Lilian Zamfiroiu a demisionat din funcția de Președinte al ICR

Lilian Zamfiroiu a demisionat din funcția de Președinte al ICR

Fostul președinte al ICR Lilian Zamfiroiu

Fostul președinte al ICR Lilian Zamfiroiu

Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, și-a depus, vineri, demisia din funcție la cabinetul președintelui Senatului, apreciind că obiectivele pe care le-a asumat la preluarea mandatului “au fost deja atinse”, a informat, luni, Direcția Comunicare a ICR.

Zamfiroiu a anunțat că urmează să se întoarcă la cariera diplomatică, fiind pregătit să facă față “unor noi provocări profesionale”.

“Decizia de a demisiona vine ca urmare a unei analize pe care am efectuat-o asupra situației actuale a I.C.R., în urma căreia am constatat că obiectivele pe care le-am asumat la preluarea mandatului — în urmă cu aproape doi ani — au fost deja atinse. Instituția se plasează astăzi echidistant atât în raport cu partidele existente pe eșichierul nostru politic, cât și cu diversele curente artistice din lumea culturală românească; principalele programe au fost puse în acord cu standardele europene din domeniu și funcționează atât de bine pe cât le permit alocările bugetare; a fost reluată finanțarea revistelor românești de peste Prut, în timp ce programele dedicate românilor din afara granițelor se concentrează mai mult pe zonele unde există o nevoie reală de păstrare a identității, de cultivare a tradițiilor și de păstrare a limbii române; principalul public țintă al ICR a redevenit cel străin — fără a neglija, însă, aportul comunităților românești din străinătate la procesul de transmitere a mesajelor noastre către acest public țintă; în sfârșit, dar nu în ultimul rând, ICR se bucură în prezent de participarea la programele sale a majorității oamenilor de cultură importanți din România, care au revenit alături de o instituție eliberată de tensiuni, aflată astăzi în afara scandalurilor publice și a disputelor politice. Prin urmare, consider că misiunea pe care mi-a încredințat-o Senatul României la 25 iunie 2013 poate să ia sfârșit acum, eu urmând a mă întoarce la cariera diplomatică și fiind pregătit să fac față unor noi provocări profesionale”, se arată în cererea de demisie a lui Lilian Zamfiroiu, potrivit ICR.

CITEȘTE ȘI  ICR Londra proiectează în premieră filmul "Experimentul București”

În legătură cu specificul activității desfășurate de ICR pe parcursul celor aproape doi ani de mandat al său la conducerea instituției, Zamfiroiu apreciază că acesta s-a caracterizat ca “o tranziție spre normalitate, cu suișuri și coborâșuri, așa cum este și viața însăși”.

“Normalitatea și Excelența sunt obiective firești într-un parcurs managerial serios, însă lungimea drumului de la una la cealaltă depinde în mod direct de resursele alocate. Îmi doresc din tot sufletul ca, sub conducerea viitorului președinte, Institutul Cultural Român să poată atinge Excelența”, a afirmat Lilian Zamfiroiu, la despărțirea de personalul din Centrala ICR, citat în același comunicat al instituției.

Potrivit ICR, până la numirea unui nou președinte al ICR, interimatul la conducerea instituției va fi asigurat de Liviu Sebastian Jicman, vicepreședinte ICR.

e-Cultura.info/Autor: Daniel Popescu

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017