"Cumințenia Pământului" va fi mutată la Muzeul Naţional de Artă al României

“Cumințenia Pământului” va fi mutată la Muzeul Naţional de Artă al României

“Cumințenia Pământului”

Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că sculptura “Cuminţenia Pământului” a lui Constantin Brâncuşi va fi mutată până la finalul lunii octombrie la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR).

Decizia a fost luată în urma “argumentelor Consiliul Ştiinţific de la MNAR” transmise miercuri Ministerului Culturii, “a consultărilor şi discuţiilor purtate cu experţi din domeniu în ultima săptămână, dar şi a faptului că mutarea la Muzeul Satului aşa cum a fost intenţionată ridică o serie de probleme tehnice de reconfigurare a spaţiului care nu pot fi rezolvate în intervalul stabilit”, potrivit mesajului publicat de Corina Şuteu.

Părerea acesteia este, în continuare, că din punctul de vedere al strategiei de promovare, Muzeul Satului ar fi fost o alegere bună, dar, potrivit declaraţiei sale, nu a putut ignora motivele enumerate mei sus: “Reafirm convingerea mea personală că dialogul între spaţiul muzeal dedicat satului şi această operă a lui Brâncuşi, icoană a modernităţii, ar putea reprezenta o abordare dinamică, interactivă şi originală. Nu pot să ignor însă amploarea reacţiilor venite din domeniul legitim al expertizei muzeale”.

Duminica, 16 octombrie, Corina Şuteu anunţa că sculptura ar urma să va fi găzduită de Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” într-o primă fază, urmând ca lucrarea să fie itinerantă în ţară şi să fie expusă în muzee de artă, galerii etc.

CITEȘTE ȘI  OUG 10/2016 referitoare la 'Cumințenia Pământului', adoptată tacit

În cadrul campaniei naţionale “Brâncuşi e al meu”, care s-a încheiat la 30 septembrie, din cei şase milioane de euro s-au strâns prin subscripţie publică 1.273.668 de euro. “Cuminţenia Pământului” va fi achiziţionată prin completarea sumei necesare de către Guvernul României prin bugetul Ministerului Culturii, astfel încât lucrarea să rămână în circuitul public şi accesul la patrimoniul cultural naţional să nu fie îngrădit – potrivit unui comunicat din 12 octombrie. Tot atunci Ministerul Culturii a anunţat constituirea Fondului Brâncuşi, ce va avea ca scop achiziţionarea operelor de artă contemporană şi a celor ce aparţin tezaurului patrimoniului cultural naţional.

Fondul Brâncuşi va fi gestionat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, şi va permite la rândul său atât donaţii individuale, cât şi donaţii din partea companiilor sau a altor organizaţii.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017