Leïla Slimani a câştigat distincţia pentru romanul "Chanson Douce" a premiilor Goncourt

Leïla Slimani a câştigat distincţia pentru romanul “Chanson Douce” a premiilor Goncourt

Scriitoarea Leïla Slimani

Scriitoarea Leïla Slimani

Prestigiosul premiu Goncourt, cel mai important premiu al literaturii francofone, a fost câștigat de scriitoarea franco-marocană Leila Slimani pentru romanul ‘Chanson douce’, cel de-al doilea roman al acesteia, o carte terifiantă ce spune povestea uciderii a doi copii de către bona lor, pe fondul unor reflecţii despre societate.

Juriul Goncourt reunit joi, 3 noiembrie, la restaurantul Drouant din Paris, i-a decernat premiul Goncourt pe anul 2016 lui Leila Slimani pentru romanul “Chanson douce”, publicat la editura Gallimard, potrivit rtl.fr.

Leila Slimani era considerată marea favorită pentru acest premiu. Printre favoriți se mai numărau Catherine Cusset, Régis Jauffret și Gaël Faye. Leila Slimani îi succede laureatului de anul trecut, Mathias Enard. Romanul ei, ‘Chanson douce’, o povestire atroce bine construită, relatează asasinarea a doi copii de către doica lor.

Cartea a devenit deja un succes de librărie. Al doilea roman al acestei scriitoare, născute în Maroc acum 35 de ani, se citește cu sufletul la gură ca un thriller, dar poate fi citit și ca o prezentare implacabilă a raporturilor de dominație și a mizeriei sociale.

CITEȘTE ȘI  Lungmetrajul ''Ana, mon amour", caştigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică

Slimani este doar a cincea scriitoare de limbă franceză care a primit acest premiu în ultimii 20 de ani.

Alţi trei autori au intrat în cursa finală pentru prestigioasa dinstincţie literară de limbă franceză: Catherine Cusset, Régis Jauffret şi Gaël Faye. Romanele celor trei scriitori au tratat la rândul lor, asemeni câştigătoarei, teme sumbre: Régis Jauffret, în “Cannibales”, relatează povestea planului incredibil de canibalism al unei femei şi a mamei fostului amant al acesteia. Gaël Faye, un tânăr artist rap, evocă în “Petit Pays” o copilărie în Burundi şi genocidul care a zguduit Rwanda. În “L’Autre qu’on adorait”, Catherine Cusset aduce un omagiu unui prieten care s-a sinucis.

e-Cultura.info / Autor: Codruț Bălu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017