Dan Tudor: "Dacă mă compar cu De Niro, sunt sărac, dacă mă compar cu un coleg de la Naţional, sunt chiar bogat!"

Dan Tudor: “Dacă mă compar cu De Niro, sunt sărac, dacă mă compar cu un coleg de la Naţional, sunt chiar bogat!”

Regizorul Dan Tudor

Regizorul Dan Tudor

Are o sinceritate care te dezarmează, jonglează cu vorbele, dar nu se ascunde în spatele lor. Reuşeşte să te facă să râzi când nici nu măcar nu vrei să zâmbeşti. E Dan Tudor, actor, regizor, om. Drumul lui a început pe şantier, unde era şofer, dar o întâlnire cu Silviu Stănculescu i-a schimbat traiectoria.

A reuşit să-şi schimbe condiţia şi să înlăture toate piedicile pe care viaţa i le-a pus. Astăzi crede că la baza acestor trăiri se află cea care i-a dat viaţă. “Mama a murit când noi eram copii. A fost un accident îngrozitor. Ne-a luat casa foc. Regret că nu m-a văzut jucând, dar am convingerea că la baza izbanzilor mele se află ea, că forţa mea mea este ea”, mărturiseşte Dan Tudor.

Reporter: Ce au tinerii de astăzi şi nu a avut Dan Tudor?

Dan Tudor: Au curaj, au libertate, au puterea opţiunii, au viteză de reacţie mai bună. Vin dintr-o famile de muncitori, care au lucrat ca nouă să nu ne lipsească nimic, din lucrurile normale, fireşti. Nu au fost excese de niciun fel, nici în sărăcie, nici în bogăţie. Noi aveam o frică de viitor. Astăzi clipa se trăieşte intens, oamenii nu îşi mai fac planuri, nu se mai lovesc de sistemul acela ermetic. Atunci existau fricile acelea, să nu spui ceva rău, toţi erau cu ochii pe tine, indiferent dacă erai copil sau adult.

Reporter: Cum ai ajuns actor? Aveai o relaţie bună cu umorul?

Dan Tudor:La 24 de ani m-am întâlnit cu teatrul şi teatrul cu mine. Lucram pe şantier, eram şofer pe camion. Directorul Teatrului de Comedie era Silviu Stănculescu. Ne-am cunoscut într-o vacanţă. M-a întrebat ce lucrez, eu i-am spus că sunt şofer. Silviu m-a chemat la teatru, eu am crezut că au nevoie de un nou şofer, aveau un autocar cu care mergeau în toată lumea. Nu eram un tânăr vesel, eram mai degrabă blazat, probabil că a vazut ceva dincolo de volan. M-a trimis la pregătire, după am jucat în ”Colivia nebunelor”. În acelaşi an am intrat la teatru.

Reporter:Când te gândeşti la acei ani, cum ţi se par? Te sperie?

Dan Tudor:Nu mă sperie nimic, aş putea fi şi azi un şofer pe camion. Glumesc cu colegii mei şi le spun că sunt cel mai bun şofer dintre actori şi regizori. Mi-a rămas de atunci un simţ practic, o viteză de execuţie. Acolo exista o anumită naturaleţe, respectai termenele, te ţineai de cuvânt. Dacă făceai o pană, pe timp de iarnă, era îngrozitor. În acele vremuri nu existau cauciucuri ca cele de azi. Cauciucul era prevăzut cu o cameră, trebuia sustras de acolo cu un levier. Il umflai. Mi-a rămas de atunci precizia, venitul la timp, atunci trebuia să vii devreme ca să încălzeşti maşina. Le spun şi colegilor mei: “Copii, veniţi, încălziţi motoarele şi să-i dăm drumul!”

Reporter:Ai regrete?

Dan Tudor:Am trăit din regrete. La 20 de ani regretam că nu mi-am terminat cariera sportivă, am făcut handbal de performanţă la Clubul Steaua şi mi-am rupt un menisc. Pe urmă m-am făcut actor, pe parcurs am regretat că nu am făcut acest pas mai devreme. Mai târziu că nu am făcut anumite roluri. Tot regretând, viaţa mi-a dat şansa să lucrez. Acum mi se pare că am făcut lucruri cât pentru două vieţi. Am regizat peste 90 de spectacole. Actorii trăiesc într-o altă realitate. Când mă duc acasă, mă uit în ochii copiilor mei şi folosesc vorbe din piese.

