Mircea Albulescu

Mircea Albulescu

Actorul Mircea Albulescu

Actorul Mircea Albulescu

Mircea Albulescu (pe numele adevărat Iorgu Constantin V. Albulescu, actor, profesor universitar (Doctor în Arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor. 

S-a născut la București, pe 04 octombrie 1934 și a fost singurul copil al părinților săi. În cartea de identitate este Iorgu Albulescu – numele ales de tatăl său, Vasile Albulescu. În certificatul de naștere este Constantin Albulescu – numele nașului, iar în viața de zi cu zi este Mircea Albulescu – numele ales de mama sa.

Actorul a făcut școala primară la Liceul „Sfântul Andrei”, unde la acea vreme predau călugări din Germania și se învăța intens limba germană. Această educație l-a ajutat să aibă înclinație către ordine și disciplină.

A lucrat ca artist-amator la Ateneul Popular, a fost figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre dinBucureşti, iar după 1950 a fost angajat la Teatrul Naţional Bucureşti.

A absolvit Școala Medie de Arhitectură în anul 1952, cu diplomă de Conductor Arhitect, iar apoi și Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956, la clasa profesoarei Aura Buzescu, unde a fost coleg și bun prieten cu actorul Amza Pellea.

A jucat în sute de piese pe scenele Teatrului Municipal din București, Teatrului de Comedie și Teatrului Național din București și a avut peste 70 de roluri în film. A interpretat roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care-l considera cea mai prodigioasă dintre activitățile sale artistice și care a constituit subiectul tezei sale de doctorat. Despre Teatrul Național Radiofonic, în care a întruchipat peste 300 de personaje, spune: “Dacă 1000 de oameni ascultă…fiecare „vede ” altă piesă. Este receptorul cel mai creator.” 

Rolul cel mai drag sufletului artistului este cel din piesa “Danton” de Camil Petrescu. La premiera piesei pe scena Teatrului Național din București, Dinu Săraru a scris: “Mircea Albulescu –în Danton- o creație unică, ilustrând dezlănțuirea unui talent unic. Un moment de referință în teatrul românesc modern”.

Este membru al Uniunii Ziariștilor și doctor în arte. Doi ani (30 dec. 1992-04 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit “Ordinul Meritul Cultural” și “Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor. În perioada 1985-2005, a fost profesor la Universitatea de Teatru și Film din Bucureşti.

CITEȘTE ȘI  Constantin Cotimanis

Din anul 2011 are o stea care-i poartă numele pe Aleea Celebrităților din Piaţa Timpulu, alături de alte personalități ale vieții culturale românești

În data de 8 aprilie 2016 indrăgitul actor Mircea Albulescu a decedat la vârstă de 81 de ani la Spitalul Floreasca. A fost inhumat la Cimitirul Reînvierea.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR).

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017