Inima Reginei Maria, aflată la MNIR, ar putea fi cedată Familiei Regale

Inima Reginei Maria, aflată la MNIR, ar putea fi cedată Familiei Regale

Caseta cu inima Reginei Maria

Caseta cu inima Reginei Maria

Inima Reginei Maria, aflată în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti de 44 de ani, ar urma să fie cedată Familiei Regale a României, printr-o Hotărâre de Guvern, şi mutată, cel mai probabil, la castelul Pelişor, care a fost reşedinţa acesteia.

În acest sens, poartă discuţii o comisie tripartită, din care fac parte reprezentanţi ai Casei Regale, ai Ministerului Culturii şi ai MNIR, a declarat, Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al muzeului.

“Suntem în discuţii, încă nu s-a semnat acordul, pentru că acesta depinde de existenţa unei Hotărâri de Guvern. Suntem pe cale să ajungem la o rezolvare a acestei probleme şi sperăm ca, până la începutul lunii septembrie, să putem să finalizăm această înţelegere”, a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu citat de Mediafax.

El a precizat că proiectul de Hotărâre de Guvern ar putea fi pregătit săptămâna viitoare. În momentul de faţă, inima Reginei Maria se află în continuare la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Dacă se va finaliza acordul cu Casa Regală a României, MNIR se va despărţi de inima Reginei Maria după aproximativ 44 de ani de când o are în custodie.

Totuşi, din considerente morale şi etice, inima Reginei Maria nu a fost niciodată expusă de către MNIR. “Nu a fost niciodată expusă şi în nicio formulă viitoare nu cred că aceasta va fi expusă propriu-zis. Noi tocmai din considerente morale şi etice nu am expus-o niciodată, nici înainte de 1989 şi nici după”, a explicat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

El a precizat că inima Reginei Maria nu a avut niciodată un număr de inventar la MNIR. “Practic a fost doar în custodia noastră, dar nu a putut să fie inclusă în colecţii, având în vedere specificul instituţiei noastre şi specificul acelei piese”, a afirmat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Potrivit acestuia, inima Reginei Maria se află depozitată la MNIR într-un spaţiu corespunzător, cu microclimat necesar pentru păstrarea unor piese foarte fragile din punctul de vedere al stării de conservare. “Este un spaţiu special amenajat, cu temperatura şi umiditatea controlată, cu siguranţa protecţiei”, a mai spus Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Inima Reginei Maria va fi cedată în contextul în care Casa Regală a României pregăteşte, în acest an, un eveniment special dedicat împlinirii a 140 de ani de la naşterea Reginei Maria (29 octombrie 1875 – 18 iulie 1938). Inima ar urma să fie mutată la Castelul Pelişor, care a fost reşedinţa Reginei Maria şi unde aceasta a şi decedat, în 1938.

CITEȘTE ȘI  Dumitru Prunariu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității 'Petru Maior' din Târgu Mureș

Inima Reginei Maria se află în prezent în custodia MNIR, unde a fost depozitată din 1971. Inima a fost dată în custodia MNIR de Sfatul Popular al Regiunii Braşov.

Inima Reginei Maria a fost păstrată timp de câteva decenii într-o casetă confecţionată de Pierre Henri Emile Froment-Meurice, din argint aurit, email, diamante, smaralde şi rubine.

Caseta cu inima Reginei Maria a fost depusă, conform dorinţei sale, în Capela Stella Maris din Balcic, în anul 1938.

Pe 8 septembrie 1940, după ce România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, caseta cu inima Reginei Maria a fost preluată de administratorul Castelului Bran şi a fost adusă în ţară şi depusă în biserica din lemn a castelului, iar, în 1941, a fost aşezată într-o criptă special amenajată în stânca muntelui Măgura Branului, lângă spitalul de campanie nou înfiinţat de principesa Ileana, fiica reginei, aşezământ numit “Inima Reginei”.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1947 a fost construită la Bran biserica numită “Inima Reginei Maria”, în care urma să fie depusă caseta din argint cu inima Reginei, dar acest fapt nu s-a realizat.

În anul 1968, în prezenţa mai multor reprezentanţi ai regimului comunist, au fost sparte cu o rangă grilajul criptei din munte şi urna din marmură, iar caseta cu inima Reginei Maria a fost depusă în casa de bani a Muzeului Bran. În 1971, caseta a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie a României. Caseta din argint a fost expusă, dar nu şi inima, care a rămas în continuare în custodia muzeului.

Corpul Reginei Maria a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, alături de cel al soţului său, Regele Ferdinand.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017