, așa cum fac cu alte situații care se întâmplă în România, am învățat să văd partea frumoasă a lor. Și văd în continuare: mă plimb pe străzile care-mi plac din oraș, încerc să nu mă stresez când merg cu mașina prin trafic, încerc să nu mă supăr pe oamenii care se uită urât sau foarte violent. E foarte frumos, depinde ce vezi în el, depinde cum vrei să trăiești aici, dar mi se pare că în țară sunt orașe care își respectă mai mult cetățenii.

Reporter: Ai un loc preferat în București, un loc de care să te lege niște amintiri frumoase?

Cornel Ilie: Este un loc fizic, dar nu mai există așa cum era când am copilărit eu. Era parcul din spatele blocului și care acum a ajuns o parcare distrusă, un șantier părăsit, habar nu am ce e acolo. Dar este locul în care am început să mă joc, să visez foarte mult, în care am cântat prima dată cu colegii de trupă, deși habar nu aveam să cântăm la instrumente și cântam numai din gură. Iar, după câțiva ani, am venit cu toate sculele astea, le-am pus în mijlocul parcului și am început să cântăm.

Reporter: A fost, într-un fel, prima ”sală de repetiții”….

Cornel Ilie: Cumva, da. A fost primul spațiu în care am cântat unor oameni, celor care treceau prin spatele blocului. Este locul în care am făcut un carnaval în anii ’80. De multe ori îmi este dor de locul acela. Acolo am jucat fotbal, jucam și volei, toate jocurile copilăriei. Și acolo mi-am cunoscut toți prietenii, acolo știam când trec fetele de la școală….Dacă s-ar face un film despre acel parc ar fi locul cel mai cunoscut și cel mai frumos din tot filmul. A fost, undeva, un loc din spatele unui bloc în Dorobanți.

Cornel Ilie (Vunk)

Cornel Ilie (Vunk)

Reporter:Evident, cu trupa Vunk ai avut concerte în toată țara, probabil și afară. Care oraș din țară ți-a plăcut foarte mult și de ce? Ce ai găsit acolo și ți-ar plăcea să vezi și în București?

Cornel Ilie: Cred că sunt porțiuni de orașe care mi-au plăcut foarte mult. Dacă ar fi să părăsesc Bucureștiul și să mă mut într-un oraș ar fi Sibiul. Asta am spus-o mereu, pentru că îmi place foarte mult — și cum e organizat, și cum sunt oamenii. Pentru că mai sunt și alte orașe foarte frumoase, dar în care nu vibrez atât de puternic cu oamenii cum o fac în Sibiu. Îmi place pentru că este un oraș cultural, unde se întâmplă mai mereu lucruri și este foarte pozitiv. Îmi place că oamenii respectă cam tot ce își propun acolo. Mie îmi este frică să parchez acolo, pentru că în două minute vin și îmi ridică mașina. Nu prea sunt locuri de parcare, iar dacă ai parcat aiurea — gata, s-a dus! Sunt foarte stricți și asta înseamnă că sunt foarte disciplinați, știu ce vor și toată lumea acolo e foarte riguroasă. Mi se pare că oamenii din Sibiu știu să se organizeze și să se respecte între ei mult mai mult decât o facem noi, aici, în București. Asta aș vrea să aduc.

Ar mai fi și alte stări sau principii din alte orașe pe care le-aș aduce. De la Cluj aș aduce viziunea oamenilor de a-și înfrumuseța locul. Mi se pare că au un bun gust pentru design, cred că e cel mai frumos din țară. Am văzut acolo niște locuri amenajate cum nu am văzut nici prin străinătate. Aș vrea bunătatea celor din Bucovina să o aduc aici, cumva să facă ordine prin sufletele oamenilor, aș mai aduce ceva, libertatea cu tentă de aroganță a celor din Timișoara, dar au ceva foarte frumos acolo și constructiv. Mai sunt multe, pofta de distracție a celor din Constanța, pentru că au și de ce, și probabil l-aș face mai mare să avem loc cu toții. Când eram copil, Bucureștiul se închidea undeva la Băneasa, în Drumul Taberei cu cartierul Militari, nu existau zonele astea — Voluntari, Otopeni. Acum este un oraș în care toate acestea au devenit cartiere, practic. Și nu știu cum, dar nu avem loc în tot orașul ăsta mare.

Reporter: Din punct de vedere artistic, există locuri anume care să-ți fi rămas dragi? Poate un loc în care ați avut un concert sau în care ați filmat un videoclip.

