La Vaslui a debutat ediţia a-XXIV- a a Festivalului de Umor "Constantin Tănase"

La Vaslui a debutat ediţia a-XXIV- a a Festivalului de Umor “Constantin Tănase”

Festival de Umor

Festival de Umor “Constantin Tănase”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui organizează, în perioada 2 – 9 octombrie, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului de Umor “Constantin Tănase”.

Timp de o săptămâna, vor fi prezentate piese de teatru pe scena Casei Cultură “Constantin Tănase” din Vaslui și Sala “Studio” a acestei instituții, vor avea loc concursuri de interpretare pentru amatori dar și tineri actori, expoziții de grafică satirică, lansări de carte, conferințe și spectacole în aer liber.

“Spectacolele se vor juca cu sălile pline și am fost foarte bucuros să vad că biletele și abonamentele s-au vândut în număr foarte mare. Am încercat să aducem spectacole interesante, dar, cu toate că personal, am vizionat multe spectacole, am fost condiționați de scena Casei de Cultură, astfel că opțiunile au fost în concordanță cu posibilitățile tehnice pe care le această scenă. Eu sper ca acest festival al umorului, ajuns la o vârstă remarcabilă, să nu-și dezmintă numele și toate spectacolele să reușească să le aducă vasluienilor zâmbetul pe buze”, a declarat directorul CJCPCT Vaslui, Lucian Onciu.

Duminică, 2 octombrie, în Centrul Civic se vor desfășura trei spectacole oferite de Teatrul “Masca”, va avea loc o paradă a costumelor de teatru, prezentată de o sută de liceeni voluntari, spectacolul “Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, prezentat de actorii Teatrului “V.I. Popa” din Bârlad și un recital al actorului Horațiu Mălăele.

CITEȘTE ȘI  Nominalizările pentru Gala Premiilor UNITER 2017, ediţia a XXV-a

Luni, pe scenă va urca Compania Passe Partout cu piesa “România-Închis pentru inventar” și actorul Dan Puric. Marți, 4 octombrie, vor avea loc spectacolul de improvizație prezentat de SC Impro SRL și spectacolul “Angajare de clovn”, prezentat de actorii Teatrului “Satiricus” din Chișinău. Miercuri, organizatorii propun publicului piesa “O ladă”, prezentată de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, iar joi, de la ora 19.00, pe scena festivalului va urca actorul Florin Piersic, care va susține un recital de o oră. Va urma un spectacol al Teatrului Mic, “Trei gemeni venețieni”, în regia Nonei Ciobanu. Vineri, vasluienii vor putea vedea “Școala nevestelor”, de Moliere, prezentat de actorii Teatrului Național Târgu Mureș, sâmbătă va urca pe scenă Teatrul Național “Mihai Eminescu”, din Chișinău, pentru ca duminică, festivalul să se încheie cu Gala laureaților concursului de interpretare, urmată de piesa “O scrisoare pierdută”, prezentată de Teatrul “Bulandra” București, în regia lui Doru Ana.

Spectacolul Grupului “Distractis” — “Râde și nu cerceta”, programat la Vaslui, pe data de 8 octombrie, în cadrul Festivalului Umorului “Constantin Tănase”, a fost anulat după decesul lui Ioan Gyuri Pascu.

e-Cultura.info / Autor: Loredana Ciobanu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017