Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori 'Theater Networking Talents' la Teatrul Naţional Craiova

Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori ‘Theater Networking Talents’ la Teatrul Naţional Craiova

Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori 'Theater Networking Talents' la Teatrul Naţional Craiova

Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori ‘Theater Networking Talents’ la Teatrul Naţional Craiova

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova lansează prima ediție a Festivalului Internațional al Tinerilor Regizori ‘Theater Networking Talents’, în perioada 28 iunie – 1 iulie 2017.

Festivalul se adresează regizorilor de teatru absolvenți în anul universitar 2017, studenților regizori din ultimul an de studiu (anul III – Licență; anul II – Master) ai Facultăților de Teatru din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova. Acesta se va desfășura sub formă de competiție, devenind o importantă rampă de lansare pentru absolvenții specializării regie de teatru. Regizorii participanţi se vor prezenta cu producția de licență/disertație, realizată în cadrul universităților de proveniență sau în parteneriat cu o instituție de spectacol.

Din juriul festivalului fac parte Serge Rangoni – director Teatrul din Liège, președintele juriului, Erwin Simsensohn – regizor, Dragoș Alexandru Mușoiu – regizor, Lia Dogaru – scenograf, Corina Constantinescu – teatrolog și Alina Epîngeac – critic de teatru. Vor fi acordate următoarele premii: Marele Premiu – regie: câștigătorul va fi invitat să regizeze un spectacol la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Premiul I – regie, Premiul I – scenografie, Cel mai bun actor, Cea mai bună actriță și Premiul Juriului.

Selecția de spectacole aparține universităților de proveniență a regizorului și reunește producții ale Universităților de Arte din Romînia, Serbia și Bulgaria. Spectacolele vor fi găzduite pe scenele Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și ale Departamentului de Arte al Universității din Craiova. Anul acesta, spectacolele înscrise în competiție sunt:

„Anna”, de Teodora Marčeta, după Lev Tolstoi, regia Ivana Janošev -Academia de Arte din Novi Sad / Serbia
„Edmond”, de David Mamet, regia Andrei Dinu – UBB Cluj / România în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare
„Ei, și” după Eugen Ionescu, regia Andreea Ciocîrlan, scenografia Florentina Burcea – UNATC București / România
„Eling și Kjell Bjarne”, de Ingvar Ambjarnsen, regia David Alić – Academia de Arte din Novi Sad / Serbia
„Film” de Annie Baker, regia Șerban-Marius Fleancu, scenografia Mădălina Sandu – UNATC București / România
„Hotel Europa”, de Goran Stefanovski, regia Andrei Raicu, scenografia Mihaela Popescu și Livia Vișănescu – UAT Tg.- Mureș în cadrul 9G la T.N.B. – București / România
„Krmeci kas”, regia Milja Mazarak – Universitatea de Arte din Belgrad / Serbia
„Niciodată n-am fost la Bagdad” de Abel Neves, regia Pașca Teofil – UBB Cluj în colaborare cu Teatrul Municipal Teatrul „Aureliu Manea” din Turda / România
„Sandros” de Katalin Thuroczy, regia Cristi Avram – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași în colaborare cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași / România
„Three”, după Walter Wykes, regia Elitsa Yovcheva, scenografia Alexandra Yotkovska – Academia Națională de Teatru și Film din Sofia / Bulgaria.

În perioada 27-29 iunie 2017 va avea loc la Craiova o întâlnire în cadrul proiectului „Drama goes Digital”, desfăşurat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” ca membru al ETC, proiect co-finanţat prin programul Comisiei Europene „Europa Creativă”.

CITEȘTE ȘI  Premiere și evenimente la Teatrul Național în 2015

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” participă la acest proiect alături de alte teatre, împreună cu oameni de ştiinţă din Olanda, Franţa, Belgia, Germania, Croația şi Norvegia, cu scopul de a introduce noile tehnologii media în arta spectacolului. Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc mai multe conferinţe, workshop-uri şi vizite de lucru, susţinute de speakeri români şi din afara ţării, cu privire la Realitate Virtuală, supratitrări pentru spectacole realizate prin tehnologii avansate şi noile tehnologii folosite în teatru.

Organizatori ai acestui festival sunt Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Departamentul de Arte al Universității din Craiova, UNITER, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (U.N.A.T.C.) și Casa Studenților Craiova.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017