Reporter:Cum ai trecut de la actorie la regie?

Dan Tudor:Cum am trecut şi de la şoferie la actorie. Trebuia să joc la Comedie într-un spectacol după un text rusesc. Regizorul respectiv mai făcuse la Naţional două piese, dar fuseseră proaste. Directorul a renunţat la proiect, eu m-am supărat. În acea piesă trebuia să joc rolul unui tractorist care devine actor, cum eu trecusem prin asta, era perfect. Deşi era vorba de o piesă rusească, cu timpii respectivi, ştiam ce trebuie să fac, îmi venea mănuşă. M-am dus pe sus, am plâns, simţeam că am şansa să fac un rol care mi se potriveşte. Directorul mi-a zis: “Dacă vrei şi reuşeşti să îi lămureşti şi pe ceilalţi, o poţi face tu!’’

Dan Tudor:Am făcut un spectacol cu cei din liga a doua din teatru, cu care am luat premiu la Festivalul de la Galaţi. Apoi am regizat la rând cinci spectacole. După un timp am făcut şi studii în zona asta. Mi-am luat şi doctoratul. Am regizat peste 90 de piese, dar şi joc, acum repet pentru trei deodată. Tot timpul meu este aici, altceva nu fac. Până şi în vacanţă plec cu două pungi de texte. Acum am nişte proiecte în Italia. Ambasadorul Italiei şi directorul unui teatru din Bologna au văzut „Slugă la doi stăpâni” şi m-au chemat acolo. Am fost la Teatrul Goldoni din Veneţia, iar acum, pe 21 martie, urmează Bologna. Voi pune în scenă piesa „Şantaj”, cu actori italieni.

Reporter:Câştigi bine? Poţi trăi decent din ce faci?

Dan Tudor:Am câştigat şi sume incredibile. Deşi e un om simplu, tata m-a învăţat nişte lucruri de bază. Când te duci la pescuit, aruncă toate undiţele, una pentru peşte mare, alta pentru mijlociu şi una pentru peşte mic, cu asta vei prinde permanent. Când trage la cea cu peşte mare, scoţi toate undiţele pe mal şi te concentrezi. Am un simţ pentru proiectele mari. Atunci scot toate undiţele mari şi îl fac cât de bine pot.

Directorii de teatru mă cheamă permanent şi îmi spun să le fac o piesă de public. Lucrul acesta mă amuză, aşa că le spun: Cei pe care i-aţi chemat până acum, nu se adresau publicului. Piesele alea de ce se joacă de două ori şi sunt nominalizate la Uniter. Omul obişnuit stă crispat în sală, ca după o vomă, şi noi îi premiem, pentru că ne hrănim propriile angoase şi frustrări.

Reporter:De ce se plâng actorii că nu au bani? Ce faci tu şi nu fac ei?

Dan Tudor:Cei care se plâng poate că nu au avut şansele mele. Poate că nu au fost acolo când trebuia. Poate nu au avut parte de protecţii importante, aşa cum am avut eu. Am simţit întodeauna deasupra mea o aripă protectoare, că a fost Stănculescu, că a fost Albulescu, că a fost Caramitru, când am ajuns la Naţional. Am învăţat să dau termene clare şi să mă ţin de ele. I-aş învăţa să fie punctuali, să vină mai devreme, să vină în întâmpinarea textului. Viaţa m-a învăţat să nu îmi ratez şansele. Fac de 20 de ani meseria asta, nu aş putea să spun că am reuşit tot ce mi-am propus într-un an sau în cinci. Când am revenit din Irlanda, unde am jucat doi ani , am venit cu o sumă mare de bani, pe care aici aş fi câştigat-o în zece ani. Am câştigat foarte bine, am fost foarte bine văzut, am apărut în producţii cu foarte mare succes. Am nimerit într-un spectacol care s-a jucat în 18 oraşe din Irlanda. Am cunoscut oameni importanţi, directori de teatru, nu m-am dus în vizită. De exemplu, acolo actorii de la Naţional aveau 6.000 de euro salariul, dar puteai să ai şi proiecte. Pentru un spectacol puteai obţine între 500 de 1.000 de euro. Aveam şi patru pe săptămână. Am înţeles că se poate trăi din asta, am văzut şi un sistem care funcţiona altfel. Acolo spectacolul e deplasat, nu încremeneşte într-un teatru. Dacă mă compar cu de Niro, sunt sărac, dar dacă mă compar cu un coleg de la Naţional, sunt chiar bogat.

