Festivalul "Drumul Lung spre Cimitirul Vesel" debutează în Târgu Lăpuș

Festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” debutează în Târgu Lăpuș

Festivalul

Festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” debutează în Târgu Lăpuș

Festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” debutează în Târgu Lăpuș, cu o petrecere pe stradă și se încheie pe 20 august, informează un comunicat al organizatorilor.

“La kilometrul 0 al orașului Târgu Lăpuș, la răscrucea unde se întâlnesc trei biserici, ortodoxă, romano-catolică și reformată, traficul rutier va fi închis pentru o mare petrecere pe stradă, în stil lăpușean”
, arată sursa citată.

Imediat după slujbele bisericești de duminică dimineața, delegații din satele lăpușene pornesc spre Târgu Lăpuș, se întâlnesc la Primăria orașului și defilează spre centru, într-o “paradă a bucuriei și a portului popular”, promit organizatorii.

Primarul localității îi invită pe turiști să vină la eveniment cu port popular.

“Am fi deosebit de încântați dacă ne-am întâlni cu dumneavoastră îmbrăcați în straie populare sau purtând cel puțin un obiect vestimentar cu motive populare”, declară Mitru Leșe, primarul orașului Târgu Lăpuș, citat în comunicat.

CITEȘTE ȘI  Cercetătoarea Liliana Passima numită manager interimar al Muzeului Naţional al Țăranului Român (MNŢR)

Aflat la cea de-a opta ediție, festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” se desfășoară anul acesta în două etape, pe parcursul a două săptămâni: 23 — 30 iulie, în Țara Lăpușului și 13 — 20 august, în Țara Maramureșului.

“Țara Lăpușului deține comori bine păstrate de-a lungul veacurilor în ceea ce privește tradiția gastronomică, meșteșugul și arta portului popular, cântecul și jocul la șezători, cioplitul în lemn și alte îndeletniciri”, declară Peter Hurley, inițiatorul proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.

În fiecare zi a săptămânii, între 23 și 30 iulie, un alt sat din Țara Lăpușului găzduiește un eveniment în cadrul festivalului: Boiereni (luni), Dămăcușeni (marți), Suciu de Jos (miercuri), Libotin (joi), Costeni (vineri), Lăpușul Românesc (sâmbătă), culminând cu o mare nuntă tradițională lăpușeană, pe 30 iulie, la Groșii Țibleșului.

e-Cultura.info / Autor: Marius Frățilă.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017