Cornel Ilie: Sunt foarte multe locuri și unele sunt… inventate. Artistic, în ultimul timp pentru mine este foarte importantă Sala Polivalentă, pentru că acolo facem spectacolele cele mai mari. Cumva a fost ocolită această sală de foarte mulți artiști până acum doi ani, când am început să facem acolo spectacolele noastre de producție proprie și acum lumea începe să revină. Deși este o sală de sport, pentru alte acțiuni, acolo s-au ținut foarte multe spectacole și foarte multe concerte. Și multe concerte pe care le-am văzut și eu în copilăria mea. Acolo am văzut meciul de Cupa Davis dintre România și Statele Unite ale Americii, la care juca Jimmy Connors.

Ar mai fi Teatrul de Comedie, unde am și filmat un clip, și la orice piesă am mers acolo m-am simțit în al nouălea cer. Apropo, am văzut piesa ”Bani din cer” de vreo 4-5 ori și încă aș mai vedea-o. Mai sunt niște cluburi care-ți dau o energie foarte frumoasă. Și mai sunt și câteva parcuri, parcul cel mai apropiat de mine este Floreasca și mă plimb extrem de des pe acolo. În Herăstrău mi se pare că este un fel de mall și nu prea mă mai regăsesc. Și în Cișmigiu este foarte frumos și am descoperit acum niște străzi pe care nu le-am văzut niciodată. Mă plimbam (n.r. zilele acestea) pe lângă Parcul Floreasca și am descoperit o stradă pe care nu am fost niciodată, deși mi-a fost tot timpul la îndemână. Era absolut superbă.

Reporter: Unde este locul în care-ți place să te refugiezi atunci când vrei să ieși din tumultul acesta cotidian?

Cornel Ilie: În București m-am obișnuit să mă plimb foarte mult pe jos. Nu doar că am copilărit în Dorobanți, dar am și crescut acolo, și până acum ceva vreme tot acolo am stat. Plus că aveam și sala de repetiții și studioul pe o stradă undeva pe lângă Piața Dorobanților, obișnuiam să mă plimb pe străzi, îmi puneam căștile pe urechi și mă plimbam pe bulevard, până la Parcul Floreasca, acolo dădeam câteva ture de mers pe jos. Și mă mai plimbam pe toate străduțele alea cu nume de capitale de țări. De exemplu Paris, unde ne aflăm acum, pentru că nu întâmplător am încercat să mă retrag aici, într-o zonă ca asta. Cred că e zona în care mă încarc cel mai mult, poate și pentru faptul că aici am copilărit și simt cumva să mă întorc tot timpul la ”locul mamă” ca să mă reîncarc.

Reporter:Dacă un străin ar veni pentru prima dată în România, ce i-ai recomanda să vadă în București?

Cornel Ilie: Nu i-aș recomanda prima dată Bucureștiul, i-aș recomanda alt loc. Dar dacă l-aș aduce i-aș recomanda tot ce înseamnă zonă de Centru, să vadă Ateneul, pentru că este obligatoriu să meargă acolo. Și mai ales pe dinăuntru, este absolut superb. Mai este Centrul Vechi și, chiar dacă nu l-aș duce eu, sigur ar afla de el și s-ar duce acolo. Cred că l-aș duce foarte mult prin parcuri și pe străzile unde ne aflăm acum, l-aș duce prin Cotroceni, pentru că este superb, l-aș duce și prin spatele Pieței Domenii, pentru că și acolo sunt niște străzi senzaționale. L-aș duce să vadă niște curți de biserici, care sunt superbe. Dar înainte l-aș ruga să-ți țină ochii închiși de la Otopeni până în oraș. (râde — n.r.)

Reporter: Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de București?

Cornel Ilie: Cred că o să mă întorc tot la perioada copilăriei, pentru că atunci am descoperit, cumva, orașul. Și, pe lângă zona în care am copilărit, mai este undeva, pe lângă Știrbei Vodă — Schitu Măgureanu, o bază de tenis cu două terenuri ascunse. Acolo juca tata tenis, era terenul instituției la care lucra. Și foarte mult timp l-am petrecut acolo, privindu-l cum joacă tenis cu prietenii lui, mi-a intrat cumva în sânge mirosul ăla de zgură, de mingi de tenis noi, de iarbă proaspătă, de grătar. Poate de acolo am început să ador tenisul și să merg pe jos. Și acum, la Complexul studențesc Tei, încerc să mă duc cât mai des la tenis. Zona asta în care suntem noi acum și zona în care încercam să joc atunci tenis cu tata sunt cele mai frumoase la care mă gândesc acum.