Am investit la bursă, am avut chiar şi acţiuni. M-am sfătuit cu nişte foşti colegi, care au ajuns directori de bănci. Am făcut nişte plasamente şi am câştigat.

Românul are o vorbă: Suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine. Investeşti în haine, ai costume scumpe?

Există o investiţie sănătoasă în zona asta, pentru întâlniri de snobăreală. Chiar termenii contractului scad de la prima întâlnire. Dacă ai ciocatele de la Armani, aşa cum le are şi el, poate să îţi dea suma aceea la care s-a gândit el. Dacă te vede îmbrăcat din Obor, te tratează ca atare.

Reporter:Ce trăiri te-au marcat?

Dan Tudor:Mama a murit când noi eram copii. A fost un accident îngrozitor. Ne-a luat casa foc. Lucrul asta m-a marcat foarte tare. Aveam 14 ani. Ne-a crescut tata. Regret că nu m-a văzut jucând, dar am convingerea că la baza izbânzilor mele se află ea, că forţa mea mea este ea. După asta, am înţeles că ceva mai rău nu mi se poate întâmpla, că tot ce era mai rău se petrecuse. Uneori, gândul meu se ducea către mama. Îi simt prezenţa.

CITEȘTE ȘI  Lucian Ban: "Românii - un public foarte bun"

Reporter:Tatăl tău vine la teatru?

Dan Tudor:L-am chemat pe tata la “Bârfe, zvonuri”. M-a adus la spectacol cu Dacia lui cea veche. În faţa teatrului, închid uşa de la maşină şi îi prind degetul. A stat cu degetul în sus, în primul rând, tot spectacolul. A fost ceva îngrozitor. La sfârşit mi-a spus: ”Nu ştiu ce comedie a fost asta, că pe mine m-a durut sufletul!”

Reporter:De unde îţi vine relaxarea asta?

Dan Tudor:Oamenii au nevoie de deconectare. Cred că din cauza asta pot lucra cu actorii mari. Nu îmi propun mize mari. Nu spun niciodată: Băi, le rupem gura cu spectacolul asta. Îi nimicim. Pur şi simplu mă bucur că ne-am întâlnit în acel context, mă bucură fiecare zi. Îmi urmăresc cu o anumită abilitate ţelul. Nu mă interesează dacă destinul meu se pune pe cer sau nu. Sunt fericit că îmi fac profesia, care mă costă destul, timp, lipsă de lângă copiii mei. Sunt sacrificii accepate, dar dureroase. Eu fac distribuţia cu oamenii cu care îmi place să stau la masă. Dacă nu mi se face rău, îi chem. Am primit şi mesaje de amininţare de la nişte actriţe.

Reporter:Te deranjează când se spune despre un om că joacă teatru? E o exprimare nefericită?

Dan Tudor:Oamenii din afara teatrului joacă mai mult teatru, pentru că nu au unde să îl exprime. Îi privesc tot timpul ca pe nişte personaje, şi chiar asta sunt. Nu suport momentele în care unul una zice şi alta e.

Reporter:De ce sunt atât de mulţi actori bolnavi? E un consum atât de mare?

Dan Tudor:E un consum mare, dar, dacă ar fi după mine, aş vrea ca toţi actorii să fie bolnavi de inimă, pentru că atunci ar juca fiecare spectacol ca şi cum ar fi ultimul, nu şi-ar bate joc. Ca să fii actor îţi trebuie talent, sănătate, răbdarea unei vieţi. Până când se trage cortina, nu trebuie să faci bilanţuri.

