Expoziția "Povestea lăzilor săseşti din Transilvania", la MNIR

Expoziția “Povestea lăzilor săseşti din Transilvania”, la MNIR

Expoziția  itinerantă

Expoziția itinerantă “Povestea lăzilor săseşti din Transilvania”

La sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc deschiderea expoziţiei temporare itinerante “Povestea lăzilor săseşti din Transilvania”, miercuri, 18 noiembrie 2015, cu începere de la ora 13:00. Organizată în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, prin Compartimentul de Etnografie Săsească Emil Sigerus.

Itinerarea expoziţiei la Muzeul Naţional de Istorie a României oferă publicului din Bucureşti ocazia de a cunoaşte şi aprecia bogăţia şi frumuseţea patrimoniului săsesc prezent în colecţiile muzeale sibiene. Expoziţia prezintă lăzile săseşti transilvănene, cu referire, în special, la tipologia şi modul în care acestea au fost utilizate pe teritoriul transilvănean.

Piesele expuse cuprind lăzi mai vechi, din secolul al XVI-lea, sau mai noi, din secolul al XXI-lea, confecţionate de meşteri dulgheri şi tâmplari. De asemenea, proiectul expozițional oferă informaţii ale unor categorii de lăzi săseşti ce au umblat pe drumurile Transilvaniei ticsite cu haine şi valuri de pânză, pline cu cărţi şi documente importante, sau chiar umplute cu alimente, grâne și alte lucruri numai de către călători şi proprietari ştiute. Odată deschise, lăzi săseşti trezesc amintiri care ne duc cu gândul la întâmplări de demult, la casa bunicii, la mirosul de lavandă… şi la întrebări precum: Care a fost istoria acestei lăzi? La ce servea această ladă şi cine a folosit-o? Unde sunt acum cheile care deschideau lăzile, lădiţele şi cuferele vremii?

CITEȘTE ȘI  Expoziție de ii, la Muzeul Județean Satu Mare

Prima expoziţie dedicată lăzilor săseşti din Transilvania, a luat naştere la Sibiu, în perioada 16 mai – 20 octombrie 2015.

Pentru realizarea acesteia au fost împrumutate piese din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Muzeului Municipal Mediaş şi colecţiile Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România. Curatorul expoziției este doamna Simona Malearov.

Expoziţia este deschisă în perioada 18 noiembrie 2015 – 18 ianuarie 2016, putând fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017