Reporter: Mi-ai spus mai devreme câteva amintiri legate de copilărie, lucruri pozitive. Dar vreo trăznaie mare ai făcut când erai copil?

Cornel Ilie: Da… A dat mașina peste mine, am speriat niște oameni de la bloc foarte rău. Făceam ceva de genul camerei ascunse, dar nu aveam nicio cameră. O grămadă de geamuri pe care le-am spart când eram mic. Știi care e ideea? Perioada în care puteam să fac tâmpenii foarte mari era până în decembrie 1989. Așa că limita la care puteam face cam tot ce-ți trecea prin cap era foarte strictă. Și atunci, tot ce se întâmpla grav se întâmpla ori în casă, ori în holul blocului, ori în parcul din spatele blocului. Că altfel nu puteam să fac foarte multe, pentru că erau milițienii din stradă în stradă. La un moment dat plecasem cu niște pungi în mână și mergeam prin magazine și cântam ca istericii. Cântam Beatles foarte mult, pentru că eram fan. Țin minte că se uitau toți foarte ciudat, pentru că nu erau obișnuiți să se întâmple asta, era liniște. Dar noi țipam, cântam, făceam gălăgie. Erau mingile acelea de 16 și de 18 lei, din ce îmi aduc aminte, și cele de 35 de lei, și le luam, dădeam cu ele în geam. Dar era inconștiență, iar acum îmi pare rău că nu am făcut și mai multe.

Cornel Ilie (Vunk)

Cornel Ilie (Vunk)

Revoluția m-a prins în al doilea trimestru din clasa a 8-a și am făcut greve, toată școala, ca să schimbăm conducerea și așa mai departe. Părea frumos pentru noi să facem ceva contra lumii. Cred că spiritul ăsta ar trebui să-l aibă și cei de acum. Mi se pare că asta e problema: cei din București nu-și dau seama de importanța orașului în care stau. Cred că totul li se cuvine și că ei sunt cei mai importanți, cei mai deștepți, cei mai tari și cei mai talentați. Dar uită să muncească pentru dreptul lor și uită că au și niște obligații față de oraș, față de țara asta, și cumva se cam pierd lucrurile. De asta când mergem prin București avem imaginea asta de superficial. O mare parte din populația de aici așa este, din păcate. Și nu prea este un exemplu pentru restul țării. Sunt alte orașe care dau tonul.

Reporter:: Ce îi urezi Bucureștiului la 555 de ani?

Cornel Ilie: Să aibă aceeași bucurie — și ca spirit, și ca imagine — pe care au avut-o cei care sâmbătă seară (n.r. 20 septembrie) au celebrat 555 de ani. Și aș vrea să fie mai atenți la aprobările pe care le dau pentru clădirile care se construiesc, sunt extrem de urâte. Clădirile noi le plasează în cele mai nepotrivite locuri. Să aleagă mai atent cui dau aprobări și pentru ce dau aprobări, pentru că orașul tinde să devină mai urât decât mai frumos din punct de vedere vizual și să știi că, la un moment dat, cineva o să le dărâme.

Reporter: Îți mulțumesc frumos, Cornel, și baftă multă trupei Vunk la concertul pe care îl pregătiți!

Cornel Ilie: Și eu mulțumesc foarte mult și vă aștept acolo pe 3 octombrie!

e-Cultura.info/autor: Marina Bădulescu, editor: Georgiana Tănăsescu

Un proiect editorial iniţiat de Agerpres

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU

The lead vocalist of Vunk, Cornel Ilie, is a walking enthusiast. This way he doesn’t get stuck in traffic, he jokes. He knows the streets in which he grew up “like the back of his hand”, but also other areas of Bucharest that are dear to him, that he has wound up on so many times… step by step.

CITEȘTE ȘI  Cascadorul Dan Motanu: Dacă m-aș mai naște de 100 de ori, tot în București aș vreaStuntman Dan Motanu: If I were born 100 times, I'd still choose Bucharest

He spoke of, in his interview granted for the “My City, Bucharest” project, being passionate in regards to music since childhood, when, together with other children in the neighborhood, he would sing… in the park behind the block of flats, but also in the grocery store on the corner, and not just any song, but Beatles’ songs.

Cornel believes that Bucharest is a beautiful city, with a distinct charm, if you look at it “through a certain eyepiece”, but that Bucharesters don’t realize the importance of the city they’re living in.

