Donațiile pentru achiziționarea "Cumințeniei Pământului" prin SMS și teledon

Donațiile pentru achiziționarea “Cumințeniei Pământului” prin SMS și teledon – VIDEO

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului

Donațiile în campania de subscripție publică pentru achiziționarea “Cumințeniei Pământului” de Constantin Brâncuși se vor putea face și prin SMS, dar și prin campanii de tip teledon, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-un briefing la Palatul Victoria.

Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență pentru completarea OUG nr. 10 din 30 martie 2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziționarea unui bun aparținând patrimoniului cultural național mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural național mobil.



“În ordonanța pe care Guvernul a aprobat-o astăzi creăm mecanismele de colectare și de colaborare cu persoane juridice interesate pentru a sprijini această acțiune. Conform modificărilor pe care le-am aprobat astăzi, Guvernul, prin Ministerul Culturii, poate încheia contracte cu persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, pentru a sprijini colectarea de fonduri, poate stabili în mod expres modalități de colectare a fondurilor și termenele până la care banii pot fi virați în conturile ministerului și, de asemenea, în baza acelorași contracte, aceste persoane juridice de drept privat vor suporta integral, din fonduri proprii, toate cheltuielile necesare pentru colectarea donațiilor, având responsabilitatea integrală pentru gestionarea sumelor până la virarea acestora. Pe scurt, este vorba de crearea mecanismelor pentru ca procesul de donație să poată avea loc și prin SMS-uri și prin campanii de donație de tip teledon. Nu avem acest cadru legal în momentul acesta, pentru o instituție a statului. L-am creat în acest moment, a explicat Dan Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a invitat televiziunile să sprijine campania pentru “Cumințenia Pământului”. “Mă adresez televiziunilor, dacă pot, să sprijine această campanie și (…) să organizeze teledonuri. Le vom asigura sigur tot sprijinul necesar, atât cât putem și cât putem contribui și noi la această campanie. Dar suntem desigur interesați de o coparticipare și de sprijinul pe care fiecare televiziune în parte îl poate asigura pentru o campanie de teledon, de exemplu acestui proces care ține până la urmă de consolidarea patrimoniului național”, a afirmat Suciu informează Agerpres.

Acesta a precizat că urmează să fie încheiate acorduri cu toți operatorii de telefonie mobilă, pentru a putea fi făcute donații prin SMS.

CITEȘTE ȘI  Producător de software donează 100.000 de euro pentru „Cuminţenia Pământului”

“Nu s-au încheiat acordurile pentru simplul motiv că nu aveam cadrul legal. Am încercat să găsim o formulă de a avea aceste acorduri și intenția (…) era de a avea cu toți operatorii de SMS acest acord, dar ne trebuia acest cadru legal pentru donațiile pe SMS, de aceea am adoptat ordonanță de urgență”, a spus Dan Suciu.

Potrivit acestuia, numerele de telefon la care se vor putea face donații vor fi anunțate într-o săptămână. “Probabil într-o săptămână, încercăm să o facem cât mai repede pentru că e în interesul nostru să facem cât mai repede acest anunț. În momentul respectiv afișăm și la campania propriu-zisă care a început, campania de publicitate, și numerele respective, le vom promova intens”, a menționat Suciu.

Acesta a precizat că, cel mai probabil, în cazul sumelor donate prin SMS se va merge pe practica tradițională.

“În acest moment, site-ul (campaniei — n.r.) este funcțional, se poate dona orice sumă pe (…) www.brancusiealmeu.ro (…) printr-o procedură simplă (…). Pe SMS vor fi sume probabil tradiționale, pentru că deja există o practică pe metodologia respectivă de donație și cred că vom merge și noi pe această practică de donație (…) 2-4-8 sau 10 euro”, a explicat Dan Suciu.

Întrebat cum vor fi returnați banii donați prin SMS, dacă în urma campaniei nu se vor strânge sumele necesare pentru achiziționarea operei “Cumințenia Pământului”, Suciu a răspuns: “Noi plecăm de la premisa că strângem banii respectivi, de aceea facem toate mecanismele și stabilim toate motoarele de strângere a fondurilor. (…) Să plecăm de la premisa că strângem banii — de aceea facem această campanie — și să arătăm această solidaritate națională față de un bun public care intră în patrimoniul cultural al României și (…) al nimănui altcuiva”.

Dan Suciu nu a dat detalii despre sumele colectate până în prezent în cadrul campaniei, precizând că urmează să fie făcute publice săptămâna viitoare.

e-Cultura.info/ Autor: Mădălina Cerban


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017