Expoziția "Icoana - credință și tradiție", deschisă la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB)

Expoziția “Icoana – credință și tradiție”, deschisă la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB)

Expoziția

Expoziția “Icoana – credință și tradiție”

Expoziția “Icoana – credință și tradiție”, ediția a III-a, a fost vernisată joi la Teatrul Național București, ea propunând o selecție dintre cele mai frumoase icoane pe sticlă și pe lemn, lucrate de meșteri și creatori populari contemporani din România.

“Expoziția este un proiect inițiat de Institutul Național al Patrimoniului și Direcția de Patrimoniu Imaterial prin care încercăm să realizăm promovarea celor care lucrează în continuare în stilul tradițional românesc și, evident, în ceea ce privește icoana pe lemn, în stilul bizantin. Totodată, încurajăm prin această expoziție creatori populari care, în colțuri de țară în care nici nu te aștepți, au creat cercuri de copii care pictează”, a declarat Oana Petrică, director în Institutul Național al Patrimoniului.

Cu ocazia vernisajului au fost acordate și premii celor mai buni meșteri iconari.

Juriul care a desemnat câștigătorii i-a avut în componență pe preot prof. dr. Florinel Șerbănescu, consilier patriarhal (președinte), pe conf. univ. dr. Petru Cosmin Paulescu, decanul Facultății de Arte Decorative și Design, și pe Adriana Popescu, director Strategii Culturale și Comunicare TNB.

“Pentru juriu (…) nu a fost un lucru ușor să aleagă câștigătorii, pentru că lucrările de față sunt foarte bune, fiecare dintre ele având o notă originală și personală și sunt încărcate de ceea ce numim har dumnezeiesc. (…) Aceste lucrări nu sunt simple lucrări de artă, niște manufacturi, ele depășesc cadrul deschizând un orizont larg spre spiritualitate”, a spus Petru Cosmin Paulescu.

CITEȘTE ȘI  S-au decernat premiile Bienalei de Artă de la Veneția

La secțiunea Icoane pe lemn, Liviu Florin Dumitrescu (București) a obținut Premiul al II-lea, Ioana Gruianu (Pantelimon — Ilfov) și Paul-Tiberiu Botescu (București) — Premiul al III-lea ex-aequo, iar Nicolai Nestor (Câmpina — Prahova) — mențiune. Premiul I nu s-a acordat.

La secțiunea Icoane pe sticlă, Premiul I i-a fost acordat lui Nicu Muntean (Vinerea, Cugir — Alba), Premiul al II-lea ex-aequo — Elena Băniceru (Moreni — Dâmbovița) și Ioana Negoiță (Sibiu), Premiul al III-lea ex-aequo — Elena Adriana Popa (Chitila — Ilfov) și Fabian Gavriluțiu (București), Mențiune — Maria Măciucă (București).

Au fost acordate, de asemenea, diplome de excelență pentru Florian Colea (Târgoviște — Dâmbovița) — pentru calitățile estetice și tehnica compoziției iconografice, Liana-Cristina Pui (București) — pentru eleganța și expresivitatea compoziției și Maria Colhon (Sebeș — Alba) — pentru păstrarea valorilor iconografice tradiționale.

Expoziția, organizată de Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Teatrul Național București “I. L. Caragiale” și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, va fi deschisă la București în perioada 15 decembrie 2016 — 12 ianuarie 2015, iar în perioada 18 ianuarie 2017 — 6 februarie 2017 va fi itinerată la Iași.

e-Cultura.info / Autor: Petronius Craiu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017