Reporter: We had trouble getting you on a free day, because you’re in rehearsal for the concert that you have planned for October, “City of Wonders” (Orasul Minunilor).

Cornel Ilie: Yes, “Vunk in the City of Wonders”. It has taken us a long time. We are now on the home stretch with these rehearsals. All our “madness” started somewhere in April. We are, somehow, at wit’s end and we must refresh for October 3 and that’s why we’re so hard to get. Especially because it’s the beginning of autumn, and for this area of music all sorts of events happen and things that take up time and they tend to overlap.

Reporter: I don’t know if the title of the concert, “City of Wonders”, is inspired by Bucharest, but I would like for you to tell me what Bucharest means to you.

Cornel Ilie: The title is not necessarily inspired by Bucharest, it’s inspired by an imaginary city, a place in which everybody feels at home. It can happen anywhere in the world. In Bucharest, the city in which I was born and raised, I like a lot of things. There are also a lot of backwards or crooked things, but I still want to see the bright side of things. Not only with the city, but in general, in every situation. With Bucharest, if you look at it with a certain eyepiece, it’s a very beautiful city. It has a distinct charm.

Reporter: I would like for you to go back in time for a bit and remember how Bucharest was like during your childhood.

Cornel Ilie: I was born in the Dorobanti area, now it’s an uppish part of city. But in the period in which I grew up it was a very beautiful area and I believe it was the calmest in all Bucharest. Nothing really happened, there were a few stores — there was “Materna”, the “Youths’ shop”, the “Housewife”, a sort of confectionery, the grocery store, the bread store, the Lotto, the newspaper stand, the “Philately”. And high-schools and schools. It wasn’t the madness that is there now with all the banks and pharmacies. It was an area I liked a lot, it had a different charm, I think. The sun would shine differently… I’m born in 1976, so I became aware in the ’80′s, the time most of my memories date back to. You can realize, I have a deeply rooted nostalgia and I believe that the beauty of Bucharest from those times will never return. Obviously others will say that the interwar period was the most beautiful or the ’60′s and so forth. But for me the ’80′s were superb.

Reporter: How do you see Bucharest now?

Cornel Ilie: More westernized from the point of view of agitation. You must be very strong to last here, not on the job, but with your nerves. You must be highly trained, it seems everything is too crowded, too cramped and with people who are too nervous. They’re very stressed. In the entire country, I think in Bucharest there are the most stressed people. Maybe it’s the fact that it’s the capital, here is where things happen, as they say. And that’s why people are nervous, they look at you bitterly. Sometimes, for those coming from outside, I believe it’s very troublesome, because they’re under the impression that they’re not welcome. But that’s not the case, it’s just how Bucharesters are.
Most are very sad, they look neither left nor right, and you don’t even get a chance to raise your hand because they’ll immediately honk at you. But, on the other hand, Bucharest is growing beautifully from an education point of view. The people have learned to live in a big city. Starting with the fact that there’s more and more — even if there’s a problem with bicycles because the lanes are not respected — the fact that there’s more and more of them… I don’t know how to ride a bike, but I respect and like people who ride bikes. They seem very strong, because they choose to do this. I believe people are starting to understand better what the rhythm of a city is. And if you know how to make a schedule, if you’re careful, you can understand that between 8.00 — 10.00 you don’t ride in your car because everything is gridlocked, so you’re better off staying at home and doing nothing. And you know full well that between certain hours you can do whatever you please in Bucharest, because everything’s clear, it’s very pleasant. Certain tacit rules have started existing in Bucharest that, if you understand, if you see them, you can live pleasantly in this city.

Reporter: Because you were speaking of the interwar Bucharest — if you could, what would you choose? The Bucharest of old or the Bucharest of now?

Cornel Ilie: I’d choose the one of old out of curiosity, because I think I would have something to learn from that time too. I wouldn’t choose the Bucharest of now. Right now it’s not a lifestyle and a city in which I necessarily like to live in. I’ve learned to live here. And, as I do in other situations that occur to me in Romania, I’ve learned to see the bright side. And I keep seeing it: I walk on the streets that I like in the city, I try not to get stressed when I’m driving through traffic, I try not to get mad at people who look bitterly or very violently. It’s beautiful, it depends on what you see in it, it depends on how you want to live here, but it seems to me that there are cities in the country that respect their citizens more.

Reporter: Do you have a favorite spot in Bucharest, a place to which you are bound by beautiful memories?

