Mesaje emoționante din cărțile de condoleanțe deschise în memoria Reginei Ana

Mesaje emoționante din cărțile de condoleanțe deschise în memoria Reginei Ana

Mesaje emoționante din cărțile de condoleanțe deschise în memoria Reginei Ana

Mesaje emoționante din cărțile de condoleanțe deschise în memoria Reginei Ana

Români din țară sau de peste hotare, oaspeți din țări precum SUA, Olanda, Franța au lăsat mesaje emoționante în memoria Reginei Ana în cărțile de condoleanțe deschise la Palatul Regal.

Cu scris tremurat sau sigur, în română, engleză, franceză, spaniolă ori cu caractere arabe, mesajele reflectă admirația și respectul pentru valorile monarhiei românești.

“Ține, Doamne, în lumină, sufletul acesta înțelept și curat și bun!”, nota, pe 2 august, filosoful și eseistul Mihai Șora, în timp ce dr. Laurențiu D. Tănase, din cadrul Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, scria: “Viața Reginei Ana, un destin măreț și impresionant, tulburat de mințile bolnave ale istoriei. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”.

“Monarhia e încă trează în sufletele noastre”, au consemnat familiile Nicolae și Dumitrescu din Brăila, iar Lucia Popescu aprecia că “Dacă ‘Viața’ ar fi fost ‘Dreaptă’, și ROMÂNIA ar fi fost ‘Alta’”. “Vei fi REGINĂ ÎN CERURI unde poate, pentru țară, tu vei pune un gând bun”

O învățătoare pensionară a lăsat un mesaj în versuri, cu o caligrafie impecabilă: “Ai plecat, ai revenit/ Majestate te-am iubit/ Ai iubit acest popor/ Și ne va fi tare dor/ De zâmbetul tău frumos/ De glasul melodios/ Ce ne spune mereu/ Să credem în Dumnezeu/ Că el ne-a ajutat/ Să-l vedem pe Rege repatriat”.

Mesaje de suflet au lăsat și numeroși copii, scrisul lor, încă neformat, distingându-se din paginile cărților de condoleanțe.

“Mă numesc Munteanu Tudor, am 8 ani, te-am cunoscut din poveștile bunicii”, notează unul dintre copii, exprimându-și regretul că nu a cunoscut-o personal pe Regina Ana. În aceeași notă, Paula Neacșu, 10 ani, scrie: “Îmi pare rău că nu te-am cunoscut și nu mai ești vie”, iar o altă fetiță, tot 10 ani, Ana, nota că se roagă “pentru sufletul Majestății Sale”.

“Din inimioara mea de copil vă adresez sincere regrete pentru greaua pierdere pe care ați suferit-o atât Excelențele Dumneavoastră, membrii Familiei Casei Regale, cât și întregul popor român. Sunt convinsă că dragostea și recunoștința noastră vă vor aduce Majestății Sale Regelui Mihai și celor alți membrii ai Familiei Regale un strop de alinare. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace pe Măria Sa Regina Ana a României. Veșnică pomenire”

, a scris Alexandru Ștefania Ana-Maria, 9 ani.

CITEȘTE ȘI  Sindicate din cultură, negocieri pe legea salarizării unice - Se propun creşteri chiar şi de 140%

O altă fetiță, tot de 9 ani, Constantin Ioana, consemna că e “mândră” că va putea povesti copiilor și nepoților ei că a “depus o floare”, mărturisind că se apleacă “cu pioșenie în fața acestui munte de înțelepciune: Regina Ana”.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, de marțea trecută, la Castelul Peleș, la Palatul Regal și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului Reginei, 1 august.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017