Reporter:Dincolo de scenă, cum e Radu Beligan?

Dan Tudor:Beligan e o picătură de teatru, şi pe scenă,dar şi în afara ei. Este o esenţă a teatrului. Dacă judeci neputinţa, în ceea ce îl priveşte, greşeşti. Neputinţa lui apără adevărul teatral. El nu are tonuri false, iar noi toţi, cu toată putinţa noastră fizică, nu suntem acolo. Suntem departe. Când îl urci pe scenă, e ca un animal în mediul lui, cât mai poate fizic. E fantastic!

Reporter:Ai fost fericit de fiecare dată când dragostea ţi-a cotrobăit prin suflet?

Dan Tudor:Am fost şi fericit în dragoste, dar şi nefericit. E minunat să poţi iubi. Înţelegi cu adevărat acest cuvânt când te muţi, cu bagaje, către copii. Energia ta se duce către ei. Şi, ca într-o balanţă justă, ei devin mai importanţi, eu mai nesemnificativ. E foarte frumos. E dragoste când iubeşti şi nu îţi pasă cât te costă. Am avut noroc. Viaţa mi l-a adus în cale pe singurul om care s-a potrivit cu drumul meu. Am regizat un spectacol la Piatra Neamţ şi am cunoscut-o acolo. După am plecat în Irlanda. Când m-am întors, m-am gândit cu cine aş vrea să îmi petrec viaţa, trecusem printr-un divorţ, şi m-am gândit la ea. Am fost împins de îngerul meu. Între noi nu există orgolii, ne-am nimerit în acelaşi film.

Reporter:Cine a făcut primul pas?

Dan Tudor:Cred că într-o relaţie primul pas e făcut împreună. E un pas care vine înainte de a ne întâlni. Totul a decurs atât de firesc, copiii noştri au venit în linişte, în bunăstare materială, pentru că lucrurile mi-au mers. Fiecare copil a venit cu mai mult noroc. Pe toţi ne sperie încă o viaţă în plus, dar lucrurile se aşază. Dacă aş fi mai tânăr, aş mai face un copil. Îmi place să-i văd. Sunt cele mai frumoase spectacole făcute de mine.

Reporter:Te-ai lăsat greu însurat? Ai făcut-o de două ori.

Dan Tudor:Nu. M-aş fi însurat cu toate fetele de care am fost îndrăgostit.

Reporter:Iubim de mai multe ori sau o singură dată?

Dan Tudor:Iubirea împărtăşită e una. Am fost îndrăgostit de mai multe ori, dar convingerea mea este că am iubit o singură dată. Mă uit la dragostea noastră de pe margine şi mă minunez că mi se întâmplă mie. Dacă toate fetele m-ar fi cunoscut aşa cum sunt, ar fi rămas nemăritate, pentru că trebuie să fiu acceptat cu fesul în cap şi cu şosetele în picioare.

Reporter:Există o replică în care te regăseşti?

Dan Tudor:Să crezi în dragoste! Să crezi în ea, să nu existe nicio îndoială. Dacă nu e nicio îndoială, atunci eşti puternic, eşti solid. Să nu existe nicio urmă de îndoială. Nu îţi lăsa mintea să aibă îndoieli în dragoste. Şi nu te lăsa îndoit!

Reporter:Ai avut îndoieli în dragoste?

Dan Tudor:Nu. Am avut atâta încredere, încât am pierdut pe mâna mea. Am suferit, am urlat, nu am înţeles, însă am rămas împăcat.

Reporter:Cum ai reuşit?

Dan Tudor:Ştiind că nu am greşit. Am făcut tot ce se putea face, fizic sau emoţional. Atâta am avut timp, atâta am avut viaţă, atâta am înţeles. Am încercat întotdeauna să fiu acolo.

Reporter:Lasă urme iubirea?