Cornel Ilie: It’s a physical place, but it doesn’t exist anymore as it did when I was a child. It was the park behind my block of flats and that has now become a run-down parking lot, a derelict construction site, I have no idea what’s there. But it’s the place in which I started playing, dreaming a lot, in which I sang for the first time with my band mates, even though we had no idea how to play instruments and we’d only use our voices. And, several years later, we came with all these instruments, set them down in the center of the park and started playing.

Reporter: It was in a way, your first ‘rehearsal hall’…

Cornel Ilie: In a way, yes. It was the first space in which we sang to some people, to those that were passing behind the block of flats. It’s the place in which we held a carnival in the ’80′s. I miss that place often. It was there that I played football, I’d also play volleyball, all the childhood games. And it was there that I met all my friends, that was where I knew when the girls from school would pass… If there were a movie made about that park it would be the most famous and most beautiful of the entire movies. There was, somewhere, a place behind a block of flats in Dorobanti.

Cornel Ilie (Vunk)

Cornel Ilie (Vunk)

Reporter: Obviously, playing with Vunk you had concerts all around the country, probably abroad too. Which city in the country did you like most and why? What have you found there and would like to see in Bucharest?

Cornel Ilie: I believe there are portions of cities that I’ve liked a lot. If I were to leave Bucharest and move to another city, it would be Sibiu. I’ve always said this, because I like it a lot — how it is organized, and how the people are. Because there’s also other cities that are very beautiful, but in which I don’t resonate so powerfully with the people as I do in Sibiu. I like it because it is a cultural town, where there are always things happening and it’s all very positive. I like that people respect almost all that they have proposed there. I’m afraid to park my car there, because in two minutes they come and pick up my car. There are not a lot of parking spaces there, and if you’ve parked awkwardly — that’s it, it’s gone! They’re very strict and this means they’re very disciplined, they know what they want and all the people there are very rigorous. It seems to me that the people in Sibiu know how to organize themselves and how to respect each other much more than we do, here, in Bucharest. That’s what I would like to bring.

There are also habits or principles from other towns that I’d bring here. From Cluj I’d bring the people’s vision to beautify the place. It seems to me that they have a good taste for design, I believe it’s the most beautiful city in the country. I’ve seen some places done there that I haven’t found comparison for not even abroad. I would like to bring the kindness of those in Bucovina here, to somehow put some order into people’s souls, and I’d bring something else, the freedom with a hint of arrogance of those in Timisoara, that have something very beautiful and constructive there. There are a lot more, the appetite for fun of those in Constanta, because they also have plenty of reasons, and probably I’d make it (e.n. — Bucharest) bigger so that we may all fit. When I was a child, Bucharest stopped somewhere in Baneasa, in Drumul Taberei with the Militari neighborhood, these areas — Voluntari, Otopeni — didn’t exist. Now it’s a city in which all this have become neighborhoods, practically. And I don’t know how, but we don’t have room in this big city.

Reporter: From an artistic point of view, are there any places that have become dear to you? Maybe a place in which you held a concert or in which you filmed a music video?

Cornel Ilie: There are lots of places and some of them are… invented. Artistically, in recent times for me the Polyvalent Hall is very important, because there is where we put on our biggest shows. Somehow this hall was avoided by many artists until two years ago, when we started making our own shows that we produced and people have started coming back. Although it is a sports hall, and for other acts, that is the place where many shows and many concerts were held. And many concerts that I saw in my childhood. It was there that I saw the Davis Cup match between Romania and the United States of America, the latter having Jimmy Connors playing.

There’s also the Comedy Theater, where we also filmed a music video, and every play that I attended there made me feel like in heaven. By the way, I saw the play “Money from the Sky” (Bani din cer) 4-5 times and I’d see it again. There are also clubs that give you beautiful energy. There are also some parks, the park closest to me is Floreasca and I walk there very often. In Herastrau I believe there’s a mall now with which I don’t resonate. Cismigiu, too, is very pretty and I’ve recently discovered some streets that I’d never seen. I was walking (e.n. — these days) near Floreasca Park and I discovered a street I’d never walked on, even though it was on hand every time. It was superb.

Reporter: Where is the place where you go when to seek refuge when you want to escape the rat race?

Cornel Ilie: In Bucharest I’ve gotten used to walking around a lot. Not only because I was born in Dorobanti, but I was also raised there, and until some time ago it was there that I stayed. Plus, I had the rehearsal hall and studio on a street near Dorobanti Square, and I would use to walk the streets, put on my headphones and walk down the boulevard, up to Floreasca Park, swing around the park for some time. And I’d use to walk down those streets that are named after country capitals. For example, Paris, where we are now, because it’s no wonder I tried to withdraw here, in a place like this. I think it’s the place I recharge myself most, maybe it’s because I grew up here too and I feel like I’m coming back all the time to the ‘mother place’ to recharge.

Reporter: If a foreigner were to come to Romania for the first time, what would you recommend he see in Bucharest?

Cornel Ilie: First of all I wouldn’t recommend Bucharest, I would recommend someplace else. But if I were to bring him here I’d recommend all that is linked to the City Center, to see the Athenaeum, because it’s a must to go there. And especially on the inside, it’s absolutely superb. There’s also the Old City Center and, even if I didn’t take him, he would surely find out and go there. I think I’d take him a lot through parks and on the streets we are now, I’d take him to Cotroceni, because it’s beautiful, I would also take him behind Domenii Square, because there are some sensational streets there too. I’d take him to see church courtyards, which are superb. But first I’d ask him to keep his eyes closed from Otopeni until the city. (e.n. — he laughs)

Reporter:What is your fondest memory that relates to Bucharest?

Cornel Ilie: I think I’ll go back to my childhood period, because it was then that I discovered, in a sense, the city. And there’s another place, beside the area in which I grew up, near Stirbei Voda — Schitu Magureanu, a tennis resort with two hidden courts. That was where my father played tennis, it was the grounds of the institution he worked for. And I spent a lot of time there, watching him play tennis with his friends, somehow, the smell of clay, of fresh tennis balls, of fresh cut grass, of barbecue, got into my blood. Maybe that’s why I started loving tennis and walking. And now, in the Tei Student Complex, I try to go play tennis as often as possible. This area in which we are now and the area in which I tried playing tennis with my dad are the most beautiful that I can think of now.

Reporter: You told me earlier of some memories relating to childhood, positive things. But have you done any really bad thing when you were a child?

Cornel Ilie: Yes… A car ran me over, I scared a lot of people from the block of flats really bad. I was doing something like candid camera, but there was no camera. A lot of windows that I’ve broken when I was a kid. You know what the idea was? The period in which I could do really bad things was until December 1989. So the limit of doing anything we wanted was pretty strict. And then, everything bad that happened, happened in the house, or in the hallway of the block of flats, or in the park behind the block. Because otherwise there wasn’t much I could do, because there were policemen on every street. At one point we had left with some bags in hand and we would go through stores and sing like madmen. We’d sing Beatles a lot, because I was a fan. I remember that everybody would look at us weirdly, because they were not used for this to happen to them, it was quiet. But we were screaming, singing, making a ruckus.

There were those balls that cost 16 or 18 lei, from what I recall, and the 35 lei ones too, and we’d take them and hit windows with them. But that was recklessness, and now I’m sorry I didn’t do more.

Cornel Ilie (Vunk)

Cornel Ilie (Vunk)

The Revolution caught up with me in the second trimester of eighth grade and we had strikes, the entire school, so that the school leadership be changed and so forth. It seemed beautiful to us to do something against the world. I think this spirit should be had by those now as well. I believe that this is the problem: Those in Bucharest don’t realize the importance of the city in which they live. They take everything for granted and believe that they’re the most important, the smartest, the coolest and the most talented. But they forget to fight for their right and they forget that they have some obligations to the city, towards this country, and things tend to get muddled. That’s why when we walk through Bucharest we have this image of superficiality. A great part of the population here is as such, unfortunately. And they’re not much of an example for the rest of the country. There are other cities that set the tone.

Reporter: What do you wish for Bucharest on its 555th anniversary?

Cornel Ilie: To have the same joy — both in spirit and in image — that those who celebrated on Saturday evening (e.n. — September 20 ) the 555th anniversary had. And I’d like for them to be more careful with the approvals they grant for buildings that are under construction, they’re really ugly. The new buildings are placed in the most inappropriate places. They should choose more carefully who they give approvals to and what they give approvals for, because the city tends to become more ugly than pretty from a visual point of view and you know that, at one point, somebody will tear them down.

Reporter:Thank you very much, Cornel, and good luck to Vunk in the concert you’re preparing!

Cornel Ilie: I thank you very much as well and I expect you there on October 3!

e-Cultura.info/autor: Marina Bădulescu, editor: Georgiana Tănăsescu

A project editorial initiated by Agerpres 

 

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017