Festivalul "Gala Vedetelor - VEDETEATRU” Buzău

Festivalul “Gala Vedetelor – VEDETEATRU” Buzău

Sâmbătă, 17  mai, Teatrul „George Ciprian” Buzău „va suna” adunarea pentru a XI-a oară, la festivalul „Gala Vedetelor – VedeTeatru”. Evenimentul este organizat împreună cu Consiliul Judeţean, UNITER şi al Primăriei Buzău. Ca şi până acum, festivalul buzoian de teatru îşi propune să dedice întreaga săptămână de festival (17-24 mai), vedetelor autentice.

Ediţia din acest an a evenimentului este dedicată scenografului-vedetă şi spaţiilor memorabile create în luminile rampei. Publicul buzoian va avea prilejul de a viziona cele mai apreciate spectacole în care personajele sunt interpretate de cei mai titraţi actori români.

“Sperăm ca şi de această dată să ne ridicăm la înălţimea aprecierilor primite şi ca inaugurarea noii Sălii a Teatrului George Ciprian să fie de bun augur în desfăşurarea Galei din acest an!“ a declarat  Gina Chivulescu D,irectorul Teatrului George Ciprian, Buzău.

Printre spectacolele jucate în timpul festivalului se numără „Mazl-Tov…And Justice for All!” (Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti), „Angajare de clovn” (Teatrul George Ciprian), „Şcoala de agenţi” (Compania Teatrală Vouă), „Matrimoniale” şi „Mobilă şi durere” (Teatrul Nottara), „Cină cu prieteni” (Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB) şi „Necuvintele” (Compania Passe-Partout Dan Puric).

Secţiunea oficială (dedicată scenografului-vedetă) beneficiază anul acesta de un juriu de specialitate, din care fac parte: Emil Boroghină, Mircea Morariu, Ştefan Oprea, Doina Papp şi Sanda Vişan.

CITEȘTE ȘI  Festivalul European de Teatru Eurothalia de la Timișoara

Gala Vedetelor – VEDETEATRU mai cuprinde şi alte secţiuni, după cum urmează: Secţiunea Vedeta de Mâine,  Secţiunea Copiii de azi, Spectatorii de Mâine- spectacole pentru copii, prezentate la matineu; Secţiunea Cologvii – dezbateri pe subiecte de interes potrivite temei din acest an (cu intrare liberă); Secţiunea Bucuria Ochiului din Ureche – Audiţii de teatru radiofonic, urmate de discuţii cu publicul (cu intrare liberă) Secţiunea Lansare de Carte (Prezintă Florica Ichim – critic de teatru, redactor şef al revistei Teatrul azi, preşedinta Fundaţiei Camil Petrescu).

De-a lungul timpului, festivalul „Gala Vedetelor – VedeTeatru” a oferit publicului buzoian plăcutul prilej de a-i vedea pe scenă ori de a discuta la diferite întâlniri pe unii dintre cei mai mari actori români. Festivalul a devenit unul dintre evenimentele de marcă pentru oraşul pe care-l reprezintă şi un reper pentru toţi pasionaţii de teatru. An de an, artişti renumiţi, alături de debutanţi, au prezentat spectacole de mare succes, aplaudate la scenă deschisă de către public.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017