Gaudeamus 2015, deschis în prezenţa noului ministru al Culturii

Gaudeamus 2015, deschis în prezenţa noului ministru al Culturii

Gaudeamus 2015

Gaudeamus 2015

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură din Bucureşti s-a deschis miercuri, în prezenţa noului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, “printr-un semn de solidaritate prin cultură” în memoria celor care au decedat în urma atacurilor din Franţa şi a incendiului din clubul Colectiv.

La deschiderea Târgului Gaudeamus 2015, la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti, au participat, printre alţii, Vlad Alexandrescu, noul ministru al Culturii, Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Oltea Şerban-Pârâu, directorul Centrului Cultural Media Radio România, Joanne Lemay, preşedintele GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România şi ambasadorul Canadei la Bucureşti, şi Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia, preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a evenimentului.

Ovidiu Miculescu a prezentat, pe scurt, importanţa Târgului Gaudeamus în cultura românească şi i-a rugat pe cei prezenţi să ţină un scurt moment de reculegere în memoria celor care au murit în urma atacurilor teroriste din Paris, de vineri, şi a încendiului din clubul Colectiv din Bucureşti, de pe 30 octombrie, susţinând că acesta este “un gest de solidaritare prin cultură”.

Invitatul de onoare al ediţiei din acest an este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Prezentă la deschiderea Târgului Gaudeamus, Joanne Lemay, preşedintele GADIF, a precizat că instituţia pe care o conduce este solidară cu ţările membre care au fost recent zguduite de atacuri teroriste, dar şi cu România, care a fost pusă la încercare de tragedia din clubul Colectiv.

Noul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat că se află “într-o ipostază inedită” în faţa publicului. Pe de-o parte, în calitate de ministru al Culturii, iar, pe de altă parte, de cea de profesor la Universitatea din Bucureşti.

Vlad Alexandrescu a precizat că Ministerul Culturii acordă un loc deosebit cărţii, producţiei de carte şi scriitorilor, iar acest târg are o semnificaţie cu totul specială.

“El vine într-un moment în care se iveşte o speranţă în ceea ce priveşte producţia de carte. Ştiţi că Parlamentul a votat Noul Cod Fiscal, care prevede, de la 1 ianuarie 2016, scăderea TVA-ului pe cărţi, de la 9 la 5%. Acest lucru se datorează unei iniţiative a predecesorului meu, domnul Ionuţ Vulpescu, a precizat noul ministru al Culturii.

De asemenea, Vlad Alexandrescu a menţionat că acest lucru va reprezenta o “uşurare pentru editori, pentru publicul cultivat”

“Sperăm din toată inima ca această uşurare să fie şi o uşurare pentru bugetul cumpărătorilor, ideea este ca să putem face în aşa fel încât cartea să circule mai uşor, să fie mai lesne de procurat, încât drepturile de autor să fie respectate în chip mai riguros şi, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, să ajungă şi ceva mai mulţi bani în buzunarele scriitorilor, pentru că ei sunt cei de care industria cărţii profită”, a adăugat ministrul Culturii, precizând că, “în România, uneori se publică mai mult decât se scrie”.

În încheierea alocuţiunii sale, ministrul Culturii le-a transmis cititorilor să se bucure de o ediţie plăcută, să descopere cărţi noi, frumoase, să aibă mijloacele de a le procura şi să împărtăşească bucuria lecturii cu toată familia.

CITEȘTE ȘI  Expoziție de icoane, la Muzeul Satului

De asemenea, Victor Ieronim Stoichiţă, preşedintele de onoare al ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus, a precizat că aceasta este a doua oară când participă la eveniment. “Acum câţiva ani, am fost ca cititor obişnuit (…) şi ştiu foarte bine ce înseamnă o zi la un târg de acest fel. Ieşi puţin buimăcit, dar cu un sentiment care mi se pare extraordinar de a te plimba printre cărţi, de a te fi pus în faţa unor dileme «o cumpăr, nu o cumpăr, o pot lua cu mine sau nu, nu am prea multe, pot să le car pe toate?» (…) Astăzi sunt într-o postură diferită, care mă onorează. Ceea ce m-a şocat acum câteva minute a fost un mic cor de copii care trecea de la un stand la altul, lucru formidabil, şi înţeleg că partea educativă a cărţii e unul dintre centrele acestui târg”, a spus Victor Ieronim Stoichiţă, care a anunţat oficial deschiderea târgului.

Aproximativ 300 de expozanţi, peste 700 de evenimente editoriale, participanţi în premieră, dar şi multe surprize îi aşteaptă pe iubitorii de literatură, de miercuri până duminică, la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură din Bucureşti.

Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor, în valoare de 5 lei, şi a abonamentelor de intrare, în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada, care vor constitui, totodată, şi suportul pentru tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra la târg gratuit, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul).

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Cea de-a 22-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, care va avea loc în perioada 18 – 22 noiembrie, este iniţiată şi organizată de Radio România.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017