Festivalul Constantin Silvestri, la a 25-a ediție

Festivalul Constantin Silvestri, la a 25-a ediție

Festivalul Constantin Silvestri, la a 25-a ediție

Constantin Silvestri

Tot mai mulți artiști de excepție din țară și din străinătate se arată interesați an de an să cânte pe scena Festivalului Muzical Internațional ‘In memoriam Constantin Silvestri’ de la Târgu Mureș, ajuns la a XXV-a ediție.Acest interes este generat și de faptul că pianistul, compozitorul și dirijorul Constantin Silvestri (născut la 31 mai 1913 în București și decedat în 23 februarie 1969, la Londra) a studiat câțiva ani la Conservatorul care funcționa în Palatul Culturii din Târgu Mureș și tot aici a compus prima sa piesă — ‘Lieder’, pe versuri de Heinrich Heine.

Cel mai important este că artiști de excepție sunt foarte interesați să vină pe scena acestui festival și ne oferă prilejul de a invita și alți artiști mari din țară și de peste hotare. Artiștii doresc să vină, să revină, fiindcă este o manifestare de excepție organizată în fiecare lună octombrie, începând din 1990, în acest minunat Palat al Culturii din Târgu Mureș. Și se mai știe că pe aceste scări a circulat cândva și Constantin Silvestri. De la an la an festivalul a câștigat tot mai mult și în importanță în ce privește interesul publicului și artiștii (…) Constantin Silvestri este o mare personalitate, o valoare a culturii noastre. Ne mândrim și noi, târgumureșenii, pentru că deși a fost o personalitate fascinantă, internațională, aici a urmat primii pași în muzică (…) Forța talentului său nu a fost pusă în discuție de nimeni. La Conservatorul din Târgu Mureș a studiat pianul, aici în Palatul Culturii, care, ca o fericită coincidență, a fost construit în 1913, anul nașterii lui Silvestri. Cred că s-a simțit acasă poate și din acest punct de vedere’, a declarat Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș citat de Agerpres.

Constantin Silvestri a început să studieze la Târgu Mureș în 1925, la vârsta de 12 ani, avându-l ca profesor de compoziție pe Zeno Vancea, și a absolvit ‘cu onoruri’, în 1928, unul dintre cursurile avansate ale Conservatorului, ocazie cu care și-a publicat prima compoziție, ‘Lieder”. În această perioadă, la Conservatorul din Târgu Mureș, Constantin Silvestri a fost remarcat chiar de către marele compozitor român, George Enescu, cel care i-a marcat cariera.

CITEȘTE ȘI  Homefest, primul festival cultural găzduit de bucureșteni

Pentru a cinsti memoria marelui pianist, compozitor și dirijor — plecat prematur din viață, la nici 56 de ani — conducerea Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a decis, în 1990, să organizeze un festival ‘In memoriam Constantin Silvestri’.

‘Ideea festivalului i-a aparținut lui Csiki Boldizsar, fostul director al Filarmonicii. S-a dorit organizarea unui eveniment permanent aici, la Târgu Mureș, care să atragă atenția publicului asupra valorii acestui om de cultură care a fost Silvestri, cu care ne mândrim și noi, fiindcă aici a făcut primii pași în muzică, aici a fost descoperit de Enescu. Acest festival a ajuns la a 25-a ediție, și-a propus să fructifice creația lui Silvestri și în fiecare ediție a festivalului se interpretează lucrări ale acestuia — deși sunt puține lucrări pentru orchestră, de fiecare dată în deschiderea festivalului se cântă compozițiile sale. În câțiva ani s-a putut face o constatare: că există interes pentru această manifestare, nu doar ce ține de imaginea lui Silvestri, cât de artiștii care doresc să urce pe această scenă a festivalului’, a subliniat Cazan.

Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Muzical Internațional ‘In memoriam Constantin Silvestri’ de la Târgu Mureș a debutat în data de 8 octombrie și se va încheia în 29 octombrie, iar la acesta participă artiști din România, Ungaria, Franța, Rusia, Ucraina, Israel, Azerbaidjan și Argentina.

e-Cultura.info/Autor: Dorina Matiș

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017