Lucrarea "Proclamarea Unirii", de Theodor Aman, prezentată la Muzeul National de Istorie de Ziua Unirii Principatelor

Lucrarea “Proclamarea Unirii”, de Theodor Aman, prezentată la Muzeul National de Istorie de Ziua Unirii Principatelor

Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României marchează împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române prezentând publicului, începând cu data de 24 ianuarie, o pictură excepţională din colecţia de artă plastică a muzeului – “Proclamarea Unirii (24 Ianuarie 1859)”, realizată de Theodor Aman.

Pictura, realizată în ulei pe pânză, evocă un moment de răscruce al istoriei naţiunii române şi îi reprezintă pe membrii Adunării Elective de la Bucureşti în timpul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti.

Pictor şi grafician, Theodor Aman (1831 – 1891) a studiat la Craiova şi Bucureşti, desăvârşindu-se ca artist plastic la Paris.

Este unul dintre fondatorii şcolii româneşti de pictură, alături de Gheorghe Tattarescu punând bazele, în 1863, Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, Theodor Aman fiind şi primul director al acestei instituţii.

CITEȘTE ȘI  Expoziția "Capodopere ale artei grafice. Henri Matisse", în premieră în România

Compoziţiile cu tematică istorică reprezintă genul definitoriu al unuia dintre cei mai reprezentativi pictori ai naţiunii române.

Unirea Principatelor, înfăptuită prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, a reprezentat încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, cunoscut în istoriografie ca fiind “secolul naţiunilor”, un ideal pentru toţi românii.

Realizată sub semnul ideilor Revoluţiei paşoptiste, Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti a reprezentat un prim obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.

Lucrarea va putea fi admirată până pe 11 februarie, în Sala Lapidarium.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus