Ministerul Culturii și Identității Naționale lansează două apeluri pentru proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri

Ministerul Culturii și Identității Naționale lansează două apeluri pentru proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) anunță lansarea a două apeluri de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 și destinate operatorilor culturali privați și organizațiilor neguvernamentale ce desfășoară activități culturale.

Potrivit unui comunicat al MCIN, Programul ACCES CENTENAR — sesiunea 2017 vizează operatorii culturali care doresc să organizeze, în acest an, un proiect sau o acțiune culturală dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 în perioada 1 octombrie — 30 noiembrie.

“Aceștia pot solicita o finanțare nerambursabilă în valoare de maximum 50.000 de lei, cu condiția asigurării unei cofinanțări în cuantum de cel puțin 20% din costul total al proiectului sau acțiunii culturale. Bugetul total alocat programului este de 1.000.000 lei”, precizează MCIN.

Sesiunea de proiecte și acțiuni culturale derulate în cadrul acestui program prefigurează debutul manifestărilor culturale dedicate sărbătoririi Centenarului Marii Uniri iar solicitanții se pot înscrie completând un formular on-line disponibil la adresa http://centenar.cultura.ro.

CITEȘTE ȘI  Inaugura copacul comemorativ dedicat lui Jan Karski, în Herăstrău

Cel de-al doilea apel vizează proiectele planificate pentru anul 2018, în acest caz Ministerul Culturii dorind realizarea unei baze de date în vederea estimării necesarului de finanțare pentru anul viitor.

Și aceste proiecte pot fi transmise prin intermediul unui formular on-line disponibil la adresa http://centenar.cultura.ro.

Pentru cei care au o idee bună despre cum ar trebui celebrat Centenarul Marii Uniri, însă nu au transpus-o într-un proiect, există un al treilea formular, anunță MCIN. Toate ideile primite vor fi centralizate și analizate.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017