Dan Tudor:Tot timpul. Rămân nişte insule, iar cand te întorci acolo, te regăseşti alături de cine erai. Din fericire, în inima sentimentelor mele sunt soţia şi copiii. Trecutul ne urmăreşte permanent, noi stăm mai mult în trecut. Personajele au fost, mâine devine amintire tot ce a fost azi, mai ales în scenă. CV-urile noastre sunt tot trecut. Sunt motive de durere, nu de plăcere, pentru că îţi dai seama cât timp a trecut.

Reporter:Ce e femeia pentru Dan Tudor?

Dan Tudor:Un argument ca noi să fim mai buni. Voi sunteţi mai sensibile, mai delicate, mai diafane. Voi sunteţi mai ceva decât noi. Prin comparaţia asta, poţi să înţelegi altfel lucrurile, să faci un pas în spate în faţa unei minuni. Dacă te duci aproape de Coloana Infinitului, te doare gâtul doua zile. Dacă te distanţezi şi îţi dai timp, vezi altfel lucrurile.
’’Bărbatul nu ajunge niciodată la maturitate’’

Reporter:Cum e bărbatul la 40 de ani? S-a întâlnit cu maturitatea?

Dan Tudor:Bărbatul nu ajunge niciodată la maturitate. Tot efortul nostru e de a păstra copilul acela candid, care să descopere fiecare lucru în parte. Bărbaţii nu ajung niciodată bărbaţi. Se dezvoltă fizic, dar există o doză de candoare, de naivitate. Dacă voi aţi şti asta, v-aţi speria.

Reporter:Ce ţi se reproşează cel mai des?

Dan Tudor:Soţia mea îmi spune că nu sunt conectat la realitate. Fata noastră mijlocie a împlinit cinci ani. M-am dus să ridic tortul, care fusese plătit de soţia mea cu o zi înainte. L-am luat, am venit acasă şi soţia m-a întrebat: ”Şi căruţul cu fata cea mică unde e?” Uitasem că mai am un copil şi o lăsasem la cofetărie. Am fost singur şi dintr-o dată m-am trezit cu trei copii.

Reporter:Mai zâmbesc românii sau trăim în zodia depresiei?

Dan Tudor:Nu avem cum să nu zâmbim. Noi suntem singurii de pe Pământ care râdem la înmormântare. Chiar astăzi îmi spunea o colegă că a fost la o înmormântare şi că înainte de a pleca era marcată de acest eveniment tragic, dar când a ajuns acolo, mama celui care murise i-a spus colegei mele: “De 80 de ori l-am strigat, dar nu-mi răspunde”. Şi totul s-a schimbat.

Reporter:Ai prins cele mai bune trenuri? În dragoste, în profesie?

Dan Tudor:În dragoste, da. În profesie nu sunt sigur. Nu vreau să fiu mai mare ca Andrei Şerban, nici egalul lui Purcărete, nici în greutate, nici în valoare. Ce mi se întâmplă are o importanţă pentru propriul meu destin. O parte din produsele mele au emoţionat, o parte au împresionat, rămân undeva pe retină. Familia rămâne însă cea mai bună investiţie.

Reporter:Te-ai simţit vreodată un maratonist în cursa asta a iubirii?

Dan Tudor:Nu am avut timp. Am fost întotdeauna un defensiv. Eu sunt om de scaun, nu de acţiune.

Reporter:Ce te-a învăţat viaţa?

Dan Tudor:Să fii drept, să spui atunci, să nu laşi să treacă timpul! Acestea sunt lucrurile care pot rezolva orice tip de relaţie. Să fii treaz în momentele cheie din viaţă, să te fixezi în miezul lucrurilor, ca să fii antrenat.

Reporter:Nefericirea te-a însoţit vreodată?

Dan Tudor:O jumătate din mine e permanent nefericită. E partea aceea cu lucrurile tragice pe care nu le-am putut îndrepta. Tot ce se întâmplă urât pe lumea asta mă nefericeşte.

Reporter:O replică din piesa pe care ai regizat-o, Nemuritorul, cu Radu Beligan, care îţi e aproape de suflet?

Dan Tudor:Viaţa este ca o călătorie cu trenul, haideţi să o facem la clasa l.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017