Muzeul Universității din Bucureşti prezintă istoria, de la Cuza la Ceauşescu

Muzeul Universității din Bucureşti prezintă istoria, de la Cuza la Ceauşescu

Muzeul Universității din București

Muzeul Universității din București

Muzeul Universităţii din Bucureşti s-a redeschis joi şi îşi aşteaptă publicul cu un nou “look”, dar şi cu obiecte preţioase, precum Decretul lui Alexandru Ioan Cuza privind înfiinţarea instituţiei, un jilţ al lui Nicolae Iorga şi diploma Doctor Honoris Causa acordată lui Nicolae Ceauşescu.

Înfiinţat pe 29 iulie 1967, Muzeul Universităţii din Bucureşti a avut, la fel ca şi Universitatea din Bucureşti care îl găzduieşte, o istorie tumultuoasă, dar importantă pentru învăţământul superior românesc.

Găzduit în aripa stângă a clădirii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, numerele 36 – 46), Muzeul Universităţii din Bucureşti deţine un patrimoniu compus din documente şi obiecte valoroase, cu profundă semnificaţie pentru istoricul prestigioasei instituţii de învăţământ bucureştene. Aceste mărturii recompun o istorie care coboară în timp până la momentul înfiinţării la Bucureşti a Academiei domneşti de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, instituţie care a devenit un centru important de educaţie şi cultură pentru spaţiul sud-est european.

Proiectul de renovare, modernizare şi reorganizare a Muzeului Universităţii din Bucureşti, care s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ un an de zile, a fost coordonat de conf. univ. dr. Florentina Niţu, prodecan al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, şi aduce în atenţia vizitatorilor exponate importante din punct de vedere istoric, după cum a explicat aceasta.

 Deşi înghesuit într-un spaţiu de doar 130 de metri pătraţi, Muzeul Universităţii din Bucureşti este bine structurat, iar selecţia obiectelor reuşeşte să atragă atenţia publicului. “Spaţiul este acelaşi (în care a funcţionat muzeul de la înfiinţarea sa, n.r.) şi nu este unul foarte permisiv. Asta a fost marea provocare: să înghesui o istorie atât de lungă într-o sală de 130 de metri pătraţi”, a explicat Florentina Niţu.

CITEȘTE ȘI  Expoziție aniversară ''MNIR 45''

- De la replica acvilei de pe frontonul vechii clădiri a Universităţii din Bucureşti la piatra de temelie a acesteia, aşezată la fundaţia edificiului în 1857.

În momentul în care publicul păşeşte în muzeu este întâmpinat de o replică a acvilei de pe frontonul vechii clădiri (fronton realizat Karl Storck şi distrus în timpul bombardamentelor aeriene anglo-americane din aprilie 1944) şi de primul drapel al Universităţii din Bucureşti, din 1864.

“Replica acvilei a fost făcută în momentul înfiinţării primei forme a muzeului, adică în 1967, şi este o replică făcută după imaginile de epocă păstrate. O parte dintre fragmentele acelui fronton al clădirii Universităţii se păstrează la Muzeul Storck din Bucureşti. Dar aceasta este o replică mai mică, acvila era, desigur, mult mai mare”, spune Florentina Niţu, citată de Mediafax.

Muzeul Universităţii din Bucureşti poate fi vizitat gratuit, de luni până joi, între orele 08.00 şi 14.00, şi vineri, între orele 08.00 – 12.00.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017