Festivalul Filmului European în București și în 7 orașe din țară

Festivalul Filmului European în București și în 7 orașe din țară

Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European – ediţia a XXII-a se va desfăşura în acest an în perioada 7 mai – 3 iunie în Bucureşti şi şapte oraşe din ţară.

Prin dimensiunea francofonă a programului, această ediţie a FFE, care se desfăşoară sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, anticipează Sezonul România – Franţa.

“Ne bucurăm că, în anul Centenarului Marii Uniri, reuşim să aducem Festivalul Filmului European în mai multe locuri din România decât oricând până acum. Proiect de referinţă al Institutului Cultural Român, Festivalul Filmului European se desfăşoară, în 2018, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. Celebrăm astfel o artă încă tânără la scara istoriei – dacă ne gândim că nu demult marcam 120 de ani de la primele proiecţii ale fraţilor Lumiere – dar definitorie pentru identitatea culturală a continentului. Prin dimensiunea francofonă a programului, această ediţie a FFE anticipează, totodată, Sezonul România – Franţa, program amplu aflat la orizont. Festivalul pe care-l itinerăm în luna mai în ţară e şi un bun prilej să ne amintim că, graţie succeselor internaţionale repurtate de cineaştii români, filmul continuă să reprezinte un domeniu fanion pentru cultura română de azi”, afirmă Liliana Ţuroiu, citată de Agerpres.

CITEȘTE ȘI  Academicianul Eugen Simion cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti

Festivalul, al cărei spectacol de gală este programat pentru seara de luni, 7 mai, la Teatrul Naţional Bucureşti, va debuta cu o comedie dramatică, “Au revoir la-haut” / “La revedere acolo sus” (Franţa, 2017, în regia lui Albert Dupontel), un film a cărui acţiune este plasată exact acum o sută de ani, în Franţa. Ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaître, câştigător al premiului Goncourt în 2013, filmul a primit mai multe César-uri, printre care cele pentru cea mai bună regie şi cea mai bună imagine (Vincent Mathias).

FFE se desfăşoară în Bucureşti (7 – 13 mai), Galaţi (11 – 13 mai), Târgu Mureş (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timişoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iaşi (1 – 3 iunie) şi Sibiu (1 – 3 iunie).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European şi EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele şi institutele culturale europene.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus