Expoziţia "Brăila veche în imagini"

Expoziţia “Brăila veche în imagini”

Carte postală Brăila

Carte postală Brăila

Casa Petre Ştefănescu Goangă găzduieşte, sâmbătă, vernisajul expoziţiei foto “Brăila veche în imagini”, prilej cu care se va realiza şi o sesiune de videoproiecţii pe aceeaşi temă.

Evenimentul este prilejuit de Zilele Europene ale Patrimoniului, când se va lansa şi materialul informativ “Ipostaze spaţiale ale valorilor renaşterii în Brăila modernă”. De asemenea, Direcţia pentru Cultură va organiza o călătorie itinerantă prin Brăila pentru conştientizarea sentimentului de apartenenţă comună la valorile municipiului Brăila. La ora 10:00, toţi cei interesaţi trebuie să fie prezenţi la Ceasul monumental, de unde se va pleca şi se vor vizita: ansamblurile arhitecturale din Piaţa Traian şi Poligon, Fântâna, Statuia lui Traian, geamia transformată în biserică, Centrul cultural “Nicăpetre”, Grădiniţa nr. 9, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”.

CITEȘTE ȘI  Expoziție de artă plastică contemporană "Saloanele Moldovei" la Bacău

Ei vor beneficia şi de explicaţii oferite de un specialist în patrimoniu. Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 – 29 septembrie 2014. Manifestările sunt organizate de Biblioteca judeţeană “Panait Istrati” în parteneriat cu Arhivele Naţionale, Casa muzicii “Petre Ştefănescu Goangă” şi Direcţia pentru Cultură.

e-Cultura.info

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017