Deschiderea Librăriei Humanitas Braşov

Deschiderea Librăriei Humanitas Braşov

Libraria Humanitas Brașov

Libraria Humanitas Brașov

Deschiderea festivă a Librăriei Humanitas Braşov va avea loc joi, 19 septembrie, la ora 18.00, iar la eveniment îi veţi putea întâlni pe autorii Humanitas: Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.

Autorii Humanitas prezenţi la deschiderea festivă vor oferi autografe. Seara se va încheia cu un pahar de vin, iar evenimentele Librăriei Humanitas Braşov vor continua săptămână de săptămână cu lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, sesiuni de autografe. Începând cu luna septembrie, până la sfârşitul anului, îi veţi întâlni în librărie pe Ioana Pârvulescu, Olivia Steer, Octavian Pantiş, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Grigore Leşe, Lucian Boia, Sega, Denisa Comănescu, Florin Piersic jr, Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu.

 Librăria Humanitas Braşov se află în Piaţa Sfatului, lângă Biserica Neagră, are o suprafaţă de peste 200 mp, patru încăperi, o cafenea şi o cameră specială – o cameră-muzeu cu istoricul clădirii şi masa rotundă a cărţilor cadou. În rafturile librăriei sunt prezente aproape 100 de edituri cu 14.500 de titluri, din care peste 65% sunt noutăţi şi bestselleruri.  După moderna Librărie Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti, deschisă anul trecut, arhitectul Johannes Bertleff – Exhibit Arhitectura – s-a întors în Braşov pentru a începe o muncă migăloasă de consolidare şi de restaurare, centimetru cu centimetru, la capătul căreia monumentul istoric de categoria A, aflat într-o tristă stare de degradare, a fost reintegrat în circuitul funcţional al Pieţei Sfatului„Librăria Humanitas Braşov se află într-o veche casă patriciană, cu spaţii boltite şi picturi murale recuperate. Această delicateţe trebuia păstrată. Pentru conceperea mobilierului am utilizat forme inspirate din epoci trecute, familiare casei, puse în operă însă cu materiale moderne. Mobilierul răspunde particularităţilor încăperilor, creează ambianţe diferite pentru fiecare spaţiu şi este în acelaşi timp suport pentru sistemul de iluminat, eliberând astfel tavanul boltit” a declarat arhitectul Johannes Bertleff.

CITEȘTE ȘI  S-a lansat volumul colectiv "România noului val"

Casa la parterul căreia a fost amenajată librăria, cunoscută în Braşov drept casa Albrich-Hiemesch, se află pe latura sudică a Pieţei Sfatului, lângă Biserica Neagră, şi este una dintre cele mai vechi clădiri ale oraşului, o lespede aflată în subsol dezvăluindu-i începuturile în 1566. A fost unul dintre imobilele de patrimoniu care au avut de suferit, prins într-un anevoios proces de retrocedare. Lucrurile au fost însă repede decise după clarificarea situaţiei şi intrarea în proprietatea Bisericii Evanghelice din Braşov. Întreaga clădire va deveni un centru cultural: la parter o librărie, la etaj un muzeu cu exponate ale bisericii, la mansardă o galerie de artă cu expoziţii temporare, iar curtea interioară va găzdui terasa unei cafenele literare.

Grupul Humanitas are 23 de ani şi cinci companii: Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Editura Humanitas Multimedia, Humanitas Digital şi Librăriile Humanitas, cu librării în 11 oraşe din ţară: Oradea, Alba Iulia, Sibiu, Cluj, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Bucureşti şi acum Braşov.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus