Muzeul Țăranului Român din București

Muzeul Țăranului Român

În 1912 se pune piatra de temelie a Muzeul Țăranului Român, în baza decretului semnat de regele Carol I în 1906. Clădirea amplasată în Piața Victoriei, alături de Muzeul ‘Grigore Antipa’ și Muzeul de Geologie, va fi terminată abia în 1941. Directorul muzeului, etnograful Alexandru Tzigara-Samurcaș, l-a instruit pe arhitectul N. Ghika-Budești să înalțe un ‘palat al artei pământene’, dispus sub forma incintelor de tip monastic.

Clădirea ilustrează stilul neo-românesc, cu elemente din arhitectura brâncovenească zidăria de cărămidă roșie, marile ferestre reunite sub arcade, balustrada. În anii ’60, în spatele clădirii a fost construit un corp central de birouri, care se distinge prin mozaicul de proporții realizat în spiritul epocii.

Prima denumire a muzeului a fostMuzeul de Etnografie și Artă Națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș spunând despre vechiul nume — Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială — că era ‘inutil de complicat’. Ulterior, muzeul și-a schimbat din nou numele, devenind Muzeul de Artă Națională Carol I.

Schimbările aduse de cel de-Al Doilea Război Mondial s-au făcut simțite și la muzeu. Evitând la limită să devină cazarmă a armatei sovietice, clădirea s-a transformat din 1953 în Muzeul Lenin-Stalin, apoi în muzeu al Partidului Comunist Român.

Colecțiile au fost adunate o vreme în Palatul Știrbey de pe Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România, după care au fost mutate în depozitele Muzeului Satului.

La 15 februarie 1990, pictorul Horia Bernea a fost numit la conducerea noului Muzeu al Țăranului Român.

Muzeul Țăranului Român nu este un muzeu etnografic în sensul clasic al cuvântului. “Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‘modelul’ — satul tradițional”, spunea Bernea.

Muzeul Țăranului Român ține să păstreze o ancorare în acest ‘model’ arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un ‘muzeu de societate’, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea ‘omul tradițional’, iar Gabriel Liiceanu — ‘universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul’. Muzeul Țăranului Român este muzeul unei spiritualități oarecum atemporale.

CITEȘTE ȘI  160.000 de turiști au vizitat anul trecut Muzeul de Istorie din Sighișoara

Această viziune universalistă a adus muzeului Premiul EMYA în 1996 pentru cel mai bun muzeu european al anului. Principalul obiectiv al Premiilor EMYA, sponsorizate de Consiliul Europei, este descoperirea și mediatizarea noilor idei din muzeele europene.

uzeul Țăranului Român deține aproape 90.000 de piese, cea mai mare colecție de obiecte țărănești din România — ceramică, port popular, lemn și feronerie, obiecte religioase și țesături de interior. Piesele de ceramică adunate în colecția muzeului sunt reprezentative pentru cele aproape 200 de centre de olărit din România, printre care Horezu, Vama, Curtea de Argeș, Leheceni, Bârsa, Marginea, Rădăuți și Făgăraș. Cea mai veche piesă de ceramică este datată 1746.

Personalități precum Sabina Cantacuzino, Elisa I. Brătianu, Regina Maria, membri ai familiilor Brătianu, Kalinderu, Tătărăscu sau colecționari ca Dimitrie Comșa și Octavian Roguski au donat în secolul trecut muzeului porturi populare, adevărate opere de artă țărănească.

Donații importante provin și de la asociațiile ‘Furnica’ și ‘Domnița Maria’ care aveau ca obiect de activitate promovarea tradiției, de la Ministerul Domeniilor, Poșta Română, Institutul Român de Relații cu Străinătatea, dar și de la intelectuali ai satelor, învățătorii Simeon Albu din Petrila (Hunedoara) și Ion Bota din Cetea (Alba) sau preotul Dumitru Popovici din Fărcașa (Bacău).

Panait Panaitescu a donat cavalul lui Badea Cârțan, la care acesta a cântat la Expoziția Internațională de la Paris din 1900. Achiziții extrem de importante sunt și casa și poarta lucrate de Antonie Mogoș din Ceauru (Oltenia), aduse de Alexandru Tzigara-Samurcaș în 1907 și expuse în incinta muzeului ca dovezi ale măiestriei și ingeniozității țăranului român.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus