Lungmetrajul "Ana, mon amour", în competiția Festivalului Internațional de Film de la Ierusalim

Lungmetrajul “Ana, mon amour”, în competiția Festivalului Internațional de Film de la Ierusalim

Lunmetrajul

Lunmetrajul “Ana, mon amour”

Filmul “Ana, mon amour”, regia Călin Peter Netzer, va participa în competiția internațională a Festivalului Internațional de Film de la Ierusalim, organizat în perioada 13-23 iulie.

“Ana, mon amour” este analiza unei povești de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate și delicate momente din evoluția unui cuplu. Toma și Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid și încep o relație de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma își asumă rolul de protector necondiționat. Deși pare să dețină controlul asupra relației, ani mai târziu el se trezește gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înțelege, forțându-se până la limită în încercarea de a o salva”, se arată în sinopsisul peliculei.

Filmul regizat de Călin Peter Netzer a fost distins cu Ursul de Argint pentru cel mai bun montaj la Berlinala 2017.

Festivalul Internațional de Film de la Ierusalim aniversează la ediția din acest an 33 de ani de activitate, prima ediție având loc pe 17 mai 1984, la Cinemateca din Ierusalim. În cele 10 zile de festival sunt proiectate în medie 150-200 de filme în cadrul secțiunilor: Panorama (producții internaționale), Documentary Films, The Jewish Experience (filme care abordează subiecte precum identitatea evreiască sau istoria evreilor), Spirit of Freedom (filme despre libertate și drepturile omului), Television Dramas, New Directors și Israeli Film (premiere ale producțiilor israeliene).

CITEȘTE ȘI  Celebrul actor Alain Delon, invitat special al TIFF 2017

Printre invitații de onoare ai Festivalului, de-a lungul anilor, se numără Warren Beaty, Marcello Mastroiani, Robert de Niro, Roberto Benigni, Jane Fonda, Michael Haneke, Claude Lelouch, Lucian Pintilie sau Roman Polanski.

În perioada 14-16 iulie, criticul de film Mihai Chirilov va participa, cu sprijinul ICR Tel Aviv, la programul de evenimente dedicate profesioniștilor din domeniul cinematografiei organizate în cadrul festivalului, informează sursa citată.

e-Cultura.info/ Autor: Petronius Craiu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017