Ghidul sărbătorilor româneşti

Ghidul sărbătorilor româneşti

Volumul

Volumul “Ghidul sarbatoriilor romanesti”

A venit luna lui mărțișor. Poate neîntâmplător avem la Brașov de câteva zile soare. Soare mult, bucuros, plin, rotund, fără dinți. Ziua de ieri a fost ca un vas transparent plin de lumină. Eu și alții am sărbătorit.

Oare de ce ține presimțirea fericirii atât de mult de lumină?!…Ei bine pe un astfel de fond începem să gândim avânturi, reînnoiri, speranțe. Ca și cum am vrea să ne scoate sufletele ca pe stindarde, la paradă. Poate de aceea simțim nevoia să oferim. Așa ca o încercare de împărtășire, de comuniune; ca un simț ancestral care ne transmite că doar oferind, în fapt, păstrezi. Înmugurim! De aceea poate, în anumite zone rurale, acum, la început de martie, se serba și Dragobetele.

În  “Dicționarul universal al limbii române” (ediția din 1925) al lingvistului, filologului şi folcloristului Lazăr Şăineanu (1859-1934) la Dragobete scrie: “numele zilei de 1 martie când se face apa de dragoste: Dragobete cap de primăvară. Credințele poporului reprezintă pe Dragobete ca pe un flăcău iubitor, care umblă prin păduri după fetele și femeile ce profanează, lucrând, ziua-i consacrată”.

Poate că 1 martie e o dată mai potrivită decât 24 februarie când nervii iernii sunt încă tari și obsesia-i albă e încă densă (mereu am comparat iarna cu un spital!).

Nu știu de ce debutul lui martie îmi aduce mereu aminte de Irina Nicolau, minunata folcloristă, etnolog de profesie, scriitoare și original muzeograf. Trăitoare între 1946 și 2002, Irina Nicolau a fost cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor (1970-1989), iar după 1990 face parte din echipa pictorului Horia Bernea de la Muzeul Ţăranului Român (MȚR).

După moartea prietenului și magistrului (decembrie 2000) continuă munca în aceeași înțelegere încă doi ani…până când se mută la Domnul. Nu vreau să scriu aici despre cărțile ei (este pe coperțile a peste 14 volume!), deși ar merita din plin (și ele și omul!). Originalitatea și spiritul ludic în care aceste scrieri problematizează și aduc gândirea arhaică în actualitate sunt fără tăgadă o îmbogățire, o punere pe gând și chemarea autenticității noastre. Fără ifose, fără obsesii, fără statui.

Voi face însă neapărat referire la unul dintre volume pentru că e bun mai ales pentru zilele acestea, când ritmul naturii și ritmul nostru interior, unite, întâlnesc semnele trecutului. E vorba de “Ghidul sărbătorilor la români” (Editura “Humanitas”, București, 1998), o carte pe care o țin mereu în colțul din dreapta al biroului, de care nu mă despart, o carte-funie prin care mă țin legat de fericita mea copilărie rurală. În ea, Irina Nicolau, a alcătuit un calendar comentat al sărbătorilor românești vechi. Un  calendar deopotrivă nonconformist și poetic, inteligent și savant, zâmbitor și grav. O carte-ancoră, o carte-fereastră, o bucurie care nostalgiază. Veți afla cum, de ce și când țineau moșii noștri sărbătorile anului, ce anume s-a păstrat și ce s-a pierdut din sensurile de altădată, cum și în ce forme s-au deghizat și supraviețuiesc acele sensuri în ceremoniile și sărbătorile de azi. 

Ghidul sărbătorilor la români” este o carte alcătuită pentru folosul orășenilor de azi, pentru ca el, orășeanul, miserupist, conformist și consumist să se scape de ispitele micului sau marelui Nimic, să nu devină un Om-Pelican (adică un ins fără rădăcini, fără doruri, care mestecă pe negândite informații și ispite de tot felul; un om al alimentului culturalsemipreparat și semimâncat”). 

Veți afla din această carte și ce este mărțișorul; cum el, ca obiect al satului, avea un rol magic, apotropaic și era alcătuit doar din două fire de lână (alb cu roșu sau alb cu negru). Femeile puneau acest șnur mai ales la mâna și la gâtul copiilor și al tinerilor, “dar îl purtau și adulții, se lega la coarnele vitelor, la poarta grajdului, la cloșcă. Se formau astfel nenumărate cercuri magice care protejau ce era de protejat în gospodărie într-o perioadă incertă…”. Apoi orașul preia mărțișorul și de șnur se atârnă o monedă de argint sau de aur; devine un  soi de breloccu semne de noroc sau de dragoste”. “La urma urmei – scrie Irina Nicolau –  diferențele de formă nici nu contează. Importantă este funcția pe care orașul a schimbat-o”. Din talisman mărțișorul a devenit “un mod de a face o mică referire la tradiție și de a întreține un fel de balet social”.

Uneori acest balet social e grotesc, e plin de kitsch și de aglomerare. O caricatură! Totuși poate dacă s-ar cunoaște povestea am schimba obiectul și contextul fară să pierdem ancora, am reveni pe cât posibil la semnificația veche și femeile noastre ar purta mărțișoarele ca pe decorații! Decorații de primăvară, date a priori pentru zâmbetul și dragostea lor unindu-se cu soarele (încă adolescent!) împotriva gerurilor de orice fel!

e-cultura.info / Autor. Tudor Laurenţiu Ciprian

CITEȘTE ȘI  Taberele internaționale de arte vizuale Ianza-Art

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017