Fonduri pentru proiectele de cooperare pe linia de finanţare Europa Creativă

Fonduri pentru proiectele de cooperare pe linia de finanţare Europa Creativă

Europa Creativă

Europa Creativă

Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură (EACEA) a lansat apelul anual pentru proiecte de cooperare în cadrul Programului “Europa Creativă – Subprogramul Cultura”. Termenul-limită până la care se pot depune proiecte este 23 noiembrie a.c.

Linia de finanţare se adresează proiectelor de cultură, artă şi dezvoltare transnaţională culturală, proiecte în valoare maximă de două milioane de euro.

Sunt eligibili şi participanţii organizaţii, instituţii care au parteneriate, care-şi aleg un leader şi alte cel mult şase ţări în care să se perpetueze proiectul. Timpul maxim de implementare este de şase luni, iar perioada de sustenabilitate este precizată în fiecare contract în parte.

Finanţarea minimă este de 200.000 euro. Sunt încurajate parteneriatele dintre promotori europeni diferiţi de cultură şi proiecte culturale.

Toate documentele din dosarul de cerere de finanţare sunt disponibile şi pot fi descărcate de pe pagina EACEA. Formularul de cerere (eForm) este electronic.

CITEȘTE ȘI  Cinematograful din Constanţa va purta numele actorului Jean Constantin

“Principala modificare faţă de licitaţiile organizate în anii anteriori constă în schimbarea procedurii de depunere a aplicaţiilor, acestea urmând a fi transmise doar prin intermediul sistemului online de depunere a aplicaţiilor”, a precizat,Biroul “Europa Creativă” Bruxelles.

Astfel, aplicanţii vor trebui să transmită online Formularul electronic de cerere (eForm) însoţit de anexele sale (Descrierea detaliată a proiectului, Declaraţia de onoare şi mandatele partenerilor, Formularul de buget şi Formularul cu informaţii privind parteneriatul).

După depunerea aplicaţiei, fiecare partener va trebui să ataşeze profilului creat în Portalul Participantului Formularul de entitate juridică şi anexele acestuia.

De asemenea, liderul de proiect va trebui să pregătească înaintea transmiterii aplicaţiei o serie de documente pe care să le poată furniza imediat la cererea finanţatorului.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017